Publicat

7

septembrie

2017

00:47

33481

vizualizări

Decizie-şoc a Ungariei. Budapesta îşi retrage sprijinul pentru aderarea României la OCDE. Tudose: Nu cred că vor strica în asemenea hal relaţiile diplomatice cu noi

Ungaria îşi retrage sprijinul pentru aderarea României la organisme internaţionale, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), pentru o perioadă nedeterminată, ca urmare a suspendării înfiinţării Liceului Catolic din Târgu Mureş. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat al MAE ungar, Levente Magyar, care a precizat că ambasadorul român la Budapesta a fost informat de această decizie. „Votul privind aderarea României la OCDE va avea loc la 8 septembrie, iar votul fiecărui stat membru este necesar pentru aderare", a avertizat el.

Decizie-şoc a Ungariei. Budapesta îşi retrage sprijinul pentru aderarea României la OCDE. Tudose: Nu cred că vor strica în asemenea hal relaţiile diplomatice cu noi

Ungaria îşi retrage sprijinul pentru aderarea României la organisme internaţionale, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), pentru o perioadă nedeterminată, ca urmare a suspendării înfiinţării Liceului Catolic din Târgu Mureş. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat al MAE ungar, Levente Magyar, care a precizat că ambasadorul român la Budapesta a fost informat de această decizie. „Votul privind aderarea României la OCDE va avea loc la 8 septembrie, iar votul fiecărui stat membru este necesar pentru aderare", a avertizat el.

Potrivit secretarului de stat, decizia autorităţilor române va pune sute de familii într-o situaţie imposibilă cu câteva zile înainte de începerea anului şcolar.

„Ungaria consideră acest lucru ca un atac împotriva Bisericii Catolice, a minorităţii maghiare, a copiilor, a familiilor şi a procesului de restituire din România. Aceasta este o măsură extrem de neprietenoasă din partea României”, a declarat Levente Magyar. 

Pe 13 iunie acest an, Tribunalul Mureş a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul municipiul Târgu Mureş în contradictoriu cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi cu Liceul Teologic Romano-Catolic şi a anulat decizia din 2015, emisă de ISJ Mureş privind înfiinţarea unităţii de învăţământ. Decizia a fost atacată cu recurs pe 3 iulie, însă pe 2 august cererea a fost respinsă de Curtea de Apel Târgu Mureş. 

MAE: Liceului romano-catolic din Târgu-Mureş, subiect de campanie electorală în Ungaria

În replică, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile române regretă transformarea Liceului romano-catolic din Târgu-Mureş în subiect de campanie electorală în Ungaria.

”Autorităţile române sunt interesate de identificarea unor soluţii care să asigure un real dialog intercultural, menit a promova toleranţă şi buna convieţuire interetnică la nivelul societăţii române şi care să asigure o bună integrare a cetăţenilor români, indiferent de etnie, în societatea română. Totodată, trebuie ţinut cont de faptul că orice instituţie de învăţământ din România trebuie să respecte fără excepţie legea română, aceasta nefiind aplicată discriminatoriu pe criterii etnice, religioase sau de altă natură”, se arată într-un comunicat al  MAE, ca urmare a convocării ambasadorului român de către ministrul de Externe ungar, Szijjarto Peter.

MAE aminteşte că nu poate interveni în deciziile luate de instanţele româneşti şi consideră că subiectul funcţionării liceului este abordat în Ungarian din perspectivă electorală. ”Autorităţile române regretă transformarea acestui subiect, care nu afectează în nici un fel asigurarea dreptului la educaţie pentru minoritatea maghiară din România sau pentru persoanele de confesiune romano-catolică din România, în subiect de campanie electorală în Ungaria şi sacrificarea, în numele unor interese politice, a dreptului elevilor la un învăţământ de calitate, omologat conform normelor relevante aplicabile”, se arată în comunicatul citat.

Ministerul român de Externe precizează că nu poate fi considerată situaţia de la Liceul catolic o nerespectare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale existând numeroase exemple de unităţi de învăţământ la toate nivelurile de educaţie care confirmă asigurarea de către statul român la cele mai înalte standarde a dreptului la educaţie în limba maternă pentru minoritatea maghiară din România. 

Reacţia premierului

Premierul Tudose a declarat că autorităţile române vor explica părţii maghiare că, în privinţa Liceului Romano-Catolic, este o problemă în Justiţie şi o greşeală de comunicare şi de abordare a consiliului local şi că nu crede că Ungaria va strica relaţiile ” în asemenea hal”.

”Haideţi să ne uităm şi la calitatea emiţătorului din Ungaria – un secretar de stat. Diplomatic asta înseamnă că poate oricând să vină cineva să spună – ia uite ce a spus ăla... Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal relaţiile diplomatice cu noi şi interesele economice comune, pentru că nu numai noi avem interese economice în Ungaria, ci şi domniile lor au aici”, a declarat, la Antena 3, premierul Mihai Tudose.

El a mai spus că mizează pe varianta dialogului cu autorităţile ungare. ” Nu este vorba despre un război, că avem ceva cu o minoritate etnică, religioasă. Mai mult, România este exemplu în lume în ceea ce priveşte toleranţa şi religioasă, şi etnică şi de orice natură. Această inflamare s-a produs acum, că începe anul şcolar şi copii nu ştiu, este o situaţie incertă, se înscriu sau nu la acel liceu”, a mai spus Tudose.

Primul-ministru a apreciat că situaţia de la Târgu-Mureş a apărut din cauza unor erori administrative, nu pentru că statul român ar fi împotriva înfiinţării de unităţi de învăţământ pentru minorităţile naţionale sau religioase. ”Anul trecut comunitatea maghiară a dorit înfiinţarea unui liceu în colaborare cu Bioserica Catolică. Până aici totul e în regulă, avem în România o mulţime de licee confensionale, de toate neamurile. O scăpare sau o greşeală – într-o hotărâre de Consliu Local, fiindcă în România şcolile se înfiinţează prin hotărâre de Consiliu Local, hotărâre care a spus că e de acord Consiliul cu înfiinţarea şcolii, nu că hotărăşte înfiinţarea şcolii. De aici a început sarabanda. Au fost descinderi, procuratură, au fost oameni chemaţi la audieri, un întreg spectacol”, a spus Tudose.

Liviu Dragnea: "Guvernul şi Ministerul Educaţiei ar trebui să se aplece cu mai multă atenţie şi mai mult curaj asupra situaţiei de la Mureş"

O reacţie a venit şi din partea liderului PSD, Liviu Dragnea, care a solicitat Guvernului şi Ministerului Educaţiei să "se aplece cu mai multă atenţie şi curaj" în ceea ce priveşte rezolvarea acestei situaţii. 

"Nu putem să avem o măsură dublă în ceea ce priveşte tratamentul faţă de comunităţile etnice dintr-o ţară (...) Cine are interesul ca acolo să se agite spiritele atât de mult?", a spus Dragnea, catalogând reacţia Ungariei drept una "exagerată". 

România a depus candidatura la OCDE în 2004, dar n-a fost încă invitată să adere

România şi-a depus candidatura oficială de aderare la OCDE la data de 28 aprilie 2004. OCDE reprezintă un for internaţional de dezbatere a politicilor economice şi sociale la nivel global, o asociaţie apolitică a ţărilor cel mai bine dezvoltate din punct de vedere economic, având drept misiune construirea unei economii puternice în statele membre, îmbunătăţirea eficienţei, perfectarea sistemelor de piaţă, extinderea comerţului liber şi contribuţia la dezvoltarea economică. (sursa)

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică are în prezent 32 de membri. Celor 20 de state care au fondat organizaţia în 1961, printre care s-au numărat Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi SUA, li s-au alăturat începând cu anul 1964 alţi 10 parteneri importanţi, printre care Australia, Japonia sau ţările din Grupul de la Visegrad, ultima ţară din grup admisă fiind Republica Slovacă, în decembrie 2000. În 2010 s-au finalizat negocierile de aderare a patru state din cadrul grupului de ţări invitate la aderare, şi anume Chile, Slovenia, Estonia şi Israel. 

Potrivit MAE, România a reiterat, în 2012, intenţia de aderare la organizaţie prin scrisoarea premierului român, Victor-Viorel Ponta, adresată secretarului general al OCDE, Angel Gurria.

În mai acest an, premierul la acea vreme,Sorin Grindeanu, a declarat că România e pregătită să înceapă cât mai curând negocierile de aderare la OCDE, statutul de membru al acestei organizaţii urmând să fie o reconfirmare a progresului economic pe care l-a înregistrat ţara noastră şi a nivelului său de dezvoltare.

"România e pregătită să demareze cât mai curând negocierile de aderare la OCDE. Statutul de membru al organizaţiei va fi o reconfirmare a progresului economic pe care l-a înregistrat ţara noastră, a nivelului său de dezvoltare. Va însemna o administraţie publică mai eficientă şi mai adaptată la cerinţele unei lumi globale. Credem cu tărie că acest lucru se poate întâmpla cât de curând. Suntem conştienţi de dificultatea procesului şi suntem dispuşi să facem tot ce putem, tot ceea ce depinde de noi în acest sens", a declarat Sorin Grindeanu. El a mai spus că este nevoie nu doar de voinţa României, ci şi de sprijinul partenerilor externi, state membre ale OCDE.

"Pe statele membre ale OCDE ne dorim să putem conta pentru a ne atinge acest obiectiv. Largul sprijin al mediului nde afaceri, al Parlamentului, al BNR, al formatorilor de opinie din România, al mediului academic cred că le putem constata pe deplin", a adăugat Grindeanu.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Tragedie fără margini: "Acolo, la pescuit, avea să-şi găsească sfârşitul!"

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info