Gandul.info
Departamentul Politic - Mediafax
Sorin Bogdan
2338 vizualizări 8 oct 2018

Preşedintele PNL Ludovic Orban a caracterizat drept un fake-news neinspirat mesajul #ajunge al contestarilor săi şi avertizează că nu mai tolerează astfel de atacuri.

"În ceea ce mă priveşte le-am comunicat colegilor mei din BEx că preşedintele PNL este garantul statutului PNL şi este persoana care are cea mai mare răspundere.(...) Începând de astăzi, PNL intră în linie dreaptă pentru pregătirea alegerilor. Ne aşteaptă doi ani electorali decisivi pentru România.(...) I-am anunţat pe colegii mei că, de astăzi, orice atac din interiorul PNL împotriva PNL riscă să producă consecinţe extrem de negative asupra percepţiei publice a PNL care vor fi mult mai greu de îndreptat," a afirmat Orban la finalul şedintei Biroului Executiv al partidului.

"Chiar dacă în interiorul partidului sunt omul care le-am acordat libertate de exprimare deplină. Nu voi mai accepta niciun atac din interiorul partidului împotriva PNL, împotriva deciziilor PNL şi împotriva conducerii PNL. Avem un statut pe care îl voi aplica în integralitate", a completat Orban, care şi-a avertizat contestatarii că e ultima dată când îi iartă.

"Sper că îşi vor reveni, că a fost doar o postare neinspirată sub inboldul unei emoţii provocate de rezultatul referendumului şi că vor veni alături de noi. Nu pot să zic că i-am iertat, cred că niciun membru al PNL nu o să îi ierte pentru ceea ce au făcut ieri. Că au mutat atenţia de la eşecul zdrobitor al partidului de guvernământ la acest referendum, spre o falsă problemă din interiorul partidului din PNL, fără să aibă vreo legătură cu adevărul PNL, cu conduita şi cu deciziile PNL. Să fabrici fake-news-uri pe care să le transmiţi prin copy paste, într-un mod premeditat, fiind un text preluat de mai mulţi colegi, reflectă în sine o cunoaştere foarte clară că faci rău PNL. Cu toate astea voi trece astăzi peste această acţiune total neinspirată şi dăunătoare partidului, dar de astăzi voi aplica statutul", ameninţă Orban.

"Din nefericire, atunci când toată lumea a înţeles că suntem în faţa unei moţiuni de cenzură veritabilă iniţiată de cetăţenii români împotriva PSD şi împotriva guvernării PSD-ALDE, s-au trezit câţiva colegi ai mei să facă nişte postări neinspirate, lipsite de originalitate, după modelul copy paste, care nu au făcut atceva decât să avantajeze PSD. Să mute atenţia de la eşecul dezastruos al implicării PSD în acest referendum, să creeze o falsă problemă care nu există în PNL. Aceste poziţii şi mi se par complet rupte de realitate, inoportune şi sincer să vă spun, m-aş fi aşteptat ca aceşti colegi ai mei care au o activitate destul de importantă în PNL să se suie cu bocancii pe PSD, să atace PSD pentru confiscarea referendumului, pentru eşecul lamentabil, să fie alături de noi în ofensiva pe care o ducem pe toate fronturile împotriva PSD", a completat Orban, care le-a transmis puciştilor o ameninţare voalată, legată de competiţia internă pentru lista PNL la alegerile europarlamentare.

"Cine o să îi mai voteze în BPN ca şi candidat? Chiar dacă aş încerca să susţin un candidat, la atmosfera care a fost în partid nu o să îi mai susţină nimeni."

Mesajul #ajunge provoacă scandal la vârful PNL

Potrivit unor surse politice, citate de agenţia Mediafax, şedinţa Biroului Executiv al PNL de luni a fost tensionată de mesajul #ajunge, postat duminică seara, la ora 21:00, de un grup de lideri liberali. Ludovic Orban i-a criticat pe contestatarii săi şi le-a dat un ultimatum să înceteze, dacă nu doresc să suporte sancţiunile statutare, au declarat surse politice pentru Mediafax. El a avertizat că ”nu mai înghite astfel de comportament şi va da cu bâta”, adică va aplica statutul partidului, excluzându-i pe cei care vor mai cârti în public.

Mai mulţi deputaţi PNL liberali, printre care Nicolae Giugea şi Ioan Bălan au cerut sancţionarea colegilor nemulţumiţi de conducerea partidului.

Deputatul PNL Florin Roman a reproşat că Alina Gorghiu şi colegii din grupul #ajunge nu au venit sa îşi susţină punctul de vedere.

"Prin acest atac la PNL, a făcut jocul PSD şi a pierdut votul meu pentru alegerile europarlamentare," ar fi spus în şedinţă Florin Roman.

Se pare că au izbucnit certuri şi pe grupul de whatsapp al deputaţilor PNL. Liberalul Mihai Voicu l-a acuzat pe secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, că a supus formaţiunea deciziilor bisericii din care face parte, cerându-i acestuia demisia. În schimb, Sighiartău a anunţat, în timpul Biroului Executiv al PNL, că nu va cere nicio sancţiune pentru Mihai Voicu.

Deputatul PNL Ion Ştefan a criticat-o pe Alina Gorghiu, în absenţa acesteia, pentru mesajul prin care a atacat conducerea partidului. Dan Vîlceanu a acuzat-o pe Gorghiu, că "a găsit protocolul cu coaliţia pentru familie" semnat de Gheorghe Falcă şi Ilie Bolojan, însă ea fusese de faţă la întrunirea în care a fost încheiat protocolul.

Vicepreşedintele PNL Adrian Oros i-a luat apărarea lui Ludovic Orban şi a reproşat celor care acuză conducerea partidului că nu se implică în partid şi nici nu au rezultate vizibile.

Liberalii Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei, Mara Calista, Cezar Preda şi Cătălin Predoiu au postat duminică seara, pe Facebook, un mesaj comun împotriva conducerii PNL, pe care o acuză că dezbină şi propune o politică retrogradă.

"Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu uneşte, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #ajunge", se arată în mesaj.

Alina Gorghiu: Nu am vrut să semnez protocolul dintre PNL şi Coaliţia pentru familie

Fostul preşedinte al PNL Alina Gorghiu a negat, luni, că ar fi semnat în 2016 protocolul cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie pentru susţinerea referendumului pentru familie. Ea a publicat ultima fila a documentului, în care apar semnăturile lui Ilie Bolojan şi a lui Gheorghe Falcă.

”O minciună că am semnat acest protocol. Mi-era uşor să o fac, dar nu am vrut. Colegii mei, Ilie Bolojan şi Gheorghe Falcă şi-au asumat semnarea acestui protocol, după un vot în BPN în 2016, de la care am plecat din sală. Şi atunci, şi acum, cred că reglementarea din Codul Civil a căsătoriei este acoperitoare. Uite în cea de-a doua poză cum arată semnătura mea,” a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

În 2016, Partidul Naţional Liberal şi Coaliţia pentru Familie au semnat un protocol cu privire la organizarea referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei referitor la redefinirea noţiunii de familie.

Adriana Săftoiu: Am avut aşteptări diferite

Un alt semnatar al mesajului #ajunge, deputatul PNL Adriana Săftoiu remarcă într-un mesaj pe Facebook că Ludovic Orban s-a arătat dezamăgit că alegătorii au boicotat Referendumul pentru familie, dar pe cel prin care românii au aprobat parlamentul unicameral cu 300 de membri l-a caracterizat drept inutil. Pentru a-şi dovedi buna credinţă, ea îi cere lui Orban ca PNL să înceapă demersurile pentru aplicarea acelui rezultat al voinţei populare.

”Dl Orban s-a supărat pe cei care am criticat poziţia publică a PNL faţă de Referendum, considerat, prin vocea sa autoritară “o temă importantă” şi care definea familia, nu căsătoria. Ne-a certat că nu am criticat PSD. Putem critica şi PSD, de pildă, eu, fiindcă a organizat acest Referendum pe o temă falsă. Eu mă bucur că nu a fost validat. Dl Orban e dezamăgit că nu a fost validat. Am avut aşteptări diferite. M-aş întoarce însă la voinţa populară, mult invocată,” scrie Săftoiu pe Facebook. 

Acum, voinţa populară a infirmat că tema acestui Referendum a fost “o temă importantă”. În schimb, referendumul cu 300 de parlamentari si unicameralism a fost considerat atunci de dl Orban “inutil”. Inutil sau nu, atunci voinţa populară, respectiv 9 milioane de cetăţeni, a spus DA. După ce criteriu ţinem cont de voinţa populară? La acest Referendum s-au pronuntat aproape 4 milioane, atunci 9 milioane. Un prim gest etic, ca să ne împăcăm: să înceapă PNL demersurile pentru punerea în aplicare a acelui Referendum semnat de 9 milioane. Din respect pentru “voinţa populară”.

Mihai Voicu: Electoratul ne-a dat doi pumni în gură

Duminică seara, după ce a postat şi el pe pagina de Facebook mesajul #ajunge, deputatul PNL Mihai Voicu şi-a motivat opţiunea şi a cerut o reaşezare ideologică a partidului, centrată pe libertate şi individ.

”În Partidul Naţional Liberal este nevoie, rapid, de o reaşezare ideologică. Ieri şi azi electoratul liberal ne-a dat nu o palmă, ci doi pumni în gură. O mare parte din conducerea PNL se identifică ca fiind conservatori. Le respect opţiunea. Problema este că electoratul nostru nu. Ne putem câştiga înapoi votanţii, dacă afirmăm mai clar valorile liberale, care pun în centru LIBERTATEA şi INDIVIDUL, nu idei comunitare care contrazic spiritul liber al celor care astazi s-au distantat de noi. Să înţelegem, dragi colegi, că liberalii sunt preocupaţi de afacerea lor, de educaţia liberă a copiilor lor, de teama justificată faţă de influenţa rusească şi nu de duşmani imaginari care ne adoptă noaptea copiii. #liberal

Luni, Mihai Voicu îşi înmoaie discursul, pretinzând că nu cere schimbarea conducerii partidului, ci doar a atitudinii ultraconservatoare a acesteia. El propune ca PNl să-şi dovedească ataşamentul pentru valorile liberalismului, susţinând deschiderea pieţei muncii pentru muncitorii proveniţi din spaţiul non-european, de care oamenii de afaceri - nucleul dur liberal - au atâta nevoie.

Cezar Preda: Eu sunt creştin, dar nu sunt cretin

Luni, într-un interviu pentru RFI, deputatul PNL Cezar Preda un alt susţinător al apelului #ajunge, aprecia că PNL se duce într-o direcţie greşită din cauza unei politici conservatoare, care nu oferă soluţii concrete românilor.

”Partidul Naţional Liberal se duce într-o direcţie greşită. Românii au nevoie de soluţii, românii nu au nevoie de o politică a anilor ’96-2000, pentru că politica ’96-2000 pentru dreapta românească a însemnat începerea dezastrului, dispariţia PNŢCD-ului. Acum, PNL-ul dacă nu-şi revizuieşte foarte rapid oportunitatea de a conduce România, de a arăta românilor că poate conduce România cu soluţii, degeaba jucăm ping pong cu Dragnea e de vină, Dragnea este un hoţ, Dragnea este un nenorocit, asta vede fiecare cetăţean”, a declarat Preda la RFI.

El consideră că susţinerea Referendumului pentru familie a fost ultima greşeală a lui Ludovic Orban.

”Prima greşeală puternic marcată de societatea românească a fost acea până la urmă incredibilă plângere penală a unui şef de partid asupra unui prim-ministru. Aşa ceva nu se face. Când l-am întrebat, mi-a spus că s-a consultat cu nişte prieteni. Pe urmă, văzând că această glumă se îngroaşă şi că este atipic pentru politicieni să înceapă să arunce unul spre altul cu plângeri penale, a pus partidul să voteze, o greşeală mare. Apoi, de fiecare dată noi facem plângeri penale parlamentarilor din Parlament, când avem atâtea şi atâtea posibilităţi pe regulamentul Camerei sau Senatului să acţionăm. Noi întotdeauna ne-am concentrat acum să facem tot felul de atacuri la CCR şi când aveam şi când nu aveam dreptul. Iată cum se adună toate acestea. Faptul că ne ascundem sub o aşa-zisă Opoziţie pe mine nu m-a convins (...). Dacă poate Ludovic Orban să se schimbe, bine. Dacă nu, rezultatele vor fi catastrofale la primăvară”, a adăugat deputatul PNL.

Ludovic Orban afirmase că i se pare ciudată poziţia colegului său, “care vrea să fie liderul unei facţiuni creştin-democrate în interiorul PNL”.

”Răspunsul este dur, nu prea folosesc asemenea cuvinte, dar e corect: eu sunt creştin, dar nu sunt cretin. Eu sunt creştin-democrat şi înseamnă că îmi iubesc familia, îmi iubesc biserica, îmi iubesc autoritatea locală. Astea sunt principiile creştin-democraţiei. Dar asta nu înseamnă că nu pot convieţui într-un partid care provine din fuziunea a două partide”, a replicat Cezar Preda.

Cătălin Predoiu: Palmaresul lui Ludovic Orban în fruntea PNL este ZERO

Alt membru al grupului #ajunge, deputatul PNL Cătălin Predoiu atrăgea atenţia luni că palmaresul preşedintelui Ludovic Orban este nul, ba chiar îi reproşează că a făcut-o primar al Bucureştiului pe Gabriela Firea, prin implicarea imprudentă în finanţarea campaniei electorale, care i-a adus un dosar penal.

”Mulţumesc membrilor PNL din teritoriu care au înţeles corect gestul nostru de protest faţă de maniera perdantă de conducere a actualilor lideri PNL, faţă de lipsa de clarviziune şi de corectitudine a actualului preşedinte PNL,” scrie tot pe Facebook Predoiu.

”Orice drum începe cu un prim pas şi cere răbdare. Într-adevăr, ajunge cu erorile! E cazul ca Preşedintele PNL să iasă din cercul camarilei cu care s-a înconjurat şi să facă şi altceva decât prostii politice, cum ar fi să târască partidul în aventuri din care PSD iese mai tare (gen plângere penală riscantă la Dăncilă, făcută în nume personal, pentru ca apoi să-şi acopere ”vitejeşte” spatele dezgolit cu un vot în Bex-ul pe care îl controlează prin împărţirea funcţiilor) sau din care PNL iese şifonat, gen blat cu PSD la Codul Administrativ sacrificând limba română, ori marşul umăr la umăr cu PSD într-un referendum care era cel puţin incert ca rezultat şi care ameninţa să fractureze societatea şi, în cazul validării, să-i dea PSD-ului un atu de legitimitate în îndepărtarea României de UE.

Oricâte jigniri ar profera ca răspuns al unor critici dure, dar la urma urmei colegiale, Ludovic Orban nu poate şterge cu buretele palmaresul său pentru PNL în acest moment: zero! Ca de la un ”fost” ce mă aflu, la o speranţă a politicii ce se află, îi reamintesc că 11% la Bucureşti în 2016 pe care îl reproşează astăzi, i se datorează şi lui, care a compromis prin imprudenţă campania la jumătatea ei, propulsând-o pe Firea primar, după care a fugit dându-şi demisia. Nu e tocmai corect să reproşezi rezultatul tocmai celor care au şters mizeria după tine, dle Orban... Dumneata ai făcut-o pe dna Firea primar, dle Orban, în clipa în care ai ignorat decizia politică a Preşedintelui Filialei Bucureşti de a nu te implica în finanţarea campaniei de la Bucureşti. Iar faptul că acum te speli pe mâini arătând către alţii, reconfirmă tot ce cunosc despre dvs.

Fiţi liniştit, am luat şi iau în continuare asupra mea, greşeala colectivă a PNL de la Bucureşti din 2016, tocmai pentru că i-am respectat pe bucureşteni şi am plătit imediat cu o demisie. De aceea, prefer să rămân deocamdată un ”fost”, cu bune şi rele. Dvs, care aţi ajuns Preşedinte PNL făcând tacit şi pe alocuri explicit campanie internă contra Justiţiei şi amanetând lista de europarlamentari încă din 2017, cum răspundeţi criticilor noastre, ce faceţi pentru redresarea şi coagularea PNL?”

Crin Antonescu, dezamăgit de referendum, dar nu e vina partidelor

Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu s-a declarat - la fel ca actualul preşedinte al partidului - dezamăgit de rezultatul referendumului şi de absenteism, însă nu consideră că eşecul acestuia trebuie atribuit actorilor politici. Cu atât mai puţin s-ar impune demisia lui Ludovic Orban de la conducerea partidului. 

”Eu personal, ca un om care a votat la referendum <pentru>, sunt dezamăgit de rezultatul referendumului. Nu cred că trebuie să căutăm explicaţii în afara uneia fundamentale, care este aceea a dezinteresului, a indiferenţei, a bunei părţi a electoratului faţă de această temă. Nu sunt sociolog, nu am urmărit cu foarte mare atenţie campania care s-a dus. Tot ce pot să vă spun este că absenteismul masiv la un referendum, indiferent de genul lui, nu e de bun augur”, a declarat Antonescu pentru Mediafax.

”Eu nu cred că eşecul referendumului trebuie plasat, distribuit neapărat actorilor politici pentru că, în fond, este o iniţiativă cetăţenească, au fost 3 milioane de oameni. Sigur că actorii politici şi-au jucat fiecare rol, mai bine sau mai rău, dar cred că e mai puţin important să găsim vinovaţi. Asta e realitatea, ăsta a fost răspunsul electoratului”, a adăugat Crin Antonescu, care nu crede că Orban trebuie să demisioneze.

”Eu nu ştiu, pot să presupun, nu ştiu ce alte conflicte care nu au nicio legătură nici cu familia tradiţională, nici cu referendumul, se ascund în spatele acestor declaraţii. Nu mă pot pronunţa. Ceea ce îmi este foarte clar, strict legat de referendum, nu există în opinia mea niciun motiv de demisia a preşedintelui sau a cuiva. Preşedintele Orban a procedat corect atunci când nu a angajat partidul pe o linie oficială şi obligatorie. Fiecare membru a avut procedat cum a crezut. Cred că nu a greşit exprimându-ţi propria opţiune. Dacă există alte motive, atunci este o altă discuţie.”

Alături de Vasile Blaga, Crin Antonescu intenţionează să revină în politică şi candidează în competiţia internă din PNL, pentru un loc pe lista la alegerile europarlamentare. Surse din interiorul PNL au dezvăluit la începutul verii că Blaga şi Antonescu ar fi bătut palma cu Orban pentru a-i susţine poziţia în fruntea partidului în schimbul unor poziţii eligibile pe listă.

Viorel Cataramă: Trebuie aleasă o nouă conducere a PNL

Desigur, prim-vicepreşedintele PNL Sector 2, Viorel Cataramă, contestatar vechi al lui Orban, care s-a arătat oricând gata să-i preia fotolui din frunte PNL, nu a scăpat ocazia să-l atace din nou pe acesta.

"Poporul român a boicotat referendumul din weekend-ul recent încheiat; marii perdanţi sunt PSD/ALDE şi PNL, partide care au cerut cetăţenilor să se prezinte la vot. Pentru liberali, acest eşec conturează tot mai clar posibilitatea, pe care am semnalat-o deja în mai multe rânduri, că partidul să nu se claseze în primele două locuri la alegerile europarlamentare şi, pe cale de consecinţă, sa nu-şi poată propulsa candidatul în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2019. Asta este adevărata dramă care ne pândeşte!", a declarat Cataramă.

"Iar consecinţele le vom suporta cu toţii, deşi vinovat nu este decât preşedintele, întrucât de mai multă vreme partidul este condus pe persoana fizică Ludovic Orban. În acest context nemulţumirea unor colegi este întemeiată, trebuie urgent discutată ideologia partidului, stabilite măsuri alternative la guvernarea socialistă şi, nu în ultimul rând trebuie aleasă o nouă conducere; şi asta, până nu este prea târziu! Şi încă ceva: Să învăţăm că a spune oamenilor ceea ce credem noi că vor ei să audă si nu ceea ce gândim este o greşeală uriaşă care se plăteşte scump!" a mai spus Cataramă.

Cristian Buşoi: Nu este momentul să tulburăm apele în PNL

Deşi în vară era considerat din tabăra contestarilor lui Ludovic Orban, preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi nu doreşte ca apele din partid să fie tulburate. Se pare că ameninţările voalate că nu va prinde un loc de europarlamentar şi-au făcut efectul.

"Am văzut opiniile colegilor din partid, aceste opinii trebuie luate în seamă. În mod evident, poate prin anumite declaraţii personale ale unor lideri ai partidului s-a acreditat ideea că am fi fost implicaţi, că am fi susţinut referendumul, însă poziţia oficială a PNL a fost aceea de a lăsa să voteze conform propriei conştiinţei. Nu cred că este acum momentul să tulburăm apele, mai mult decât sunt tulburate, cred că PNL trebuie să se concentreze pe comunicarea publică şi să arate adevăratul vinovat, cel care cu adevărat a încercat să confişte refrendumul şi să-l folosească politic şi cel care a politizat referendumul şi, într-un fel, a şi redus şansele referendumului este Liviu Dragnea. Evident susţinut de liderii PSD”, a afirmat Buşoi, în Parlament.

”Există o temere că acest eşec ar putea şi pus şi pe seama PNL şi că am putea să îndepărtăm o parte din electoratul PNL datorită acestui referendum. Eu cred că nu suntem în această situaţie, dar trebuie să facem eforturi să explicăm românilor că cei care au încercat cu adevărat să politizeze şi marii pierzărori sunt cei din PSD”, a adăugat Cristian Buşoi.

”Sunt câteva opinii care puteau fi luate în calcul. Nu ştiu cine ar fi putut împăca şi capra şi varza în această chestiune. E clar că în interiorul PNL a existat o diversitate de opinii, sunt câţiva colegi care au fost foarte fermi în a susţine ideea de referendum pe familia tradiţională şi introducerea în constituţie a căsătoriei între un bărbat şi o femeie. Sunt şi colegi care văd lucrurile într-o nuanţă mai progresistă. La fel a fost şi electoratul liberal, o parte dintre alegătorii şi susţinătorii noştri au venit şi au votat la acest referendum, altă bună parte dintre susţinătorii şi sprijinătorii partidului nostru au decis să rămână acasă să boicoteze referendumul.”

 

Citește și: