Ana Petrescu
807 vizualizări 16 apr 2018

"În materie mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică - prescripţia răspunderii penale. Nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte (n.r. ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate) să fie imprescriptibile", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 161/2003.

Amendamentul adoptat de Senat la propunerea iniţiată de grupul aleşilor PSD prevede următoarele: "primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. Aleşii locali menţionaţi pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului Bucureşti".

Şi consilierii locali sau judeţeni pot avea funcţii în sectorul privat, atâta timp cât nu sunt legate direct de atribuţiile lor ca aleşi locali.

O altă prevedere este "starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate".

Iniţiativa legislativă care modifică legea mai sus menţionată şi votată de Senat va fi votată de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Citește și: