752 vizualizări 11 sep 2017

„În această zi deosebită, ce rost mai are să dau curs speculaţiilor? Azi am inaugurat o grădiniţă, o sală de sport, ceea ce înseamnă că autorităţile nu au fost luate prin surprindere. Legea manualului este aproape gata, după cum ştiţi. Totul decurge conform programul de guvernare. Legea Educaţiei va fi gata în septembrie 2018, aşa cum ne-am angajat, ştiţi că au fost multe modificări făcute de-a lungul anilor”, a spus Liviu Pop.

Referitor la protestele anunţate de sindicaliştii din educaţie, ministrul Pop a subliniat că va avea o discuţie cu aceştia şi că va găsi soluţii pentru problemele profesorilor.

„Voi avea o întâlnire şi cu sindicatele cât de curând pentru a discută şi a găsi soluţii”, a adăugat sursa citată.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, prezent la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, că, de fiecare dată, începutul anului şcolar ia autorităţile prin surprindere, şeful statului criticând compendiul pentru clasa a V-a, dar şi modificările repetate ale legii.

„Din nefericire, condiţiile de studiu nu sunt peste tot aşa de bune ca în colegiul vostru („Gheorghe Şincai” - n.red.). Există, din păcate, mulţi elevi din România fără manuale sau care învaţă în clădiri care nu respectă standarde minime. Se pare că de fiecare dată începerea noului an şcolar pe unii ii ia prin surprindere. Fiecare Guvern ridică din umeri aratând cu degetul Guvernul de dinainte. Aşa lucrurile nu se îmbunătăţesc. În România anului 2017 soluţia salvatoare a ajuns să fie reintroducerea şi reîntoarcerea la metode de mult apuse ca, de exemplu, manualul unic sau recentralizarea la Bucureşti a tuturor lucrurilor care au întâmpinat dificultăţi la nivel local. Această abordare nu este cea bună”, a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului a vorbit şi despre cadrul legislativ al Educaţiei, precizând că este „confuz” şi „greoi”.

„Părinţii şi elevii sunt supuşi unor schimbări majore în învăţământ odată la câţiva ani sau, mai nou, mai des, ceea ce le limitează semnificativ posibilitatea de a îşi planifica traseul educaţional. Chiar în aceasta vară am trimis Parlamentului spre reexaminare trei iniţiative legislative care modificau cadrul actual, care deja este confuz şi greoi. Legea Educaţiei trebuie să înceteze să mai fie un puzzle al căror piese se schimbă continuu”, a mai spus preşedintele României.

Preşedintele Iohannis a participat la festivitatea de deschidere a noului an şcolar, la Colegiul „Gheorghe Şincai” din Capitală, unitatea şcolară sărbătorind 125 de ani de când funcţionează.

Citește și: