Diana Grigore
1168 vizualizări 7 nov 2019

Orban, despre discuţia cu Iohannis: Am vorbit despre finanţele publice şi despre comisarul european

”Preşedintele României este un preşedinte implicat, care este interesat de toate problemele publice şi evident că am discutat de chestiuni de interes public, adică situaţia finanţelor publice şi, de asemenea, de procedura de audiere şi de susţinerea în PE a candidatului de comisar european”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul Ludovic Orban şi ministrul de Finanţe Florin Cîţu au fost chemaţi, joi, de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, au declarat surse liberale, pentru MEDIAFAX. Întrevederea are loc după ce şeful Executivului a declarat că nu mai sunt bani suficienţi pentru a încheia anul.

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că se va face o evaluare a necesităţilor, la rectificare, întrucât banii nu sunt suficienţi pentru a încheia anul în domeniul sanitar.

„Evident rezultatul la rectificare va fi o evaluare a necesităţilor care vor fi identificate de domnul ministru împreună cu echipa. Încă nu vă putem spune care este cifra (la rectificare – n.r.). Cert este că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici pentru programe de sănătate, nici în ceea ce priveşte bugetul Casei”, a spus Ludovic Orban.

Acesta a fost completat de ministrul Sănătăţii, Victor Costache, care a spus că nu sunt bani nici pentru salarii.

Preşedintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen a acceptat-o miercuri pe Adina Vălean pentru a prelua funcţia de comisar european pentru Transporturi, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al echipei de tranziţie a Executivului UE.

Ludovic Orban a declarat că decizia de a trimite propunerile pentru funcţia de comisar european a fost luată "sub imperiul urgenţei", România fiind printre ultimele ţări fără un comsiar european. Premierul a mai subliniat că nu consideră că a încălcat înţelegerea cu USR.

Premierul a afirmat că, în conformitate cu prevederile legale, va trimite către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului solicitarea de a organiza audieri în comisiile de specialitate pentru comisarul european.

Eurodeputatul PNL Gheorghe Falcă a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că persoana nominalizată de România pentru funcţia de comisar european va fi audiată în Comisia de Transporturi a Parlamentului European în şedinţa din 14 noiembrie.

 

Ştirea iniţială. Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, într-o conferinţă de presă că se va face o evaluare a necesităţilor, la rectificare, întrucât banii nu sunt suficienţi pentru a încheia anul în domeniul sanitar.

„Evident rezultatul la rectificare va fi o evaluare a necesităţilor care vor fi identificate de domnul ministru împreună cu echipa. Încă nu vă putem spune care este cifra (la rectificare – n.r.). Cert este că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici pentru programe de sănătate, nici în ceea ce priveşte bugetul Casei”, a spus Ludovic Orban.

Acesta a fost completat de ministrul Sănătăţii, Victor Costache, care a spus că nu sunt bani nici pentru salarii.

Citește și: