Gandul.info
Sorin Bogdan
490 vizualizări 5 oct 2018

Liderii coaliţiei de guvernare Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu au reuşit să ajungă la un consens în legătură cu Legea offshore, nici după 4 ore de discuţii, dezvăluie surse politice pentru Mediafax. Deputaţii nu vor vota nici săptămâna viitoare proiectul.

La discuţiile din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor pe marginea legii care stabileşte modul de exploatare al gazelor din Marea Neagră a participat, alături de Tăriceanu, Varujan Vosganian, Andrei Gerea şi Daniel Chiţoiu. Liderii ALDE se vor întâni săptămâna viitoare şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a ajunge la un consens asupra formei finale.

Teodorovici trebuie să prezinte un studiu de impact al proiectului Legii offshore, astfel încât să se vadă exact efectele schimbărilor apărute în iniţiativa legislativă. Surse politice au declarat pentru Mediafax că ALDE ar vrea ca profitul stat-companii să fie 50%-50%, după un model practicat în Olanda sau Norvegia.

Diferendul dintre PSD şi ALDE a pornit de la modificările făcute de PSD în lege, care nu aveau în spate un calcul al efectelor pe care acestea le-ar putea produce. Drept urmare, ALDE ar fi cerut ca Ministerul de Finanţe să producă nişte simulări pe diferite variante de prevederi fiscale care duc în final la împărţirea beneficiilor dintre statul român şi investitori, astfel încât statul român să-şi maximizeze veniturile.

Delegaţia ALDE a solicitat o dezbatere transparentă a proiectului de lege, care să implice toţi liderii de grup, indiferent de partid, iar mai apoi să fie dezbătută şi cu Asociaţia Exploratorilor din Marea Neagră.

O altă nemulţumire a ALDE a fost legată de unele amendamente tehnice, considerate "neavenite". Paragraful din lege referitor la sistemul de avizare este considerat extrem de complicat, care putea duce oricând la blocarea proiectului. Pericolul ar fi să se ajungă fie în extrema în care se va reproşa Parlamentului că a cedat exploatarea gazelor la un preţ mic, fie în cea în care investitorii vor pleca, iar România va rămâne dependentă de gazele din Rusia, spun sursele citate.

Reprezentanţii ALDE, surpribşi de modificările de ultim moment ale proiectului

Chiar dacă cererea de retrimitere la Comisii, aprobată în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor a venit din partea liderului UDMR, Kelemen Hunor, şi parlamentarii ALDE au fost nemulţumiţi de cele mai recente modificări ale Legii Offshore făcute de către PSD.

Călin Popescu Tăriceanu declara miercuri că deputaţii ALDE din Comisia de industrii au "fost luaţi pe nepregătite cu o serie de modificări prezentate în ultimul moment", dar nega existenţa unor tensiuni politice în interiorul coaliţiei de guvernare.

"Comisia trebuie să integreze la dezbatere opinia Guvernului, care nu exista. Trebuie să aibă, de asemenea, punctul de vedere ai Asociaţiilor Concesionarilor Exploatărilor Maritime. E o problemă mai degrabă de proceduri. Nu e o problemă de politică cu PSD. Deci e o problemă legată de câştigul statului şi în al doilea rând de securitatea statului care profită de această lege", afirma Călin Popescu Tăriceanu.

Tot miercuri însă, preşedintele PSD Liviu Dragnea confirma că formaţiunea sa va susţine poziţia din Comisie şi refuza să comenteze cererea ALDE ca guvernul să participe la dezbateri.

În aceeaşi zi, ministrul Finaţelor, Eugen Teodorovici anunţa întânirea cu colegii de la ALDE şi preciza că, pentru Legea Offshore, trebuie găsită cât mai repede calea de mijloc între investitori şi statul român, astfel încât să înceapă exploatarea, deoarece îmbunătăţeşte independenţa energetică a ţării.

 

Citește și: