76161 vizualizări 22 ian 2018

„În primul rând, le mulţumesc tuturor celor care gândesc de această manieră pe care o descrieţi dumneavoastră - şi primesc şi eu semnale în acest sens - este onorant şi este măgulitor. Dar, cu riscul de a mă repeta, sunt o persoană extrem, extrem de serioasă, chiar obositor de serioasă pentru cei care cred că eu aş putea să mă schimb ca o frunză în vânt, de la o lună la alta. Categoric nu, îmi respect angajamentul faţă de bucureşteni, vreau să-mi duc la bun sfârşit şi ultima zi de mandat, (...) chiar dacă îmi cere preşedintele partidului sau partidul, colegii mei dacă îmi vor cere să candidez, le-am spus încă de pe acum să nu mai fiu vehiculată, să nu mai apar în sondaje, să nu mă mai măsoare, pentru că sub nicio formă nu vreau să renunţ la acest mandat", a declarat Gabriela Firea la România TV. 

Actualul primar general, Gabriela Firea, este membrul PSD cu cele mai mari şanse de a deveni preşedintele României, a declarat recent deputatul Remus Borza. 

Acesta a adăugat că Firea are, în acest moment, cea mai mare notorietate dintre social-democraţi şi, din acest punct de vedere, ar fi potrivită pentru cursa prezidenţială, cu toate că tot Borza arată şi că Iohannis va reuşi să obţină şi cel de-al doilea mandat. 

CITEŞTE ŞI: Cine ar câştiga o finală Firea-Iohannis, dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc duminică. Sondaj Avangarde

„La momentul acesta, candidatul PSD cu cele mai mari şanse este Gabriela Firea pentru că întotdeauna Primăria Bucureşti a fost o trambulină. A se vedea evoluţia politică a lui Traian Băsescu. Acesta era planul şi pentru Sorin Oprescu. Deci, din capul locului, cu cele mai mari şanse şi cu cea mai bună notoritate este Gabriela Firea", a spus Remus Borza pentru DC News. 

 

Citește și: