Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2211 vizualizări 8 feb 2018

Ce face guvernul PSD, în această situaţie (în condiţiile în care nici alte guverne de alte culori nu s-au agitat extrem ca să rezolve problema)? Ia măsura comasării unor unităţi de învăţământ şi a închiderii altora.

Vorbim despre „greaua moştenire” în domeniu, lăsată actualului ministru al Educaţiei, Valentin Popa, de predecesorul său, Liviu Pop.

Acesta din urmă anunţa cu puţine zile înainte să fie lăsat la vatră, că peste 500 de şcoli vor fi comasate, din „lipsă de elevi”.

Dar, mai ales, din necesitatea „reducerii cheltuielilor din sistem”, măsura fiind iniţiată în decembrie 2017, de guvernul Tudose, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, care a stabilit obligativitatea şcolilor de a-şi reduce cheltuielile, (oricum, şi aşa, foarte reduse).

În aceeaşi perioadă, executivul a hotărât că inspectoratele şcolare judeţene şi din Bucureşti, şi directorii unităţilor de învăţământ răspund de încadrarea în bugetul aprobat.

Conform obişnuinţei, liberalii, zilele trecute, şi Platforma România100, astăzi, beneficiind de o „prezenţă de spirit” care le vine târziu, se declară, în sfârşit îngrijoraţi, atenţionând că Ministerul  Educaţiei pregăteşte în această perioadă, pentru aprobarea prin Hotărâre de Guvern, reţeaua şcolară în baza căreia va funcţiona învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019.

În lipsa fondurilor necesare, generată de valoarea scăzută a costului standard per elev, necorelată cu nevoile reale ale şcolilor, şi de „cheltuielile iresponsabile din bugetul public”, Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să se încadreze în bugetele alocate anului 2018 , pentru a reduce cheltuielile.

La nivel naţional, „situaţia bugetară este atât de gravă, încât cele mai multe judeţe nu au fonduri pentru plata salariilor profesorilor, personalului auxiliar şi celui administrativ pe ultimele 3 luni ale acestui an”.

Puse în atare situaţie, inspectoratele au propus spre aprobare comasări şi închideri de şcoli ignorând cu bună ştiinţă interesele elevilor.

„Solicităm, pe această cale, oprirea comasărilor şi a închiderilor de şcoli care afectează în mod direct accesul la educaţie al copiilor. Cerem responsabilitate din partea tuturor autorităţilor  în procesul de decizie asupra reţelei şcolare pentru anul şcolar 2018- 2019”, se arată în luarea de poziţie a celor amintiţi mai sus.

În consecinţă, cadre didactice trimise în şomaj, creşterea fenomenului de abandon şcolar, în contextul accentuării insecurităţii elevilor nevoiţi să parcurgă, pe jos, distanţele mari dintre localităţi, copii sacrificaţi şi condamnaţi la izolare socială prin analfabetism. Este de notorietate faptul că nici consiliile locale şi nici cele judeţene, cu atât mai puţin inspectoratele, ca urmare a lipsei de fonduri, generate de bugetele reduse alocate de guvern, nu sunt în stare să pună la dispoziţia elevilor, nevoiţi să meargă la şcoală, în alte localităţi decât cele de domiciliu, mijloace decente de transport.

Cred că acesta ar putea fi momentul în care actualul ministru al Educaţiei ne poate arăta că, dincolo de păcatele gramaticii, posedă arta manageriatului, despre care ne-au vorbit, cu multă însufleţire, susţinătorii săi.

Citește și: