Adrian Onciu
Adrian Onciu
4988 vizualizări 6 iul 2018

Preşedintele Liviu aflase, cumva, că nu eu fusesem iniţiatorul tentativei de lovitură de palat. Iar nimfomana din Miercurea Ciuc îl decepţionase. Femeia scrisese pe pagina de Madbook că Liviu o hărţuise sexual, pentru a-i convinge pe pacienţii minoritari să voteze Codul Psihiatric. Mai nou, cazul era de competenţa Asociaţiei #MeToo, Viorica deschisese deja o anchetă, urmau să fie audiate persoane din anturajul preşedintelui (chiar dacă doar de ochii lumii).

Aşadar, făcusem aiurea două săptămâni de carceră. În compensaţie, Liviu îmi propusese jobul de asistent personal. Aveam să accept cu mari reţineri, alternativa arăta mult mai rău, mă puteam trezi cu repercusiuni asupra familiei.

În week-end, aterizase în curtea spitalului Cristian, aka Shakira, un soi de vedetă din lumea fotbalului. Spre deosebire de noi, ceilalţi pacienţi, se internase la cerere, iar conducerea Micului Pentagon îi pusese la dispoziţie rezerva Penthouse cu jacuzzi şi teren de mini-golf (unde, contra cost, beneficia de serviciile asistentelor de la Departamentul Video-Chat Psihiatric). Cu nervii la pământ după patru ani de intensă creaţie literară, la finele cărora reuşise să publice cartea ”Un vis frumos, Dinamo Bucureşti”, Shakira i-a solicitat preşedintelui Liviu să organizeze la spital o petrecere selectă, de bun venit, unde urma să citească pasaje din ultimul său volum autobiografic, ”M..e Steaua!, M..e DNA!”.

Primisem sarcina (deloc uşoară) de a pregăti sala de şedinţe a Micului Pentagon pentru treizeci de invitaţi aleşi pe sprânceană. Ca de obicei, Viorica venise nechemată, avea chifteluţe în păr, arăta ca naiba, îşi uitase în salon pijamalele de protocol cu talie joasă. Aranjasem două mese lungi, pline cu trabucuri cubaneze, medicamente şi băutură în regim de bufet suedez, iar Viorica sărise să-şi toarne în tigaie un Jack Daniel's sec, fără gheaţă.

 Pe mica scenă improvizată din butoaie de bere, Micutzu îşi termină numărul de stand-up psihiatric (la care invitaţii plânseseră cu sughiţuri, eliberându-se astfel de energiile negative), moment bun ca preşedintele Liviu să-l introducă pe cel mai nou dintre pacienţii VIP.

― Daţi-mi voie să vi-l prezint pe Cristian, sponsorul acestei minunate petreceri, căruia îi dorim spitalizare plăcută şi însănătoşire grabnică. Cristian, hai, vino aici... Aplauze, vă rog.

Cu trabucul în gură, Shakira urcă pe scenă ţinându-le de mijloc pe două asistente îmbrăcate în costum de baie, care râdeau încontinuu sub efectul medicamentelor psihotrope de import, cu eliberare prelungită.

Shakira îşi aranjă cureaua, trase un fum din trabucul Bolivar Belicosos Finos şi o pălmui la fund pe însoţitoarea roşcată.

― Bună seara şi bine aţi venit... Aş fi vrut să spicuiesc din ultima mea carte despre fotbal şi viaţă, dar m-am răzgândit. Mai bine vă citesc noul Cod Psihiatric, căci este foarte tare, să mor eu...

Preşedintele Liviu fluieră admirativ, încurajat de asistenta şefă Olguţa, care din pricina atitudinii exuberante îşi vărsă băutura pe halatul alb, imaculat. Când Shakira coborî de pe scenă să-i şteargă decolteul cu mâna, pipăindu-i sânii fermi, bine ţinuţi în frâu de sutienul push-up, femeia clipi des, îmbujorată.
          Apoi, se trezi cu trabucul lui Shakira în gură, nu avusese timp să protesteze, pentru că vedeta serii revenise iute la microfon, să-şi continuie discursul.
          ― Dar mai bine decât mine ar putea să ne explice noul Cod Psihiatric nimeni altul decât autorul acestuia, doctorul Tudorel. Maestre, vă rog...

Timid, cu aerul unei păpuşi gonflabile folosite în exces, pe centura politicii, Tudorel îşi croi drum printre invitaţi. Tuşi în pumn înainte de-a lua cuvântul.

― Bună seara... Observ printre noi şi susţinători ai Statului Paralel. În cazul lor, vom aplica vechiul Cod Psihiatric, cu pedepse foarte dure, pe măsura faptelor. Cei care mă cunosc, ştiu că am o vorbă: cu nebunii, nu te joci!

 Viorica ridică două degete, ca la şcoală.

― Mă scuzaţi, doctore... Dacă nu ştiu cum se zice corect imunoglobină, este vorba de neglijenţă în serviciu, sau abuz în serviciu?
          ― Nu, Viorica, este vorba de prostie la serviciu! îi răspunse Cosette, după ce-şi făcu un selfie cu Shakira.

Scoasă din minţi, Viorica se repezi să-i ardă o tigaie în cap, cele două femei începură să se tragă de păr, sub privirile indiferente ale lui Traian, care îşi mai turnă un whisky în buzunarul de la pijama. Klaus puse pariu cu Victor, pe două cutii de Furazolidon comprimate, c-o să câştige Cosette. În zarva creată, preşedintele Liviu se îndreptă spre microfon.

― Atenţie, puţină linişte... Aş vrea să le mulţumesc din inimă celor care au contribuit la noul Cod psihiatric. Este o adevărată bijuterie, parte a sistemului judiciar modern, în pas cu realităţile din societatea românească. Nu vreau să plec ca un idiot din acest spital şi din această funcţie, hăituit de teroriştii Statului Paralel KRISIS, ci doresc să las în urmă un ospiciu mai bun, mai primitor... Cum se spune, eşti om cu mine, sunt om cu tine. Dragoste pentru dragoste, dispreţ pentru duşmănie.

Aplauzele angajaţilor spitalului fură acoperite de huiduielile simpatizanţilor Statului Paralel.

― Mulţumesc, îi dau cuvântul, din nou, doctorului Tudorel.

Între timp, Cosette şi Viorica terminaseră indecis partida şi săriseră în braţele lui Shakira, împreună cu doctoriţa Gabriela şi două asistente de la Secţia Electroşocuri. Bărbatul apucase să le promită butelii de voiaj, trabucuri cubaneze, bilete gratis la meciul FCSB-Dinamo, poşete Dolce and Gabbana by Geanina şi, nu în ultimul rând, cursuri practice despre cum poţi rămâne însărcinată când bărbatul nu-i acasă (pentru o perioadă mai lungă, de la 3 la 10 ani).

― ...deci noul Cod psihiatric, continuă Tudorel, aşează lucrurile în matca lor firească. Cine merită să scape, scapă, cine nu, nu...

Încet, încet, Klaus, Victor şi Traian strânseră într-o sacoşă medicamentele şi băutura de pe mese, apoi dispărură la fel de discret precum o făcuseră doctoriţele şi asistentele, chemate de Shakira să continuie distracţia în intimitatea salonului său. Pe scenă, Tudorel îşi ţinu speach-ul nestingherit, lipsa publicului nu îl demotivase, dimpotrivă, se înflăcărase pe măsură ce se îndrepta spre miezul problemei.

Un gardian Psi plin de funingine năpusti în încăpere şi-i întrerupse discursul.

― Incendiu! Arde la etajul doi!

Deloc impresionat, Liviu îl privi chiorâş.

― Mână criminală sau neglijenţă în serviciu?

― Neglijenţă...

― Ok, atunci de ce mă deranjezi, boule? Dispari!

Gardianul ieşi, apoi preşedintele îi făcu semn camaradului său.

― Tudorele, continuă. Vorbele tale îmi gâdilă plăcut urechile...

(va urma)

Orice asemănare cu personaje şi situaţii reale nu este deloc întâmplătoare

 

Citește și: