Dana Ciriperu
Dana Ciriperu
3793 vizualizări 12 iun 2018

De ce o huiduie oamenii pe Simona? Asta a fost prima întrebare. Păi nu o huiduie pe Simona, o huiduie pe doamna aceea de lângă ea, pe Gabriela Firea, primarul Capitalei.

Dar de ce o huiduie oamenii pe doamna asta, a venit a doua întrebare când corul şi-a îndreptat în sfârşit atenţia către Simona şi a abandonat-o pe doamna care insista să vorbească la microfon. La şase ani, ei o ştiu pe Simona, îi strigă numele, au mers vreo doi kilometri pe jos să o vadă. Ei nu au venit la stadion aduşi de aparatul de propagandă sau de vreo mobilizare de forţe pe Facebook-ul grădiniţei (am citit că de asta am mers cu toţii aseară pe Arena Naţională). Ea, campioana de la Roland Garros, este Simona pentru ei. Şi reprezintă ceva. Sunt norocoşi, imi spun, că o au pe Simona. Pe Doamnă în schimb, nu o cunosc, nu înseamnă nimic pentru ei. Sunt însă uimiţi cum doamna atrage atât de multă furie şi cum strigătele de bucurie sunt înlocuite de un cor mare de fluierături când Simona apare însoţită de Doamna.

De ce o huiduie?

Provocarea lansată de cei doi copii de şase ani cu care eram m-a determinat să caut răspunsuri dincolo de mitinguri, de oameni aduşi cu autocarele la proteste, de PSD-işti versus restul lumii, de agenţi ai binelui şi ai răului. Să caut răspunsuri dincolo de vanitatea unui om a cărui prezenţă la acest eveniment nu era necesară. Să caut răspunsuri din viaţa noastră reală, din ceea ce şi ei, la şase ani, trăiesc în acest oraş.

Păi, poate o huiduie pentru că au venit la stadion cu autobuzul 104, fără aer condiţonat, la fel cum sunt mai toate autobuzele din Bucureşti. Şi autobuzele sunt aşa de mulţi, mulţi ani şi nu se schimbă nimic. Dar poate, la anul va fi mai bine sau dacă nu, sigur va fi mai bine în an electoral, când licitaţiile vor merge mai repede şi când cele 400 de autobuze cu aer condiţionat promise bucureştenilor vor circula în sfârşit pe străzi.

Poate o huiduie pentru că au venit cu tramvaiul ăla vechi de 40 de ani, care încă circulă în Capitala României, în timp ce fabricile de vagoane, puţine câte mai sunt, caută contracte în Brazilia pentru că din România nu vine nicio comandă.

Poate o huiduie pentru că lucrează în Pipera, unde sunt mii de angajaţi în clădiri de birouri moderne, dar care nu au trotuar ca să ajungă de la metrou la birou. Şi asta după ce stau minute în şir pe peron la Unirii sau la Victoriei ca să urce într-un tren.

S-ar putea ca unii dintre cei care o huiduie să aibă copii în clasele mici la şcoală, să-i lase la ora opt şi după numai trei ore să fie nevoiţi să găsească soluţii pentru a-i lua de la şcoală pentru că în Bucureşti, din cauza supraaglomerării din şcoli, copiii au ajuns să înveţe în trei schimburi. Iar after school-ul de stat este doar un vis frumos. Şi asta în condiţiile în care natalitatea scade, dar şcolile care au mai rămas nu au mai beneficiat de investiţii de zeci de ani. Aşa am ajuns în situaţia în care legea educaţiei, care prevede un număr maxim de 25 de copii în clasă, să fie excepţia de la regulă şi nu regula.

Poate, mai sunt oameni aici, care o huiduie pentru că investiţiile merg în borduri, panseluţe şi fântâni arteziene, în timp ce oamenii sunt trimişi de la spitale de stat la privat să-şi facă analizele. Pentru că în ambulatoriu, la spitalele de stat, dacă ai noroc stai „doar” câteva ore, dacă ai ghinion pleci acasă fără să fi fost consultat pentru că s-a terminat programul doctorului.

Poate o huiduie pentru că au venit cu bicicleta sau cu trotineta la stadion şi au făcut slalom printre maşini pentru că nu există piste de biciclete. Sau poate sunt şi părinţi aici, cu copii în cărucior, care trebuie să meargă pe stradă pentru că trotuarele sunt ocupate de maşini parcate.

Şi oamenii ăştia trec prin aceste experienţe în fiecare zi.

Poate dacă doamna Primar ar fi venit la stadion cu autobuzul ar fi simţit şi ea nevoia să-şi manifeste furia, să strige, să ceară socoteală.

Poate ar fi înţeles că, dincolo de aparate de propagandă imaginare, bucureştenii au zeci de motive să o întâmpine cu fluierături.

Dacă ar coborî în lumea reală, ar vedea că fix oamenii aceia civilizaţi, democraţi, cu respectul fiecăruia, despre care scrie ea pe Facebook, fix aceia sunt nervoşi. Ei circulă în fiecare zi cu autobuzele, tramvaiele şi metroul Capitalei, au copiii la şcolile astea de stat supraglomerate, unde mai cade şi un tavan din când în când, nu au trotuare să ajungă la birou sau dacă au trotuare ele sunt pline de maşini parcate.

Infrastructură, educaţie, sănătate. Asta cer oamenii de la autorităţi. Şi nu le primesc. Iar când cobori din maşină în faţa zonei VIP a Arenei Naţionale este greu să înţelegi de ce eşti primit cu atâta ostilitate. Poate o călătorie cu RATB-ul ar putea oferi o explicaţie.

Citește și: