274 vizualizări 6 nov 2019

Prezent la Brăila, la o întâlnire electorală cu simpatizanţii săi, organizată de PNL, preşedintele Klaus Iohannis a spus că cine îşi imaginează că PSD a dispărut sau dispare, greşeşte.

„Dacă cineva îşi imaginează că PSD a dispărut sau dispare peste noapte, eroare. Nu va fi aşa. Eu m-am luptat, voi v-aţi luptat, şi până acum, în acest an, am reuşit. Dar PSD este în continuare aici. PSD este în continuare puternic înşurubat. Aici, la Brăila, ştiţi foarte bine care este situaţia şi vă invit să schimbaţi starea de fapt. PSD este un adversar puternic în continuare. Nu trebuie să ne facem niciun fel de iluzii aici, dar motive de optimism avem”, a spus şeful statului.

El a calificat drept o mare realizare învestigarea guvernului Orban.

„PNL a câştigat alegerile europarlamentare. Eu am convocat un referendum şi l-am câştigat cu atât de multe voturi că aproape nimănui nu i-a venit să creadă. 6,5 milioane de români au răspuns <Da> pentru o justiţie dreaptă în România. După care a trecut moţiunea de cenzură. După care, dragii mei, acum puţin timp, acum două zile a fost învestit, din prima, Guvernul Ludovic I. Şi asta, dragii mei, este o mare realizare!”, a mai spus Klaus Iohannis.

 

Citește și: