„Semnăm acordul politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României propus de preşedintele Klaus Iohannis. USR îşi păstrează consecvenţa din ultimii 3 ani de zile în care a luptat în Parlament şi în stradă pentru a împiedica subminarea independenţei justiţiei de către coaliţia toxică de la guvernare şi va semna acordul propus de preşedintele Iohannis”, a scris pe Facebook Dan Barna.
El a mai afirmat că Justiţia rămâne în continuare prioritatea zero a României.
„USR a depus deja în Parlament un proiect de lege care transpune recomandările Comisiei de la Veneţia în legile justiţiei, iar dacă există un acord politic acesta poate fi adoptat în perioada imediat următoare, astfel încât sistemul de justiţie să îşi recapete stabilitatea, iar România să îşi recupereze credibilitatea în faţa partenerilor externi. USR susţine, de asemenea, o reformă constituţională care să cuprindă întrebările de la referendumul pentru justiţie al preşedintelui Iohannis, dar şi iniţiativa Fără Penali în Funcţii Publice, care a fost semnată de peste un milion de cetăţeni. De altfel, USR militează pentru o reformă constituţională mai amplă, care să includă de exemplu depolitizarea CCR, o instituţie cu rol fundamental în statul român care şi-a abandonat misiunea de a apăra legea, sub presiunile PSD-ALDE”, a adăugat preşedintele USR.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, după consultările cu liderii partidelor parlamentare pe tema rezultatului referendumului din 26 mai, că invită formaţiunile politice să semneze un pact politic pentru consolidarea parcursului european al României.

Citeşte şi Iohannis, după consultările de la Cotroceni: Invit partidele să semneze un pact politic pentru o Românie europeană / Reacţiile liderilor PNL, PSD şi ALDE

Citeşte şi Dăncilă, după consultările cu Iohannis de la Cotroceni: I-am propus preşedintelui formarea unui grup pentru revizuirea Constituţiei / PSD vrea includerea a 7 „aspecte vitale” în acordul politic, printre care condamnarea protocoalelor

Citeşte şi Dan Barna, despre fotografia în care apare alături de Ponta: I-am cerut să susţină moţiunea de cenzură şi pe Kovacs ca Avocat al Poporului

Citește și: