Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
15246 vizualizări luni, 12:31

Potrivit unui comunicat DNA, dosarul s-a constituit după o sesizare a Oficiului European Antifraudă (OLAF), care a reclamat în data de 30 septembrie 2016 că există suspiciuni referitoare la săvârşirea mai multor infracţiuni, unele dintre ele vizând obţinerea de fonduri europene pe baza unor documente false, bani care urmau a fi folosiţi pentru reabilitarea unor drumuri judeţene.

„Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii", arată procurorii anticorupţie într-un comunicat de presă. 

Concret, DNA arată că grupul infracţional organizat pe care l-ar fi construit Dragnea acţiona „în etape", prima dintre ele fiind privatizarea firmei Tel Drum şi trecerea ei din proprietatea CJ Teleorman sub controlul direct al şefului PSD, prin interpuşi. Ulterior, a fost achiziţionat, din fondurile CJ Teleorman, dar şi printr-un credit bancar, un utilaj în valoare de 30 de milioarde de lei vechi, acesta fiind apoi închiriat şi, după privatizare, dat spre folosinţă către Tel Drum. 

Aceste mutări au deschis Tel Drum calea spre lucrări de întreţinere şi reabilitare a infrastructurii rutiere care aparţinea de Consiliul Judeţean, mai arată procurorii, fără însă a „exista o procedură concurenţială de atribuire, deşi societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat". 

Nu doar Tel Drum era, însă, controlată de grupul pe care l-ar fi condus Liviu Dragnea, ci şi alte societăţi comerciale, în aşa fel încât acestea jucau rolul de interpuşi când venea vorba despre procedurile de atribuire a contractelor publice, pentru ca acestea „să fie utilizate pentru crearea de circuite comerciale şi financiare şi să fie asigurat transferul beneficiilor materiale către membrii grupului infracţional organizat". 

Tot acest mecanism îi asigura firmei Tel Drum câştigarea de contracte pentru lucrări care erau realizate din bani publici, membrii grupului infracţional presupus a fi coordonat de Dragnea folosindu-şi influenţa şi funcţiile pentru a favoriza societatea, „prin furnizarea informaţiilor confidenţiale privind licitaţiile publice înainte de momentul publicării anunţurilor şi prin inserarea condiţiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care Consiliul Judeţean Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor judeţene)", mai arată procurorii. 

Potrivit DNA, consecinţa a fost aceea că, prin intermediul lui Liviu Dragnea, au fost obţinuţi fraudulos bani din bugetul naţional, dar şi fonduri europene, prin furnizarea de documente false. Fondurile ar fi mers, astfel, la PSD, camuflate sub forma unor donaţii din partea membrilor care făceau parte din grupul aşa-zis controlat de Dragnea.

Mai mult, şeful PSD, prin influenţa pe care o avea la nivel central, le asigura acestora accesul la informaţii cu caracter confidenţial care circulau în instituţiile de la Bucureşti, furnizând şi documente cu caracter confidenţial către membrii presupusului grup infracţional organizat. Aceştia au obţinut, ca urmare, „beneficii patrimoniale (...) provenite din activitatea infracţională şi din utilizarea frauduloasă a fondurilor publice (beneficii cărora membrii grupului infracţional organizat le dau o aparenţă legală prin scoaterea lor din patrimoniul societăţii în special cu titlu de dividende, prin plata unor remuneraţii cu titlu de salariu, prin simularea unor operaţiuni comerciale sau civile de transfer de drepturi de proprietate sau drept de folosinţă, prin încheierea unor contracte de prestări servicii sau livrare bunuri între societăţile controlate de aceştia)".

„În scopul pentru care a fost constituit grupul infracţional organizat, în cursul anului 2008, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul lui Mugur Băţăuş şi Victor Piperea (care au asigurat falsificarea şi înlocuirea documentelor), a folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false şi inexacte, astfel încât firma Tel Drum SA să câştige un contract de reabilitare a 55 km de drum judeţean DJ 701 (limita – Dâmboviţa Gratia – Poeni – Siliştea – Scurtu Mare – Slăveşti – Ciolăneşti – Zabreasca – Dobroteşti), în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene", mai arată procurorii. 

Prejudiciul creat în dauna bugetului public este de 25.600.927 lei (diferenţa dintre preţul ofertat de Tel Drum SA şi preţul cel mai mic ofertat), această sumă constituind un beneficiu necuvenit pentru firma câştigătoare. 
 
În cursul anului 2009, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul lui Mugur Băţăuş şi Marin Predescu (care au asigurat falsificarea şi înlocuirea documentelor), a folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false şi inexacte, astfel încât firma Tel Drum SA să câştige un contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506 Cervenia Vităneşti Băbăiţa, în valoare de 62.482.442 lei lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene. Au fost atunci falsificate şi înlocuite date din proiectul tehnic (planşele desenate pentru profil transversal tip I, memoriul tehnic, design tehnic şi plan de execuţie, caiete de sarcini, devizele ), documentele fiind denaturate prin falsificarea semnăturii şi ştampilei verificatorului de proiect, prin modificarea elementelor cantitative, prin inserarea cerinţei (ulterior predării acestuia de către proiectant beneficiarului Consiliu Judeţean Teleorman) ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ, condiţie care îi asigura firmei Tel Drum câştigarea licitaţiei.
 
„Liviu Nicolae Dragnea, în mod direct sau prin persoane apropiate lui (fiul, fosta soţie) a obţinut sume de bani sau bunuri mobile şi imobile pe care le utilizează, precum şi diverse servicii în interes personal, al familiei şi al formaţiunii politice din care face parte, respectiv donaţii de la membrii grupului infracţional organizat şi de la societăţile controlate de aceştia (circa 2,5 milioane de lei în anul 2009), transferul părţilor sociale din mai multe societăţi controlate de membrii grupului infracţional organizat către fiul său, dividende şi sume periodice către fiul său cu titlu de salariu de la firme din grup, sume periodice cu titlu de chirie încasate personal de Liviu Nicolae Dragnea şi de fosta soţie de la o altă societate din grup, bani obţinuţi de către Liviu Nicolae Dragnea din vânzarea unor bunuri imobile la valori supraevaluate către societăţile controlate de membrii grupului infracţional organizat, folosirea de bunuri mobile de către fiul său (autoturismul deţinut de o societate din grup şi a cărui îmbunătăţire tehnică a fost achitată de Tel Drum SA) sau folosirea de bunuri imobile tot de către acesta (imobilul din Turnu Măgurele proprietate a Tel Drum SA)", mai arată DNA în sursa citată. 
 

 

 

 

 

 

Citește și: