Gandul.info
Ana Petrescu
2193 vizualizări 30 mai 2018

"E de discutat foarte serios de data aceasta, pentru că practic, în mod evident, preşedintele României refuză obligativitatea unei decizii a Curţii Constituţionale şi refuză supremaţia Constituţiei. La acest lucru se referă textul din Constituţie care vorbeşte de încălcări grave ale Legii fundamentale. În caz de încălcări grave ale Constituţiei, preşedintele poate fi suspendat şi se organizează referendum pentru demitere. În mod evident, dacă preşedintele României comite un asemenea gest de sfidare a unei decizii a CCR, de a pune sub semnul întrebării autoritatea CCR şi practic de negare a supremaţiei Constituţiei şi a obligativităţii normele, înseamnă că domnul Iohannis nu mai e preşedintele României de facto şi nu ne mai rămâne decât să stabilim acest lucru", a afirmat senatorul PSD, Şerban Nicolae, pentru MEDIAFAX.

Cu toate acestea social-democratul a precizat că se îndoieşte că preşedintele Klaus Iohannis nu va ţine cont de decizia Curţii Constituţionale.

"Practic o persoană care încalcă cu bună ştiinţă Constituţia nu poate să fie apărătorul Constituţiei şi cel care veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice. E clar că lucrurile acestea trebuie să revină în sarcina unei alte persoane care să îndeplinească funcţia de preşedinte al României. Dar mă îndoiesc. N-aş vrea să merg cu speculaţiile atât de departe. Nu cred că domnul Iohannis se va agăţa de funcţia de preşedinte chiar în contra Constituţiei. Nici mie nu mi-a convenit nişte decizii ale CCR, dar asta nu înseamnă că mi-aş permite vreodată, din postura de deţinător al unei funcţii publice, să sfidez CCR, Constituţia şi deciziile date de Curte", a completat Nicolae.



Şerban Nicolae a făcut şi o speculaţie juridică, spunând că judecătorii CCR au spus în mod expres că Iohannis trebuie să semneze decretul de revocare, pentru a nu putea fi invocat ca precedent în cazuri similare.

“Este cât se poate de radical (comunicatul de presă al CCR – n.r.). E prima oară când îi spune cu subiect şi predicat «ai de făcut asta». Eu aş face o speculaţie juridică, în sensul că au particularizat-o foarte precis acum pe Kovesi şi de aceea punctul 2 spune că preşedintele trebuie să emită decretul de revocare al procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, tocmai ca să nu poată fi invocat direct ca precedent pentru situaţii similare. Adică să poată fi analizate şi alte situaţii individual. Curtea nu a spus «domnule, dacă se cere revocarea atunci preşedintele să emită decretul de revocare al acelui şef din Parchet a cărui revocare se solicită». Nu. A zis foarte clar «dispensa asta se referă nu la chestiuni de principiul, ci strict la speţa Kovesi»”, a conchis Şerban Nicolae.

CCR arată, în comunicatul oficial de miercuri privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.



Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kövesi.

"Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, prim-ministrului Guvernului României şi Ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată în comunicatul CCR.

 

Citește și: