Vasile Magradean
276 vizualizări 21 iul 2019

Potrivit unui comunicat al PNL Cavnic transmis, duminică, şi adresat conducerii PNL Maramureş, decizia de racolare a primarului din Cavinc este „abuzivă şi sfidătoare”.

„Membrii şi simpatizanţii organizaţiei PNL Cavnic au luat la cunoştinţă, cu stupoare, de decizia BPJ Maramureş de a-l racola ca membru PNL pe domnul Vladimir Petruţ, probabil în vederea nominalizării acestuia pentru a candida la alegerile locale din 2020. Biroul operativ al PNL Cavnic se delimitează de această decizie, considerând-o abuzivă şi sfidătoare. Apreciem că organizaţia locală ar fi trebuit consultată în prealabil pentru a avea şi punctul nostru de vedere. În primul rând, traseismul politic murdar nu este o caracteristică a organizaţiei noastre, ori domnul Petruţ Vladimir excelează în această privinţă, traversând până în prezent prin mai multe formaţiuni politice (PSD-PPDD-UNPR-PSD-PNL). Trecutul politic al domnului Petruţ arată inconsecvenţa în aderenţa la diferite crezuri şi idei politice, reuşind până în acest moment să spulbere toate organizaţiile locale din care a făcut parte”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii PNL Cavnic susţin că imaginea pe care edilul oraşului şi-a format-o în mediul online este complet eronată, fiind contrazisă de starea de fapt, iar faptul că pnl a avut un scor bun la alegerile europarlamentare nu i se datorează acestuia.

„Modul în care îşi exercită funcţia de ales local este în contradicţie cu valorile liberale şi principiile care stau la baza administraţiei locale: lipsa transparenţei în furnizarea informaţiilor de interes public solicitate de nenumărate ori de către organizaţia locală sau alte persoane interesate, sumele enorme rămase neplătite care pun oraşul în perspectiva situaţiei de faliment, modul dictatorial de a lua decizii, şantajul pentru a induce o stare de frică în rândul persoanelor din instituţiile publice, minciunile în cascadă referitoare la proiecte europene şi naţionale fantasmagorice. Dorim să evidenţiem modul în care a denigrat continuu membrii PNL, în special în cadrul campaniilor pentru alegerile locale, naţionale şi europarlamentare”, se mai arată în comunicat.

Primarul oraşului Cavnic, judeţul Maramureş, Vladimir Petruţ, exclus în luna martie din PSD, a trecut, vineri, la PNL, spunând că şi-a dat seama, în timp, că are orientări de dreapta.

Acesta a fost membru PSD, partid din care a fost exclus în 15 martie, şi a activat, de atunci, ca independent.

Sâmbătă seara, liderul PNL Cavnic, Dan Daniel, a declarat pentru MEDIAFAX că îşi va da demisia din funcţie după ce Vladimir Petruţ s-a înscris în PNL şi că alături de el vor demisiona şi alţi aleşi locali.

Citește și: