Departamentul Politic - Mediafax
5107 vizualizări 17 aug 2018

Premierul Viorica Dăncilă a trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi prim-vicepreşedintelui CE, Frans Timmermans, despre protestele din 10 august, în care se plânge că s-a încercat prin violenţă înlăturarea Guvernului, iar Klaus Iohannis a făcut apel la continuarea protestelor.

Comisia Europeană a confirmat, vineri, primirea scrisorii premierului Viorica Dăncilă. "Confirmăm că a fost primită o scrisoare şi un răspuns va veni într-un timp cât mai scurt", a precizat un purtător de cuvânt al CE, la solicitarea agenţiei de presă Mediafax.

Europarlamentarul Siegfried Mureşan a făcut publică scrisoarea pe pagina sa de Facebook. "Vă confirm ca prim-ministrul Dăncilă a trimis o scrisoare instituţiilor europene. Citiţi mai jos câte neadevăruri spune. Nu am văzut niciodată în viaţa mea un prim ministru care să spună atâtea neadevăruri despre propriul popor", scrie Mureşan în postarea căreia i-a ataşat şi scrisoarea premierului către liderii Comisiei Europene.

"După întrevederea din luna iulie, am reluat eforturile pentru a relansa un dialog interinstituţional în vederea obţinerii unui consens politic, atât cu Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, cât şi cu alte instituţii ale statului român. Bilanţul primelor şase luni de guvernare a fost receptat pozitiv în mare parte, existând totodată observaţii şi critici - legitime într-un sistem democratic european care încurajează diversitatea de opinii. În acest context, a fost anunţată o manifestare de protest, la Bucureşti, pentru data de 10 august, la care urmau să participe reprezentanţi din diaspora românească", explică premierul Viorica Dăncilă în scrisoarea trimisă preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintelui instituţiei europene, Frans Timmermans.

Ea precizează că nimeni nu a mai vrut să îşi asume organizarea mitingului Diasporei din 10 august., iar în timpul protestului, că au fost încercări repetate de intrare prin forţă în Palatul Victoria şi acuză o tentativă de înlăturare pe cale violentă a unui "Guvern legitim", lucru care, susţine premierul, poate crea "un precedent periculos în rândul statelor democrate".

"Pe măsură ce se apropia data evenimentului şi având în vedere că obiectivele acestuia nu erau clar definite, asociaţiile românilor din străinătate, iniţiatoare ale manifestaţiei, s-au retras din organizarea protestului. Astfel, evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanţi care au instigat la acţiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forţare a cordoanelor de jandarmi şi de incendiere a unor obiective în spaţiul public. În aceste condiţii, forţele de ordine au întreprins demersuri de oprire a violenţelor în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar faţă de plângerile unor demonstranţi care au reclamat faptul că au fost victimele unor abuzuri, au fost demarate anchete cu privire la faptele semnalate. Manifestaţia din 10 august a devenit un subiect de dispută politică intensă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm şi la izolarea forţelor perturbatoare a ordinii publice. Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemat la continuarea protestelor, aducând acuze instituţiilor statului, forţelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetăţenii faţă de agresiuni şi acţiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate", potrivit sursei citate.

Şeful Executivului mai transmite liderilor Comisiei Europene că preşedintele Klaus Iohannis a incitat la continuarea protestelor, în loc să joace rolul de mediator.

"De asemenea, funcţia constituţională de mediator între societate, forţele politice şi instituţiile statului, care revine Preşedintelui României, conform atribuţiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze Guvernului şi să facă un apel la continuarea protestelor", a conchis Viorica Dăncilă.

Deocamdată, Guvernul nu a anunţat oficial trimiterea unei scrisori de către premier liderilor Comisiei Europene.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban consideră că este halucinant felul în care premierul Viorica Dăncilă minte în scrisoarea adresată liderilor Comisiei Europene şi că astfel de mesaje pot afecta grav interesele României în Uniunea Europeană.

Impertinenţa premierului marionetă Dăncilă, de a minţi în corespondenţe oficiale, afectează fundamental interesele României în Uniunea Europeană. Este halucinant modul în care premierul Viorica Dăncilă îşi permite să mintă într-o corespondenţă oficială, transmisă la Bruxelles, cu privire la situaţia din România, şi este cu atât mai grav faptul că păpuşarii Vioricăi Dăncilă cred că pot dezinforma în acest mod oficialii europeni. Scrisoarea premierului, care nu a fost făcută publică de Guvern, nu face decât să confirme o dată în plus faptul că puterea politică de la Bucureşti este ruptă de realitate şi acţionează cu rea-credinţă, întrucât încearcă să prezinte o versiune vădit falsă asupra evenimentelor recente. În privinţa protestelor din 10 august, soldate cu violenţe şi sute de răniţi, întreaga media europeană a relatat abuzurile forţelor de ordine şi intervenţia total disproporţionată împotriva manifestanţilor paşnici”, transmite Orban, într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Senatorul PNL, Alina Gorghiu consideră că premierul Viorica Dăncilă se foloseşte de funcţia de prim-ministru pentru a dezinforma Comisia Europeană, însă oficialii europeni ştiu cine este aceasta şi cine este preşedintele Klaus Iohannis.

”Este inadmisibil modul în care Premierul Dăncilă abuzează de funcţia sa pentru a dezinforma Comisia Europeană. Prin scrisoarea despre care vorbeşte acum presa, acest Guvern a urcat Everestul erorilor în politica europeană şi externă şi chiar nu mai poate fi luat în serios!!! Sigur, sigur nu s-a mai întâmplat ca poziţia de Prim Ministru al unei ţări care se pregăteşte să preia preşedinţia rotativa să fie folosită pentru a lansa astfel de minciuni către Bruxelles. Este cu atât mai penibil tot acest spectacol cu cât acolo toată lumea ştie cine este Klaus Iohannis şi cine sunt Dragnea şi Dăncilă”, a afirmat senatorul PNL Alina Gorghiu.

Deputatul USR Stelian Ion a declarat că, prin scrisoarea transmisă de premierul Viorica Dăncilă către CE, PSD doreşte să muşamalizeze incidentele de la protestul din 10 august şi să descurajeze viitoarele proteste, iar România riscă să piardă preşedinţia Consiliului UE.

”O poziţie echilibrată ar fi fost aceea de acuzare a tuturor violenţelor din Piaţa Victoriei, atât a celor câtorva huligani, cât şi a violenţelor nejustificate şi abuzurilor jandarmilor. Ar fi trebuit să se anunţe chiar de către premier că se face o anchetă, că lucrurile sunt serioase, că sunt condamnabile ambele genuri de violenţă şi că este şi dumneaei atentă şi vrea să se descopere adevărul şi persoanele vinovate să răspundă. Această scrisoare dovedeşte care este politica PSD-ului, aceea de muşamalizare, de descurajare a tuturor protestelor, pentru că peste PSD-ul spune că totul e în regulp, că forţele de ordine au acţionat conform legii, că nu e bine să protestezi în România, pentru că eşti acuzat că doreşti răsturnarea Guvernului”, a declarat Stelian Ion.

”Este un gest iresponsabil. Este posibil să vină ca urmare a îngrijorărilor exprimate de reprezentantul Comisiei Europene acum trei zile, prin care care Comisia Europeană transmitea că a luat act cu îngrijorare de violenţele din Piaţa Victoriei şi că ştie despre aceste proteste care sunt îndreptate împotriva modificărilor legislaţiei penale, a Legilor justiţiilor. (...) Am avut o perioadă de o săptămână de tăcere, după care dintr-o dată, această scrisoare din senin de care au aflat jurnaliştii, care nici măcar nu a fost făcută publică. Aşa aflăm şi noi ce minciuni mai transmite Dăncilă către Bruxelles, cu o neruşinare incredibilă şi cu o lipsă de responsabilitate infricoşătoare”, a completat deputatul USR.

USR a transmis printr-un mesaj pe Facebook că solicită demiterea premierului Viorica Dăncilă: ”Cerem PSD să o demită de urgenţă pe Viorica Dăncilă, premierul este o ruşine pentru România. Prin scrisoarea trimisă astăzi liderilor europeni, premierul Dăncilă dovedeşte încă o dată că este o marionetă condusă de Liviu Dragnea. Conţinutul scrisorii este revoltător şi periculos.”

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai consideră că este bine că Viorica Dăncilă a trimis o scrisoare către CE în legătură cu protestele din 10 august, precizând că Guvernul nu a informat mereu Comisia, existând numai "puncte de vedere ale unor persoane şi grupări interesate".

"După părerea mea, faptul că doamna prim-ministru a ales să informeze Comisia Europeană cu privire la evenimentele de la Bucureşti este un lucru bun, pentru că până acum deşi am avut numeroase evenimente de acest tip, din păcate, Guvernul nu a informat Comisia Europeană şi au existat numai puncte de vedere ale unor persoane şi grupări interesate din acest punct de vedere. Sigur, fără îndoială că aceasta a fost ţinta acelui miting, dărâmarea Guvernului, şi eu mă aşteptam la o declaraţie care să îndemne la calm şi la respectarea legii din partea preşedintelui (Klaus Iohannis – n.r.). Nu am avut o astfel de declaraţie, ci dimpotrivă, preşedintele a acţionat ca un factor mobilizator pentru continuarea protestelor", a afirmat vineri pentru Mediafax, Norica Nicolai.

Europarlamentarul Daniel Buda o acuză pe Viorica Dăncilă că încearcă să dezinformeze Comisia Europeană şi să mute responsabilitatea Jandarmeriei în spatele preşedintelui Iohannis.

”Este foarte greu să te adresezi poporului după ce îl gazezi sau după ce ai de a face cu astfel de demersuri absolut incalificabile şi injuste, să explici ceva poporului în actualul context. S-a găsit această variantă de a muta în cancelariile europene, sfidându-le şi lor inteligenţa, acestor reprezentanţi europeni care au posibilitatea de a se informa cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în 10 august”, afirmă Buda. ”Apreciez că nu este altceva decât o palmă dată României şi este în acelaşi timp o expresie a capacităţii actualei guvernări de a gestiona în mod eficient interesele României pe termen scurt, mediu sau lung. Acest Guvern s-a descalificat prin astfel de demersuri începând din 10 august. Singura soluţie care se impune în acest Guvern este demiterea sau demisia întregului Guvern.”

Liderului grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila nu i se pare ”ştire nouă” ceea ce a spus premierul. Problema, în opinia liderului maghiar, nu este scrisoarea, ci responsabilul pentru evenimentele din 10 august.

”Nu am un comentariu, dar eu cred că la ora actuală toată lumea ar trebui să fie mult mai rezervată în a face comentarii, până când nu se clarifică foarte bine ce s-a întâmplat acolo. Întrebarea este dacă a fost sau nu a fost aşa. Da, eu aşa am auzit, că preşedintele a cerut ca societatea românească să-şi manifeste punctul de vedere, dacă o are, aşa că nu cred că este o ştire nouă ceea ce a spus doamna premier. UDMR a avut o poziţie clară imediat după cele întâmplate pe 10 august, care au fost întâmplări foarte nefericite şi unde, din păcate, forţa a excedat orice soluţie normală. Iohannis, preşedintele României, ar fi trebuit şi ar trebui să-şi asume rolul de mediator la ora actuală şi să pună, dacă poate, părţile la masa discuţiilor. La ora actuală se creează numai tabere şi asta este o problemă gravă, după părerea mea”, a declarat pentru Mediafax, Korodi Attila.

 

Citește și: