456 vizualizări ieri, 20:29

„Mă simt bine, dar nu pot să ies pe afară. Am fost să fac control medical, dar mă odihnesc. Am nevoie de odihnă, dar sunt bine”, a spus Ion Iliescu pentru România TV.

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu s-a prezentat, marţi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală pentru un control de rutină, au declarat pentru Mediafax surse medicale. Reprezentanţii spitalului au precizat că fostul şef de stat nu a rămas internat.

Ion Iliescu a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană - tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală. Fostul preşedinte are 89 de ani şi a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre

 

Citește și: