2401 vizualizări 5 iun 2019

„Am luat act de demisia trezorierului partidului”, a afirmat Viorica Dăncilă, miercuri, la Parlament.

În BPN al PSD a fost numit purtător de cuvânt al partidului Mihai Fifor.

Mircea Drăghici a fost coordonatorul de campanie al PSD pentru alegerile europarlamentare.

Social-democratul a fost propus de PSD ca ministru al Transporturilor, însă în luna februarie şi-a retras candidatura, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis nu a dat niciun răspuns în legătură cu nominalizarea sa în funcţie.

Mircea Drăghici a fost pus sub urmărire penală în 2 aprilie de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil. Acesta este acuzat că şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil.

Ulterior, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au extins, urmărirea penală faţă de Mircea Drăghici, trezorier PSD, cu privire la o altă infracţiune de delapidare.

Citește și: