Ionel Dancu
917 vizualizări 12 oct 2018

Liviu Dragnea şi-a început ziua de joi la Camera Deputaţilor, printr-o discuţie cu o delegaţie parlamentară sud-coreeană. Liderul PSD le-a oferit oficialilor străini un tur prin biroul său, urmat de o vizită în plenul Camerei Deputaţilor.

Dragnea s-a întâlnit apoi în biroul său cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi cu vicepremierul Paul Stănescu, printre temele discutate de cei trei fiind Codul Finanţelor Publice Locale. Stănescu şi Dragnea au rămas la discuţii în Parlament până în jurul orei 19.30 şi cei doi au plecat împreună, acompaniaţi de fostul ministru Sevil Shhaideh.

Liderul PSD le-a transmis jurnaliştilor, prin consilierii săi, încă de joi dimineaţă, că nu o să facă declaraţii de presă pe parcursul zilei.

Contactaţi de MEDIAFAX, lideri judeţeni PSD au apreciat că sub mandatul lui Dragnea s-a schimbat „moda numirii miniştrilor” şi că liderul social-democrat ar trebui să-şi reia turneele prin filiale cu care şi-a obişnuit partidul.

„Partidul a avut o evoluţie pozitivă în anii aceştia, a câştigat alegerile parlamentare, ceea ce a dat ocazia constituirii unei alianţe de guvernare şi de aici implementarea unui program politic”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

El a adăugat că Dragnea a schimbat „moda numirii miniştrilor”.

„Dacă exista o modă a numirii miniştrilor, atunci când se forma Guvernul, dintr-un cerc relativ restrâns de persoane la nivelul partidului, acum s-a trecut la un fel de reprezentare teritorială, care nu putem spune că întotdeauna a dat cele mai bune rezultate, dar oricum a dat satisfacţie organizaţiilor care lucrează foarte mult, care obţin scoruri foarte mari şi le-a dat posibilitatea acestora să analizeze critic activitatea celui nominalizat şi să-l schimbe dacă este nevoie. A fost un progres considerabil”, a spus Buzatu.

Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat, pentru MEDIAFAX, că Dragnea are meritul câştigării alegerilor, dar că şi-a abandonat obiceiul de a vizita filialele.

„Domnul  preşedinte conduce PSD într-o direcţie bună. Mandatul său poate să fie caracterizat prin bătăliile electorale cu victorii. Este, în principal, meritul lui Dragnea”, a spus Zetea.

Vicepreşedintele PSD i-a recomandat lui Dragnea să-şi facă timp şi pentru clasicele sale turnee prin filiale.

„Sunt foarte multe lucruri care merită îmbunătăţite. Membrii PSD aşteaptă reluarea turneelor prin ţară pe care preşedintele nu le mai face de ceva vreme. Sigur, programul este încărcat, dar acesta este stilul cu care el a obişnuit PSD. Ar trebui să-şi facă mai mult timp să se ducă prin judeţe”, a spus Zetea, pentru MEDIAFAX.

Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, a declarat că partidul ar trebui să fie mai unit.

„Mi-ar plăcea ca toţi aceia care astăzi îl contestă să nu uite că preşedintele Dragnea ne-a dus la cele mai spectaculoase victorii pe care le-a avut PSD după Revoluţie şi cred că dacă am fi puţin mai uniţi în jurul lui, am reuşi mai multe”, a spus Căprar, pentru MEDIAFAX. Liderul PSD Arad a adăugat că Dragnea a adus partidului „mai multă organizare şi disciplină”.

Întrebat dacă simte că ar trebui îmbunătăţit ceva în PSD, Căprar a răspuns: „Da, unitatea partidului”.

La 11 octombrie 2015 s-a desfăşurat în PSD un scrutin intern pentru alegerea preşedintelui partidului. Liviu Dragnea a fost singurul candidat. La scrutin au participat 435.172 de membri PSD, dintre care 97% au votat pentru Dragnea. Rezultatul scrutinul a fost validat la Congresul PSD din 18 octombrie 2015.

În mandatul lui Liviu Dragnea în fruntea PSD, formaţiunea social-democrată a câştigat alegerile locale şi parlamentare din 2016 şi a format, alături de ALDE, trei guverne consecutive.

Social-democraţii şi-au schimbat doi prim-miniştri, pe Sorin Grindeanu în 2017 şi pe Mihai Tudose în 2018. În cazul lui Grindeanu, PSD a apelat la o moţiune de cenzură, fiind pentru prima oară după 1989 când un partid îşi demite propriul Guvern prin această procedură parlamentară.

În mandatul actualului lider PSD, CExN al partidului a votat în 2017 excluderea a doi foşti premieri, Sorin Grindeanu şi Victor Ponta. Tot la capitolul excluderi, PSD i-a mai dat afară din partid, printre alţii, pe Valeriu Zgonea (fost preşedinte executiv PSD) şi Mihai Chirica (fost vicepreşedinte PSD).

Pe 17 noiembrie 2017, social-democraţii au adoptat într-un CExN întrunit la Băile Herculane o Rezoluţie în care se afirmă că „PSD a analizat situaţia tensionată prezentă în spaţiul public din cauza numeroaselor informaţii despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituţii publice de forţă şi care indică în mod clar existenţa unui aşa-numit „Stat Paralel şi Ilegitim”, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere şi corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică.

PSD a mai trecut, sub conducerea lui Dragnea, prin două condamnări ale liderului formaţiunii: pe 22 aprilie 2016, Dragnea a fost condamnat definitiv în dosarul Referendumul la doi ani de închisoare cu suspendare, iar pe 22 iunie 2018 liderul PSD a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, această ultimă decizie nefiind definitivă.

Pe 19 septembrie 2018, vicepreşedinţii PSD Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu au dat publicităţii o „Declaraţie privind Starea Partidului Social Democrat” care conţine 19 propuneri, prima fiind demisia imediată a preşedintelui partidului. În CExN al PSD din 21 septembrie, din cei 64 de membri cu drept de vot, 56 membri PSD au votat că îl susţin pe Liviu Dragnea să-şi continue mandatul la vârful partidului, 8 membri au votat împotriva lui Dragnea, iar un membru CEx s-a abţinut.

Citește și: