Departamentul Politic - Mediafax
Diana Grigore
1430 vizualizări miercuri, 17:13

"Astăzi am văzut încă o încercare disperată şi eşuată, bineînţeles, de a prelua cu japca o instituţie a statului. Aşa au vrut să ia cu japca şi guvernul... şi vor în continuare să-l ia cu japca. Vor să ia cu japca şi Parlamentul României - cu japca înseamnă dincolo de lege şi încălcând legea - şi vor să ia şi România. Ăsta e stilul lui Iohannis. Aşa cum a luat cu japca casele din Sibiu, aşa vreau să ia şi instituţiile care îl deranjează. Pentru că are aptitudini dictatoriale şi vrea puterea absolută. Deci, ăsta este preşedintele nostru: Iohannis Zapciul. Nu se întâmplă nimic fără coordonarea lui Klaus Iohannis. De câteva săptămâni bune, o parte dintre liberali şi unii dintre foşti membri ai PSD s-au tot lăudat că au sprijinul ui Iohannis şi că îi protejează şi încurajează să preia cât mai mulţi oameni de la conducerea Camerei Deputaţilor", a declarat Liviu Dragnea.

Totuşi, el nu exclude ca liberalii doar să se laude cu susţinerea preşedintelui.

"Când i s-a propus lui Florin Iordache să se ridice de pe scaun, că are mandat clar de la Iohannis şi că vor propune. Că cel de la PNL o fi pus de la el, asta nu avem de unde să ştim. E foarte posibil, ei fiind foarte lăudăroşi. De asemenea, o coincidenţă în care nu crede nimeni, doamna Carmen Mihălcescu a fost chemată la DNA. Sper să fie ca martor sau cine ştie, pentru că era vicepreşedinte al Camerei. Ca să rămână doar dl Pirtea, singurul care să conducă şedinţa de plen.", a mai spus Dragnea.

Dragnea: E planul lui Turcan şi Neacşu. Spuneau că e plan de Oscar

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a dezvăluit că strategia de revocare a sa ar fi pus la punct de Marian Neacşu, exclus din PSD şi Raluca Turcan, deputat PNL, care se laudă de câteva zile că au ”un plan de Oscar".

"De la fiecare început de săptămână, se stabileşte care sunt vicepreşedinţii care conduc şedinţele de plen. Nu am fost în sală pentru că i-am lăsat să se desfăşoare. E un plan făcut de dl Marian Neacşu cu doamna Raluca Turcan. Se şi laudă cu asta. Spuneau că este un plan de Oscar! Bineînţeles, un plan care nu are nicio legătură cu legea, pentru că e făcută de regulamentul Camerei Deputaţilor şi legea trebuie respectată", a declarat Dragnea.

Dragnea, despre majoritatea din Parlament: Vedem dacă am pierdut-o. Eu zic că nu

Liviu Dragnea nu crede că PSD şi ALDE au pierdut majoritatea din Parlament şi provoacă Opoziţia să introducă moţiunea de cenzură împotriva guvernului.

"Vedem dacă am pierdut majoritatea parlamentară. Eu zic că nu. Sunt unii plecaţi din ţară, Alţii care erau pe holuri şi unii care au apăsat pe acel sistem magnetic şi nu le-a preluat semnalul", a explicat Dragnea faptul că la votul de control, în plen erau prezenţi doar 148 de parlamentari şi nu s-a înregistrat cvorum, după ce Opoziţia a părăsit sala.

"Ne tot ameninţă cu această moţiune de cenzură. Când vor să o depună? De Crăciun?", s-a întrebat preşedintele PSD.

"Am auzit chestia cu bărbăţia. Mulţi se joacă cu asta. E ca şi cum aş spune eşti bărbat, treci pe roşu. Nu poţi să supui la vot ceva ce nu respectă legea. E o lege care trebuie respectată", a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Nici premierul Viorica Dăncilă nu se teme de moţiunea de cenzură.

”Nu avem probleme cu majoritatea parlamentară,” a declarat Dăncilă la Bruxelles. ”Nu confundaţi cele două locuri din Camera Deputaţilor cu majoritatea. Majoritatea înseamnă Senat şi Camera Deputaţilor. Avem susţinerea guvernului în Parlamentul României şi nu am absolut nicio emoţie legată de moţiunea de cenzură”.

Foto: Hepta

 

 

Citește și: