Ana Petrescu
558 vizualizări 9 ian 2019

Executivul are pe ordinea de zi a primei şedinţe din 2019 un memorandum care prevede publicarea unui volum, cu fonduri publice, privind implementarea măsurilor Programului de guvernare în anul 2018. Raportul Executivului va fi realizat sub coordonarea lui Darius Vâlcov.

„Programul de guvernare 2018-2020, document programatic, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1 din 29 ianuarie 2018, include măsurile pe care Guvernul şi le-a asumat pentru atingerea obiectivului de realizare a unei <creşteri economice inteligente, sustenabile şi incluzive, de natură a furniza premisele consolidării unui stat puternic, proactiv şi a unei societăţi echilibrate, cu o clasă de mijloc extinsă>”, prevede memorandumul trimis de secretarul general al Guvernului Toni Greblă şi Ion Ghizdeanu, preşedinte al Comisiei Naţională de Strategie şi Prognoză.

De asemenea, documentul mai propune ca analiza şi coordonarea raportului să fie făcut de către Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă.

 

Totodată, Executivul vrea ca reprezentanţii Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză să transmită fiecărui minister, până pe 1 februrie, evaluările parţiale pe fiecare domeniu din programul de guvernare, pe baza situaţiei prezentate de acestea pe parcursul lunii octombrie 2018.

Până la data de 15 februarie, fiecare instituţie care are responsabilităţi sau contribuţii la îndeplinirea angajamentelor din programul de guvernare va transmite pe e-mail la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză propunerea acestora pentru forma finală a capitolului, cu includerea tuturor realizărilor din anul precedent.

Ulterior, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză va prezenta în Guvern raportul însoţit de un memorandum care să evidenţieze, în sinteză, realizările din 2018.

„Având în vedere realizările deosebite din domeniile prioritare, propunem elaborarea următoarelor capitole de sinteză: Principalele rezultate economico-sociale; Modul de realizare a celor 115 acţiuni prioritare; Investiţii publice şi investiţii în parteneriat public-privat; Programe guvernamentale şi scheme de ajutor de stat; Politica fiscal bugetară; Absorbţia fondurilor europene - acţiuni şi realizări. Pentru realizarea acestor capitole de sinteză propunem ca fiecare instituţie cu atribuţii în îndeplinirea Programului de guvernare să transmită la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză situaţia detaliată a obiectivelor de investiţii finalizate în anul 2018 şi stadiul celor în curs de finalizare. Se va menţiona valoarea cheltuielilor de investiţii pentru fiecare obiectiv”, potrivit sursei citate.

 

Sursa menţionată precizează că după aprobarea raportului de către Guvern, acesta să fie publicat în 500 de exemplare, care vor fi distribuite instituţiilor din administraţia publică centrală şi locală, cheltuielile urmând să fie acoperite din bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

De asemenea, Guvernul mai are printre actele normative înscrise pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri şi un proiect de hotărâre pentru stabilirea datei de la care vor fi puse în circulaţie paşapoartele electronice.

„Paşapoartele electronice se eliberează titularului după achitarea contravalorii acestora. Contravaloarea paşapoartelor electronice eliberate în ţară se încasează potrivit dispoziţiilor art 15.1 din Legea nr 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede modificarea adusă articolului 5 din hotărârea de Guvern privind stabilirea datei la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice.

 

Conform comunicatului de presă al Executivului, în şedinţa de miercuri, Guvernul va discuta şi despre un proiect de hotărâre pentru revocarea sau numirea unor prefecţi/subprefecţi.De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Executivului mai apar următoarele acte normative:

„1. Proiect de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi a conţinutului acestora.

2. Proiect de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 556/2006 privind stabilirea datei de la care se eliberează paşapoarte simple temporare, precum şi a formei şi conţinutului acestora.

3. Proiect de Hotărâreprivind comasarea, actualizarea datelor de identificare şi a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Satu Mare.

 

4. Proiect de Hotărâre pentru aprobarea Protocolului Sesiunii a X-a a Împuterniciţilor, semnat la Ismail, Ucraina, la 4 octombrie 2018 pentru aplicarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galaţi, la 30 septembrie 1997.

5.Proiect de Hotărâre privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar a unui bun din domeniul public al statului aflat în administrarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, care funcţionează în subordinea Ministerului Mediului, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi reevaluării.

6. Proiect de Hotărâre privind înfiinţarea şi funcţionarea Teatrului Muzical "Ambasadorii" şi pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

 

7. Proiect de Hotărâre privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Executivul va adopta şi următoarele memorandumuri:

„1. Memorandum cu tema: "Negocierea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Malaysiei privind cooperarea în prevenirea şi combaterea terorismului, a criminalităţii organizate şi a altor infracţiuni grave"

2. Memorandum cu tema: Aprobarea Raportului Final al Comitetului interministerial, constituit conform Deciziei Primului-ministru nr. 268/01.10.2018”.

Citește și: