Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1711 vizualizări 6 mar 2018

Discursul rostit liber astăzi la Congresul AIPAC, într-o engleză americană impecabilă, de fost ambasador la Washington, cu un aproape imperceptibil accent de Philadelphia (unde a urmat studiile colegiale), a fost un show politic de mare excepţie şi iscusinţă. Carisma premierului Netanyahu nu s-a tocit în lungile discuţii cu anchetatorii anticorupţie. Bibi mai poate emoţiona – în afara celor peste 18.000 de participanţi, favorabili până la ultimul – şi oameni care îi cunosc trucurile retorice, şi oameni care se aşteptau să-şi spele imaginea în baia de ovaţii în care a fost scăldat.

N-a rămas la pupitru, s-a plimbat pe toată scena vorbind cu patos despre măreţia ţării sale – armată (n-a fost niciodată mai puternică, a spus, graţie preşedinţilor Statelor Unite, a spus, fără, desigur, să-l invoce pe Barack Obama, care ridicat  spectaculos cuantumul ajutorului militar); economie; agricultură, înaltă tehnologie; cybersecuritate (dacă zburaţi în siguranţă, dacă trăiţi tihnit în casele voastre, a spus, asta se întâmplă şi graţie nouă). În spatele lui, imense panouri cu grafice colorate îi confirmau spusele. A strecurat cu abilitate de maestru sugestia că toate i se datorează. A agitat pericolul Iranului – ”întunericul se lasă peste regiunea noastră (...), Iranul construieşte un imperiu ameninţător” – dar a sădit în auditoriu încrederea că el, Salvatorul, asociat cu salvatorul adjunct, Trump, îl vor învinge – ”trebuie să oprim Iranul şi vom opri Iranul!”. Israelul şi America nu-i vor permite să deţină arme nucelare, ”nici acum, nici peste zece ani, niciodată”. În subtext, ideea că doar el, Marele Bibi, poate menţine incandescentă prietenia cu America – dovadă Ierusalimul. (La conferinţa de presă de ieri, susţinută după discuţia cu preşedintele Trump, Netanyahu declarase: ”Iranul, Iranul şi Iranul a fost subiectul principal al întâlnirii. În următoarele 60 de zile, preşedintele trebuie să ia o decizie importantă în privinţa Acordului nuclear. Cred că a acordat un mare interes evaluărilor mele”).
 
A vorbit despre pacea cu israelienii ca unul care n-are altă dorinţă în viaţă decât s-o realizeze, deşi – îngrijorător – recunoscuse ieri că, în discuţiile cu preşedintele, subiectul acesta, împreună cu Siria, Irak şi Liban, au trecut în planul doi. Nimic despre aşteptatul plan de pace care se tot coace la Casa Albă, din care ţările arabe au lăsat să se scurg[ în presă nişte paragrafe. Să ne amintim că ieri preşedintele Trump declarase din Biroul Oval, de lângă Netanyahu: ”Palestinienii, cred, doresc să se întoarcă la masa negocierilor. Dacă nu, nu vom avea pace. Şi asta e o posibilitate. Nu spun că se va întâmpla”. Dar e primul preşedinte american care a spus-o.

Netanyahu minte credibil, minte cu inegalabil farmec politic. N-au lipsit din discurs nici obişnuitele citatele din Pentateuh, menite să-i întreţină aura mesianică.    

După discurs, a postat pe Twitter  ”Mulţumesc, AIPAC”, gândindu-se, poate - deşi nu stă în firea lui trufaşă să accepte asta - că s-ar putea să fie ultimul.         

Citește și: