Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
4340 vizualizări 2 nov 2017

Doar un om ca Attali, care îngemănează cultura economică şi o vastă cultură umanistă putea aborda o temă atât de pândită de clişee precum istoria economică a poporului evreu.

“Această istorie nu vorbeşte numai despre un popor relativ neimportant din punct de vedere demographic, ci arată rolul tuturor minorităţilor în istoria omenirii. Subliniază dilema cu care, mai devreme sau mai târziu, sunt confruntate toate popoarele: a dispărea în indiferenţa uniformităţii sau a muri de intoleranţă în singularitate. Anunţă transformarea în ultimă instanţă a tuturor lucrurilor şi a tuturor relaţiilor sociale în bani, convertirea tuturor la culturile dominante, subliniază ameninţarea ce planează asupra tuturor minorităţilor, desemnate ca ţapi ispăşitori de către cei cărora acestea le sfidează conservatorismul, invidiate fiindcă durează şi persecutate pentru ceea ce oferă. Mai arată şi că acele comunităţi din diaspora care reuşesc sunt cele care dau mai multă importanţă educaţiei, memoriei, excelenţei, durabilităţii, respectului faţă de alţii. Arată că viitorul aparţine naţiunilor deschise pentru diaspora altora (...). Anunţă, în fine, că Occidentul nu se interesează de pace cu Islamul şi Orientul, decât dacă este pregătit să se deschidă culturii şi diasporei lor” (Jacques Attali, “Evreii, lumea şi banii. Istoria economică a poporului evreu”, Editura Univers, 2011, traducerea Vasile Savin, pag.474).

De ce, dintre toate cărţile lui Attali mi-am adus aminte tocmai de asta? Şi datorită unui adevăr adânc, esenţial, pe care – printre altele - îl conţine:

“Limba ebraică nu are verbul <a avea>. Cuvântul yech, care înseamnă <a fi> sau <există>, desemnează şi relaţia <celui care este> cu obiectele. <Eu am> se spune yech li, adică <acesta este al meu> sau <este pentru mine>. Cu alte cuvinte, lucrul posedat nu se distinge de posesor. Obiectele trăiesc viaţa posesorului lor şi oricine se desprinde de un obiect pierde mult mai mult din propria lui vitalitate decât din valoarea în bani” (Op.cit., pag.28).

Recomand călduros contul său de Twitter, pe care Jacques Attali propune aproape zilnic citate muzicale, cu gustul sigur al celui care, în tinereţe, a scris “Bruits: essai sur l'economie politique de la musique”.

Citește și: