Adrian Onciu
Adrian Onciu
3218 vizualizări 15 feb 2019

Micile probleme cu diplomele falsificate ale unor doctori şi scandalul de la împărţirea bugetului păleau în faţa adevăratelor provocări venite de la Bruxelles. Ungurii, polonezii, italienii refuzau propunerea ca spitalele europene să-şi deschidă larg porţile pentru pacienţi din Orientul Mijlociu scăpaţi de la saloanele fără clanţă. Spuneau că era ca şi cum ai fi pus în aceeaşi cuşcă un leu şi o gâscă, în ideea că s-or înţelege ei,
că n-au încotro. În plus, doctorii italieni încurajau cămăşile galbene din Franţa să răstoarne regimul liberal. Până şi preşedintele Donald se pronunţa în sprijinul pacienţilor decişi să protesteze pe străzile Parisului.

Spitalul din Londra, ca şi ieşit de sub jurisdicţia Bruxelles-ului, reprezenta acum un soi de simbol al autodeterminării, al demnităţii naţionale până de curând călcate în picioare de procedurile şi tratamentele franco-germane pe bază de Xanax chinezesc, contrafăcut.

Conştient că lucrurile aveau s-o ia la vale ca pe tobogan, însuşi miliardarul filantrop George trăsese un semnal de alarmă. După ani şi ani de progres (şi progresism!), după integrări şi globalizări accelerate, după lupte la baionetă cu schimbările climaterice, cu hărţuitori sexuali, familii tradiţionale şi discriminări de orice fel, pacienţii ajunseseră la capătul răbdării. Viteza ameţitoare a transformărilor într-o singură direcţie (unde, până la destinaţie, pumnul în gură părea a fi regula de bază) avea să-i bage pe unii într-o depresie profundă, iar pe alţii să-i agite şi mai tare. Cu alte cuvinte, să-i facă extrem de agresivi.

Se punea întrebarea dacă nu cumva doctorii de la Bruxelles măriseră deliberat doza de medicamente, conştienţi de riscuri. Şi dacă tratamente care în mod obişnuit durau 30-40 de ani fuseseră comprimate, în mod absurd, într-un interval de doar 2-3 ani.

Până să se lămurească încotro o va lua spitalul european în epoca post-alegeri, preşedintele Jean-Claude îi invitase în biroul său pe doctorii Tudorel şi Codruţa, chiar de Valentine's Day.

Intenţiona să discute despre propunerea pentru funcţia de procuror-şef european. Codruţa, simbol al mişcării #MeToo, al femeii emancipate, dârze, incoruptibile şi neînfricate în lupta împotriva marilor corupţi, părea alegerea ideală. Nu şi din punctul de vedere al lui Tudorel, care umpluse pereţii spitalului din Bruxelles cu afişe despre ”adevărata faţă a doctoriţei Codruţa”. Posterele color o prezentau în pijamale trei sferturi, în compania compromiţătoare a unor pacienţi de la salonul fără clanţă, a unor agenţi pătaţi de la Serviciul Psihiatric de Informaţii şi a unor doctori care făcuseră experimente ilegale. Abuzaseră de poziţia lor pentru a verifica limitele rezistenţei umane în condiţii de stres.

Încântat de vizita doctorilor români, Jean-Claude stinse lumina în cameră şi-i rugă pe oaspeţi să-şi lase telefoanele pe preşul de la intrare. Se ridică pe vârfuri să-i sărute mâna Codruţei, însă pe întunericul ăla nimeri mâna lui Tudorel. Apoi îl pupă, apăsat, şi pe chelie.

- Luaţi loc, vă rog. Beţi un whisky sau e prea târziu? Ha, ha, ha, bună gluma, nu?

Doctorul luxemburghez vru să-şi toarne băutura într-o cană de ceai pe care imprimase fotografia nud a Melaniei (soţia preşedintelui Donald); în loc de cană, umplu cu whisky tastatura calculatorului. În cameră era la fel de beznă ca în minţile multora de la Bruxelles.

- Dragă Codruţa, voi doi vă aveţi ca şoarecele şi pisica, dar înţelepţii ştiu să înveţe ceva şi de la duşmani, de aia v-am chemat aici. Există o preocupare la nivelul spitalului central pentru stârpirea corupţiei transfrontaliere. Doctorii de la Washington şi-au dat mâna ca să ne-o tragă. Merde, ma fille! Îţi dai seama?! Să ne-o tragă tocmai nouă, socialiştilor cu faţă umană!

Pe sub masă, Codruţa îi arse lui Tudorel un şut la fluierul piciorului. Bărbatul icni, fără să ţipe. Îi curseră lacrimi de durere. Se şterse la ochi cu mâneca şi începu să plângă în hohote, apoi să râdă isteric.

- Nu mă pot abţine, se scuză Tudorel... Mă doare enorm când mă gândesc că ţi-ai băgat singur mortul în casă. După cum ştii, doctoriţa a luat mită de la un pacient al salonului fără clanţă. Un anume Ghiţă. O să regreţi amarnic, Jeane!

Însă până să regrete Jean-Claude, Tudorel simţi o jenă între picioare. O mână fermă, de baschetbalistă, îl prinse de bijuterii. Se uită, speriat, în direcţia unde bănuia că ar trebui să fie Codruţa. Femeia îl strânse şi mai tare, ca într-un cleşte de spart nuci.

Între timp, Jean-Claude îşi clăti gura şi făcu gargară cu whisky, direct din sticlă. Apoi se ridică de la birou şi îl luă pe Tudorel de după umeri (confundându-l cu Codruţa), tandru, protector, ca un bunicuţ pedofil fermecat de picioarele lungi ale nepoatei.

- O să fiu sincer cu tine, iubire. Avem nevoie de un buldog la spitalul din Bruxelles. Dacă buldogul poartă şi fustă, cu atât mai bine... Există informaţii credibile că, după alegerile din 26 mai, e posibil să vină la putere naziştii, simpatizanţii lui Donald. Cu ăştia nu te joci! Ar fi în stare ca în trei zile să dărâme tot ce-am construit noi, cu trudă, în 50 de ani... Deci Codruţa, ai priceput care-i rolul tău sau trebuie să-ţi desenez?

Doctorul Tudorel se simţi pipăit, degetele lui Jean-Claude se jucau pe pectoralii lui (la fel de tari ca piftia). Îl trase de sfârcuri. Fără să protesteze, mai mult pe bâjbâite, Tudorel scoase din geantă un trandafir roşu şi o cutie mică, neagră, de bijuterii. Îi întinse cadourile orbeşte.

- Astăzi, de ziua îndrăgostiţilor, mi-am permis să-ţi fac acest dar simbolic, care să întărească legăturile pe axa Bucureşti-Bruxelles.

De-a dreptul încântat, doctorul luxemburghez se înţepă în spinii trandafirului. Aprinse lumânarea de botez (primită de la stareţul Mânăstirii Secu) pe care o ţinea tot timpul în pantaloni, legată cu sfoară de picior. Se făcu, în sfârşit, lumină. Luă cutia de bijuterii şi îşi puse la rever broşa din aur dentar de 24 de karate, modelată în formă de seceră şi ciocan. Citi cu voce mesajul gravat pe spate în limbile franceză şi română: ”Mondialistes de tous les pays, unissez-vous! Globalişti din toate ţările, uniţi-vă!”

Zece minute mai târziu, când ieşi din birou, Tudorel îşi aprinse un joint. Realiză că pe întuneric Jean-Claude îl lăsase fără pantaloni, iar acum i se vedeau ciorapii albi cu Mickey Mouse.

(va urma)

 

Citește și: