Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3234 vizualizări 31 dec 2017

De joi, când au izbucnit la Mashhad, protestele se întind în Iran ca pârjolul.

O adevărată frenezie propagandistică acoperă, din toate părţile realitatea. Autenticitatea imaginilor care răzbat de la faţa locului e foarte greu de probat.

Câteva informaţii însă sunt în afară de orice dubiu: dacă, la început, regimul de la Tehran a încercat să acopere protestele (destule de firave atunci), apoi să le minimalizeze, apoi să le dea o explicaţie eminamente economică, de ieri turnura politică a evenimentelor nu mai poate fi negată.

Întrebarea care plana ieri, când în afara zidurilor Universităţii din Capitală s-au declanşat protestele, era cum vor reacţiona autorităţile care avuseseră înţelepciunea să lase în stradă doar poliţia şi nu trimiseseră la înaintare trupele de voluntari Basij ale Gărzilor Revoluţionare. Aseară, lucrul acesta s-a întâmplat şi au pornit contra-manifestaţiile. Protestatarii au ars portrete ale Liderului Suprem, Ayatollahul Khamenei - un asemenea gest n-a îndrăznit nimeni să facă, în toată istoria de aproape patru decenii a teocraţiei ieraniene), iar contra-protestatarii scandau ”Moarte răzvrătiţilor!”.

Regimul nu va fi răsturnat de manifestaţii, chiar dacă numărul celor care ies în stradă creşte. Poate fi însă puternic zdruncinat, dacă regimul va continua organizarea de contramanifestaţii şi va deschide calea războiului civil.

Pe de altă parte, dacă preşedintele Trump va continua să se exprime în favoarea protestatarilor, nu va face decât să dea apă la moara propagandei liderilor de la Tehran despre ”agenturile străine” şi să-i solidarizeze pe iranieni.

Azi-dimineaţă, ministrul de Interne Abdulreza Rahmani-Fazli a făcut un apel la vigilenţa cetăţenilor (demers riscant) şi a denunţat ”comploturile” împotriva Iranului. ”Evenimentele şi incidentele din ultimele zile au provocat îngrijorare, nelinişte şi nefericire poporului nostru drag”, a adăugat acesta, avertizând cu blândeţe pe cei care distrug bunuri publice că vor suporta rigorile legii şi asigurând poporul că guvernanţi lucrează pentru rezolvarea revendicărilor economice. ”Poporul nostru drag şi-a urmărit totdeauna şi va continua să-şi urmărească drepturile pe căi legale”.

Pe aceeaşi groasă linie propagandistică s-a situat, tot astăzi, declaraţia Procurorului General. După ce prim-vicepreşedintele stagului, Eshaq Jahangiri, declarase că toţi indicatorii economici sunt buni şi că e vorba doar despre o creştere a preţurilor la unele produse ale cărei cauze vor fi analizate, Procurorul General, înaltul cleric Muhammad Jafar Montazeri, a plusat, anunţând că Justiţia anchetează o serie de cazuri de implicare în contrabanda cu bunuri a unor rezprezentanţi ai autorităţilor şi a rudelor acestora.

Până acum, s-au raportat oficial doar doi morţi, la Tehran, fără să se precizeze cauza decesului. Zvonurile – care ar putea augmenta protestele – vorbesc despre zeci de morţi şi mii de arestaţi.

Mâine, va fi convocat Parlamentul (Anul Nou iranian se sărbătoreşte în martie).

Ceea ce poate fi dedus cu certitudine din presă şi din relatările care circulă pe reţelele de socializare (după ce obligatoriu  îndepărtăm toate  parti-pris-urile) este că protestele nu doar cresc în intensitate, ci se şi radicalizează.

Citește și: