Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1975 vizualizări 8 apr 2018

L-am iubit pe arhiereul acesta, ca desprins din Filocalie. Mai bine prea târziu decât niciodată, a venit vremea să fac ce n-am reuşit în lungile noastre convorbiri – să i-o mărturisesc.

“(…) Vă privesc chipurile inundate de strălucirea lumânărilor aprinse de la Sfânta Masă – Mormântul Domnului – şi vă aud glasurile, ca de îngeri, adeverind Învierea Sa. Simt fiorul dumnezeiesc pe care îl trăiţi cu toţii şi, mai cu seamă, al copilaşilor şi tinerilor, cu inima lor curată, aflându-vă în jurul sfintei biserici, ca în apropierea Sfântului Mormânt, şi împărtăşindu-vă, ca Sfinţii Apostoli şi ca toţi înaintaşii noştri, din lumina, bucuria şi pacea Sfintelor Paşti.

Deşi în jurul nostru stăpâneşte încă întunericul nopţii, razele făcliei din mâini pătrund în suflete şi, în chip minunat, ele buiruie întunericul, îndepărtează îndoiala sau frica din inimi şi le umplu de bucurie şi nădejde. Învierea Domnului Hristos <umple totul de lumină, si cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt>, cum glăsuieşte una dintre frumoasele noastre cântări de Paşti. Această lumină a Învierii a luminat paşii şi a aprins râvna Ucenicilor Mântuitorului Hristos, l-a călăuzit pe prigonitorul Saul din Tars pe drumul Damascului, ca acesta să se transforme sufleteşte şi să vestească pe Iisus Cel înviat. Şi aceeaşi Sfântă Lumină i-a apropiat de Iisus pe Luca şi Cleopa, în calea lor spre Emaus. Aceeaşi lumină din dimineaţa Învierii ne-a îndreptat şi nouă paşii acum la biserică spre a cânta împreună imnul biruinţei vieţii asupra morţii, al luminii asupra întunericului, al curajului asupra fricii, al bucuriei asupra întristării: <Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le> (…).

Prin biruinţa morţii, prin Cruce şi prin Înviere, creştinii întâmpină moartea nu ca pe un sfârşit dureros sau nimicitor pe veci, ci ca pe o trecere <de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer>. De altfel, însuşi cuvântul Paşti înseamnă în Sfânta Scriptură trecere de la robie la libertate, de la păcat la iertare şi mântuire, de la întuneric la lumină (…). Învierea lui Hristos este izvorul tainic al învierii noastre şi temeiul unei vieţii noi, duhovniceşti, a omului lăuntric <bine pregătit pentru orice lucru bun>.

(…) Din nefericire, omenirea se zbate încă în întunericul necredinţei, al lăcomiei, al urii, al setei de stăpânire. Urmările absenţei iubirii şi Luminii Învierii – nenorocirile şi pierderile de vieţi nevinovate, suferinţele de tot felul, grabnica izbucnire a vărsărilor de sânge, uneori chiar între fraţi, abandonările de copii şi întreruperea vieţii din sânul mamei, dezbinările de la credinţa cea adevărată – neagă nu numai numele de creştin şi de purtător al chipului lui Dumnezeu, ci şi pe acela de om. Ca fii şi slujitori ai Luminii, să ne îndreptăm gândul şi dragostea către cei care suferă, cei nedreptăţiţi, cei aflaţi pe patul de suferinţă, cei orfani, bătrâni fără sprijin şi către mulţimile de fiinţe omeneşti care, în secolul atâtor progrese ale ştiinţei, sunt pradă bolilor de tot felul pentru care trebuie să ne rugăm, să-i apărăm şi să le ducem lumina vieţii, a celei sufleteşti, dăruindu-le şi cele necesare vieţii de toate zilele (…).

Dar să nu fim ca aceia care nu au nădejde, ci ca unii care, <prin învierea lui Hristos din morţi ne-am născut la nădejde vie>. Să stăm neclintiţi în jurul altarului străbun de la care s-au înălţat jertfe de-a lungul secolelor, au iradiat valorile noastre sfinte şi sfinţitoare de suflete, cu care am străbătut veacurile şi s-au păstrat limba, datinile şi vatra părintească (…).

Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor! şi celor care ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere. Să ne ajute Dumnezeu să împlinim acestea prin graiul faptelor! Şi în această zi sfântă, ca în fiecare clipă din viaţa mea, vă îmbrăţişez cu dragoste pe fiecare – credincioşi, slujitori ai sfintelor altare din mănăstiri şi parohii, vestindu-vă tuturor: Hristos a înviat!”

Citește și: