Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
5248 vizualizări 30 nov 2017

Şi nu pentru că, în principiu, n-ar putea fi posibilă o astfel de „prelucrare operativă” (s-a văzut şi la case mai mari – vezi SUA vs Germania, ca să dăm numai un exemplu), ci legat de fazele/cadrele acestei istorii, ce par să devină o bandă desenată a tuturor întrebărilor fără răspuns.

Iar dacă cineva poate reface, prin răspunsuri logice, întreaga ţesătură a acestui „goblen” securistic, atunci vom şti cu toţii dacă povestea noastră e o comedie sau, şi mai grav, o tragedie.

Pentru că, dacă e vorba despre o comedie, lucrurile sunt ruşinoase, dar au un sens: dorinţa extragerii ministrului din diverse conjuncturi mai mult sau mai puţin penibile, în care a intrat în ultima perioadă, bonus - crearea unei perdele de fum, ale cărei falduri ar trebui să acopere evenimentele ultimelor zile: „dialogul” Departament de Stat - şefi Camere Parlamentul României, scandalul iscat, în acest context, în plenul Senatului şi al Camerei Deputaţilor, scandalul TelDrum ş.a.m.d.

Iar dacă e tragedie, adică ne aflăm într-o conotaţie stupidă, dar reală, atunci am dat-o de gard. Pentru că nu poate să fie decât extrem de gravă situaţia când în casa unui ministru, membru CSAT, intră cine vrea şi lasă ce poate. 

În consecinţă, nu ştim încă de care parte a gardului cu pricina ne aflăm, dar suntem în măsură să ne punem toate întrebările la care aşteptăm răspunsuri. Şi anume! 

Cine a mai văzut un ministru în funcţie, care îşi instalează reşedinţa într-o clădire, pesemne, a unei regii (de vreme ce acolo a locuit, până la sosirea ministrului Carmen Dan, un ataşat al Ambasadei SUA, la Bucureşti), înainte ca vreun serviciu secret sau la vedere să facă o verificare şi să dea un OK, asigurând că „zona e clean”, din toate punctele de vedere?

Cine a mai văzut un serviciu care să accepte, să spunem, refuzul unui ministru de Interne, al unei ţări membre UE-NATO, de a fi supravegheat, protejat, fizic şi informativ, în condiţiile în care toată Lumea (în special Europa) este în permanentă alertă, în contextul generat de fenomenul migraţionist?

Cine a mai văzut ca, oricum ar fi, DGIPI să nu-şi protejeze şeful/ministrul de resort, măcar discret şi de la distanţă?

Dacă toate acestea ar fi existat, ar mai fi fost posibil ca un dispozitiv de interceptare audio să fie plantat în priza de „joasă” a ministrului Carmen Dan?

Apoi! S-a mai pomenit vreun serviciu, autohton sau de aiurea, cu „agenţi” atât de infinit de proşti, care să planteze atât de lamentabil un atare dispozitiv, încât, atunci când „subiectul” se apropie de punctul de „implant”, acesta să se desfacă ca o cutie cu surprize?

S-a mai pomenit un serviciu profesionist, atât de falimentar, care să folosească dispozitive uzate moral, depăşite, vechi de cel puţin zece ani, comercializate, astăzi, în piaţa liberă, cu preţuri cuprinse în 15 şi 50 de dolari, potrivit declaraţiilor şefului DGIPI, colonelul Mihai Cristian Mărculescu?

S-a mai văzut vreun ministru, precum ministrul român de Interne, Carmen Dan, care, odată ce a înţeles (întâmplător, după cum declară) că este subiectul unei interceptări/urmăriri, să facă publică situaţia, generând un scandal conjunctural, remarci ironice, neîncrederea partenerilor, suspiciunea serviciilor, în loc să comunice „pe firul scurt” cu cei în măsură să investigheze urgent şi în deplină „linişte” situaţia?

În fine! Este posibil ca ministrul de Interne, Carmen Dan, să fi fost informată de terţi, despre faptul că e ţinta unor interceptări, „descoperind”, în consecinţă, „ascunzătoarea”?

Este posibil ca ministrul/membrii familiei acestuia să fi primit vizita unor persoane, interesate, în privat, de acţiunile sale?

Este posibil ca ministrul/membrii familiei acestuia să fi „picat pe tehnică”, interceptarea fiind decisă în contextul unei cercetări în rem?

Este posibil ca totul să fie o făcătură?

Ei bine, cu toţii suntem interesaţi, la extrem, să compunem puzzle-ul acestui caz absolut halucinant.

Citește și: