Alexandru Costea
154 vizualizări 19 mar 2019

„Ştiţi că, pe undeva, are dreptate, fiindcă tolerarea corupţiei este un fenomen legat de cultură şi educaţie. Corupţia are întotdeauna, actul de corupţie, doi actori – unul care dă şi unul care primeşte. Cel care dă şi cel care primeşte au o vină comună şi faptul că nu suntem noi mai vehemenţi împotriva corupţiei, cu siguranţă, se datorează şi faptului că, la noi, încă nivelul de educaţie nu este optim. Acesta este unul dintre motivele de bază pentru care am început să lucrez pe proiectul „România Educată”. Noi avem nevoie de educaţie nu numai ca să recunoaştem un Brâncuşi când îl vedem. Noi avem nevoie de educaţie şi să recunoaştem dacă justiţia este dreaptă sau nu, dacă un act făcut de un politician este un act de lobby sau un act de corupţie, şi aşa mai departe”, a afirmat Klaus Iohannis, la dezbaterea organizată în cadrul Festivalul One World Romania.

„În orice sector, dacă mergem în profunzime, vedem că mai multă educaţie aduce mai multă claritate şi cred că pentru unii din înalţii demnitari ar fi o lecţie interesantă să aibă contact şi cu cultura. Aşa cum, pentru noi, este nu neapărat de dorit, dar se vede că fără noi nu se poate să ne implicăm în combaterea corupţiei. O justiţie dreaptă, o luptă anticorupţie eficientă este absolut necesară pentru România, lucru pe care l-am spus de foarte multe ori şi o să îl repet încă de foarte multe ori, fiindcă eu cred că asta ne trebuie”, a completat Iohannis.

Frank Engel, europarlamentar luxemburghez, şeful Partidul Creştin-Social, membru în PPE, a relatat că premierul Viorica Dăncilă le-a spus eurodeputaţilor socialişti că „nu există corupţie în România, este doar o manieră diferită, cultural vorbind, de a mulţumi cuiva”.

Citește și: