Gandul.info
Departamentul Politic - Mediafax
1189 vizualizări 11 sep 2018

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni seara, într-o emisiune TV, că pentru social-democraţi ”este fundamental” referendumul pentru redefinirea noţiunii de familie, dar în viitorul apropiat, vor iniţia şi alte modificări ale Constituţiei.

”Este fundamental pentru noi, este o cumpănă pentru acest popor referendumul pentru familie din 7 octombrie. PSD are nevoie să fie acum concentrat pe ceea ce urmează, atât în Parlament, cât şi în viaţa publică, atât în ceea ce priveşte acţiunile guvernamentale, cât şi în ceea ce priveşte legile la care vom începe să lucrăm serios. Avem nevoie mai mult decât oricând de concentrare şi unitate”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

Senatul dezbate marţi, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi.

Pe 1 septembrie, într-o şedinţă a grupurilor parlamentare care s-a desfăşurat la Neptun, conducerea PSD a decis ca referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie să aibă loc pe 7 octombrie.

Pe 2 septembrie, după şedinţa Biroului Politic Naţional, preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că, deşi partidul susţine referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie, nu va impune membrilor cum să voteze.

”Respingem orice politizare a acestui subiect. Este o iniţiativă cetăţenească semnată de trei milioane de cetăţeni români, pe care îi respectăm ca opţiune. În ce ne priveşte, noi am susţinut ideea acestui referendum. De altfel, a existat şi un protocol între BPN şi Coaliţia pentru Familie. Nu vom impune fiecărui membru al PNL să voteze într-un anume fel. Fiecare membru PNL se va poziţiona în funcţie de cum îi dictează conştiinţa”, a declarat Orban.

”Ceea ce trebuie să reţină iniţiatorii referendumului, de 1 an dupã adoptarea în Camera Deputaţilor a proiectului de revizuire a Constituţiei, coaliţia PSD-ALDE a blocat adoptarea acestui proiect în Senat, unde deţine majoritatea clară şi unde a refuzat să îl pună pe ordinea de zi, preferând să politizeze acest subiect, să-şi facă o temă de campanie politico-electorală din acest subiect. Noi considerăm că acest subiect nu trebuie politizat, iar românii trebuie lăsaţi să îşi exprime propria voinţă la referendumul pentru definirea familiei tradiţionale”, a completat preşedintele PNL.

Pe 3 septembrie, preşedintele UDMR Kelemen Hunor atrage atenţia că mai sunt paşi procedurali de îndeplinit.

”Trebuie o hotărâre de Guvern, iar înainte, mai e un pas în Senat. Nu ştiu dacă va fi în octombrie sau nu va fi. Mi-e greu să cred. Astăzi suntem în 3 septembrie şi până pe 7 octombrie, se pot face toate procedurile, inclusiv campania care trebuie să fie de 30 de zile. Până când nu se va stabili prin Hotărâre de Guvern, aşa cum trebuie procedural, data referendumului, nu putem discuta”, a declarat Kelemen Hunor.

Nici UDMR nu intenţionează să influenţeze voturile membrilor săi.

”Noi, în grupurile noastre, nu am reuşit să stabilim şi nici nu trebuie să stabilim o poziţie fixă şi foarte rigidă. E o chestiune de conştiinţă a fiecăruia şi votul nostru la Cameră a fost foarte conform conştiinţei. Fiecare a votat cum a simţit că trebuie să voteze. Lucrurile sunt clare şi în acest moment. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt extrem de bine reglementate: familia e un lucru şi căsătoria e cu totul şi cu totul altceva. Nu poţi să legi familia de căsătorie, fiincă există familii în care există doar un părinte din varii motive şi nu poţi să spun că aia nu este familie. Sunt familii unde nu există căsătorie şi nu poţi să spui copilului nici când este în grădiniţă, nici când se duce la şcoală că tu nu ai familie, fiincă părinţii tăi nu s-au căsătorit. Căsătoria e o altă chestiune unde eu sunt mai conservator, mai spre a accepta că orice căsătorie se face între un barbat şi o femeie, dar aici avem iar o problemă. Există deja o decizie la nivel european şi România - indiferent ce votează - va fi obligată în continuare să accepte căsătorii făcute în afară, în ţările unde lucrurile sunt de altă natură şi altfel reglementate”, a mai declarat Kelemen Hunor.

În mai 2017, Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, semnată de 3 milioane de cetăţeni, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Referendumul a fost cerut de Coaliţia pentru Familie.

 

Citește și: