Gandul.info
Adrian Onciu
Adrian Onciu
5907 vizualizări 5 oct 2018

Pe măsură ce se apropiau zilele referendumului, pe holurile spitalului se simţea o tensiune greu de suportat. Susţinătorii celor două tabere se radicalizaseră pe ultima sută de metri, pe reţeaua Madbook circulau informaţii trunchiate, jumătăţi de adevăr sau chiar minciuni sfruntate, ce păreau desprinse dintr-un curs clasic de manipulare. Multora le era groază să-şi exprime punctul de vedere. Ştiau că se puteau trezi cu o ştampilă-n frunte, fie de homofob-tradiţionalist, fie de bulangiu-marxist. Dispăruseră nuanţele, ambele tabere îşi proclamaseră unilateral monopolul pe adevăr, iar oricine se situa în afara adevărului devenea automat persona non grata, trădător plătit de imperialismul rusesc retrograd sau de ONG-urile imorale ale miliardarului filantrop.

Adevărata miză a referendumului, familia tradiţională, picase într-un con de umbră, războiul nu mai avea în prim-plan toleranţa faţă de minorităţile sexuale (ultrapromovată în filmele de la Hollywood), ci bătălia crâncenă dintre tradiţionalişti şi aşa-zişii progresişti. Războiul sexelor marginalizate devenise, de fapt, războiul dintre două ideologii, una sprijinită intens de Biserică, cealaltă aproape fără niciun Dumnezeu. Şi pentru că în politică, atunci când lupţi pentru o idee, scopul scuză mijloacele, beligeranţii folosiseră un întreg arsenal de arme interzise, de lovituri sub centură şi diversiuni menite să manipuleze electoratul.

Deloc întâmplător, organizatorii referendumului se treziseră chemaţi de urgenţă la Spitalul Psihiatric Jours Heureux din Bruxelles, unde prim-vicele Frans îi pusese la zid, îi mitraliase din toate poziţiile, invocând grave derapaje în domeniul Justiţiei. Printre rânduri, aruncase în context două vorbe despre minorităţile LGBT. Evident, ştia ce-i aia o familie, avea şi el una acasă, dar, să fim serioşi!, în plin secol XXI, în plin avânt al globalizării, din moment ce doamna cancelar Angela adoptase atâţia refugiaţi (în calitate de mamă a tuturor răniţilor), de ce nu le-am permite şi bulangiilor din România să adopte copiii aruncaţi în stradă de familiile tradiţionale (în care bărbatul bea de stinge, iar femeia, de nervi, se uită la Exatlon)?

Ca să le arate la faţa locului că nu avea nimic de ascuns şi că drepturile minorităţilor sexuale erau pe deplin respectate, preşedintele Liviu îi invitase pe oficialii de la Bruxelles la Spitalul Micul Pentagon. Încă de la scara avionului, doi ofiţeri SPPP (Serviciul Psihiatric de Pază şi Protecţie) îi preluaseră pe preşedintele Jean-Claude şi pe prim-vicele Frans, sărutându-i direct pe gură şi lăsându-le câte o carte de vizită în buzunarul de la piept. În onoarea înalţilor oaspeţi, preşedintele Liviu pregătise un dineu, precedat de un spectacol al minorităţilor LGBT. Urmau să vadă, cu ochii lor, că la Spitalul Micul Pentagon nu putea fi vorba de nicio discriminare. Dimpotrivă.

Într-o cadă plină cu nămol de Techirghiol, doctoriţele Carmen şi Gabriela acceptaseră, de dragul invitaţilor, să joace rolurile a două lesbiene, se băteau cu noroi, îşi smulgeau reciproc pijamalele şi pozau sexy pentru distinşii oaspeţi de la Bruxelles.

După primele linii de medicamente psihotrope trase pe nas, Frans şi Jean-Claude rămăseseră la bustul gol, se simţeau chiar mai bine decât la Balul Pensionarilor Progresişti, unde se destrăbălaseră până-n zori cu nişte piţipoance de la Grupul Verzilor. Spectacolul minorităţilor sexuale din Micul Pentagon le deschisese apetitul, îi ceruseră lui Liviu să le trimită pe cele două doctoriţe la duş, apoi în salonul lor de la etajul 5. Însă până atunci, fură abordaţi de un transsexual de la Asociaţia FAIANŢA, care îi rugă să participe la un spot publicitar de boicot al referendumului. Ideea filmului era simplă: Frans şi Jean-Claude, doi bărbaţi cu aceeaşi orientare sexuală, se iubesc cu partenerele în mijlocul naturii, într-o căpiţă de fân, până când căpiţa ia foc, lovită din senin de un fulger. Tuşind, plini de funingine, cu părul scrum, cei doi politicieni ies din flăcări cu următorul îndemn: Dacă nu vreţi să ardeţi de vii, ca nişte porci bolnavi de pestă africană, atunci pe 6 şi pe 7 octombrie staţi acasă! Iubiţi-vă în locuinţele voastre! Spuneţi NU regimului nazist condus de preşedintele Liviu!

La dineul oferit în onoarea înalţilor oaspeţi, Klaus, Cosette, Clotilde şi Ludovic veniseră în pijamale inscripţionate cu mesajul #boicot, în timp ce Traian, Viorica şi doctorul Tudorel îşi tatuaseră pe braţe un bărbat şi o femeie în poziţia clasică ”doggy style”, cu steagul UE pe post de lenjerie intimă. Cu toţii aplaudară ultimul act al spectacolului erotico-artistic pus în scenă de minoritatea LGBT - un număr de pantomimă în care două asistente în costume de baie mimară ceremonia religioasă de parteneriat civil, oficiată de preotul Bisericii Universale Sfântul Video-Chat de la Vaslui.

La fel de satisfăcut ca atunci când auzise, în direct, discursul Vioricăi în faţa celor peste 700 de europacienţi, preşedintele Liviu se ridică de la masă pentru un mic speech.

- Aş dori să le mulţumesc invitaţilor noştri, lui Frans şi lui Jean-Claude, că ne-au onorat cu prezenţa. Îi asigur că, indiferent de rezultatul referendumului, românii îi vor tolera în continuare pe bulangiii de la Bruxelles. Inclusiv pe ăia 47 care i-au trimis Vioricăi un protest cum că - vezi Doamne! - nu mai pot respira ei de grija copilaşilor noştri. Hai sictir! Recunosc, nu ar fi fost prima dată, în istoria ţării, când am fi stat capră pentru străini, însă în chestiunea familiei tradiţionale, am decis să rupem pisica-n două... Noi am intrat în UE în căutarea democraţiei şi bunăstării, nu în căutarea pervertirii sexuale, depravării şi dictaturii minorităţilor. Cât despre aşa-zisul ROEXIT, este decât o diversiune ordinară, de aceea îi îndemn pe toţi pacienţii să iasă la vot. Un vot mic pentru mine, dar uriaş pentru viitorul ţării.

Preocupat să-şi recupereze joint-ul cu canabis pe care şi-l scăpase din neatenţie în chiloţi, Jean-Claude îl îndemnă pe colegul său de la Bruxelles să ia cuvântul. Prim-vicele Frans tocmai reuşise să facă două plăţi pe mobil - la factura de gaz rusesc şi la factura de pilates (pentru cele două tinere refugiate din Siria pe care le ţinea ascunse în beciul casei părinteşti din Maastricht). Îşi puse telefonul în buzunar şi se îndreptă spre microfon.

- Noi, olandezii, avem un proverb interesant: Ţine-te de partea groasă a copacului! Dragă Liviu, în lumea asta globalizată cu viteza luminii, partea groasă a copacului suntem noi, băieţii deştepţi şi progresişti de la Bruxelles, nu americanii lui Donald, englezii Therezei, ungurii lui Orban sau alţi naţionalişti obscuri, despre care istoria va reţine doar că au făcut umbră pământului degeaba. Unii ne-au criticat că avem prea multe privilegii, prea mulţi bani în comparaţie cu munca prestată la spital, şi că am fi în stare să legiferăm şi căsătoria dintre un bărbat şi o maimuţă, dacă ideologia ne-ar cere-o. E dreptul lor să ne critice, noi mergem înainte. Apropo de asta, şi voi românii aveţi o vorbă care mie îmi place foarte tare: mergem înainte, că înainte, în comunism, era mai bine, dragi tovarăşi şi prieteni.

(va urma)

 

Citește și: