no author
Liviu Dadacus - Mediafax
1516 vizualizări 18 mai 2017

Întrebat când ar putea fi desecretizată arhiva SIPA, ministrul Justiţiei a răspuns: „Nu pot spune un termen exact acum, pentru că sunt în momentul în care eu, la rândul meu, mă documentez privind istoricul constituirii, administrării fondului din arhivă. Când am desfăşurătorul cu toate elementele, atunci voi face o comisie şi vom vedea”.

Întrebat dacă va fi vorba de o desecretizare totală sau parţială, Tudorel Toader a precizat: „Nu am cum să spun eu acum - totală, parţială - pentru că nu ştiu ce este în arhivă. Dacă vor fi secrete de stat, nu le pot desecretiza eu”.

„V-am răspuns, dacă sunt de competenţa ministrului - le desecretizează ministrul, dacă sunt de competenţa Guvernului – Guvernul, prin hotărâre. Dacă vor fi secrete de stat, e alt regim”, a mai spus Tudorel Toader.

La rândul său, Sorin Grindeanu, premierul României, a declarat că susţine desecretizarea arhivei SIPA, precizând că a avut discuţii cu ministrul Justiţiei pe această temă. Arhiva SIPA a fost readusă în atenţia opiniei publice de Dan Andronic, acesta susţinând că au fost copiate documente.

„Am avut o discuţie (cu Tudorel Toader - n.r.) pe de-o parte despre calendar şi anume proiectul legii de modificare - legile justiţiei - unde există acest orizont de timp de două săptămâni. Pachetul pe care trebuie să-l pregătim ca să venim în întâmpinarea decizie pilot de la OSCE - termenul nu mai e deja de 6 luni, sunt 5 luni - asta pe de-o parte. Pe de altă parte, fiind pe agenda publică, a fost cel legat de desecretizarea arhivei SIPA. Eu susţin desecretizarea, şi o spun cât se poate de direct, respectând legea. Probabil există diverese nivele de secretizare ale acelor documente aflate în arhivă, i-am cerut domnului ministru să strângă date. Şi dânsul susţine acest lucru. Ba mai mult, eu cred că e foarte bine să ştim şi cei care în această perioadă - şi acesta este un lucru pe care trebuie să-l facă domnul ministru şi-l va face - au avut acces la acestă arhivă. Susţin acest demers pentru că trebuie să terminăm odată cu aşa-zisele sperietori, himere pe care diverşi le au şi cea mai bună modalitate este asta respectând procedurile legale şi am convingerea că va respecta procedurile. În concluzie, susţin”, a spus Grindeanu.

Citește și: