Mihaela Gidei
5839 vizualizări 5 sep 2018

”Nu cred că este normal să ajungem ca într-o formaţiune politică, condusă unic, dictatorial, să nu poţi să spui nimic, pentru că dacă spui, imediat ţi se închide gura, că nu eşti solidar, că e anul centenar, că te-ai dat cu statul paralel, că vrei să cadă guvernul şi că nu vrei ordonanţă cu amnistie şi graţiere”, a declarat Gabriela Firea.

Ea adaugă că, în prezent, comunicatorii partidului prezintă strategii frumoase, perfecte, de comunicare, dar false.

”Întotdeauna voi respecta decizia colegilor din partid, chiar dacă voi avea de suferit politic de pe urma declaraţiilor mele. Voi avea curajul să spun în Comitetul Exectiv, prin reacţii publice, nu lucrări subterane, nu-mi plac şobolănismele. Am avut suficient parte de ele până acum din partea celorlalţi care pe faţă spun că totul e bine şi pe dedesubt... şobolăneală. Nu vreau să mă alătur acestui stil de management politic”, a adăugat Firea.

Firea, despre graţiere şi amnistie: O acuzaţie diabolică!

”O acuzaţie pe care aş vrea s-o numesc diabolică. S-a transmis în ultimele zile, după CEx de la Neptun, către colegi, către români, către mediul de afaceri, către exteriorul şi interiorul ţării, că primarul nu are probleme reale, toate lucrurile merg bine, totul este roz în Bucureşti, dar este un fel de purtător de cuvânt al celor care se opun graţierii şi amnistiei.(...) Noi niciodată nu am discutat despre amnistie şi graţiere, acest subiect a fost discutat de Liviu Dragnea doar de cei apropiaţi. Nu sunt împotriva niciunui proiect (...) dar totul trebuie să fie în deplină legalitate, să nu compromitem România, întreaga echipă guvernamentală”, susţine Gabriela Firea.

Primarul general face un apel la colegii din partid să înţeleagă că orice invenţie juridică poate duce la haos.

”Nici eu şi nici alţi colegi nu suntem de acord cu fanteziile juridice care înţeleg că se pun la cale. S-a declanşat în ultimele zile o campanie de defăimare a mea şi în online şi în discuţii de la om la om, cum că mă opun libertăţii unor oameni de afaceri care au nevoie de amnistie şi graţiere. Fac apel la colegi să înţeleagă că orice invenţie juridică ne poate duce pe toţi în haos. Îi rog pe cei care aşteaptă astfel de măsuri să solicite deplină legalitate”, a declarat Firea.

Dăncilă, ”o ameliorare”

Primarul general recunoaşte că a observat o ameliorare a relaţiei Primărie-Guvern, de când Viorica Dăncilă este premier, însă nu se poate spune că există o rezolvare a proiectelor, deoarece toţi cei care ar putea să ajute municipalitatea aşteaptă un semnal politic de la Liviu Dragnea: „Câtă vreme nu au un accept politic de la Dragnea, anumite lucruri nu se fac,” se plânge Firea.

”Sunt teme care nu pot fi soluţionate la nivel local, cum este aglomeraţia din trafic. Una din nerealizări este transferul Centurii de la Guvern la Primăria Capitalei. Acum vreau să mă refer la un subiect mai presant, pentru că peste câteva zile, Elcen ar trebui să adopte planul de reorganizare şi practic, zilele ne sunt numărate. Ştiu că minciuna are picioare scurte. Există într-adevăr o îmbunătăţire a relaţiei Primăria Municipiului Bucureşti - Guvern, de când este Viorica Dăncilă premier. Este o ameliorare, dar nu o rezolvare a subiectelor. Beneficiem de suportul unor colegi din ministere şi agenţii cărora le mulţumesc, dar alţii aşteaptă un semnal politic”, a declarat primarul Gabriela Firea, în cadrul unei conferinţe de presă.


Acuzaţii la adresa lui Carmen Dan

Gabriela Firea continuă să ceară demisia ministrului de Interne Carmen Dan şi adaugă că - din punctul său de vedere - aceasta a premeditat tot ce s-a întâmplat la protestul din 10 august, inclusiv momentele care sunt anchetate de procurorii militari.

”Am spus-o şi la CEx: respect votul colegilor mei. Nu sunt supărată pe ei, aşa au gândit, nu sunt în disidenţă cu ai mei colegi. Din contră, toţi sperăm să depăşim acest moment, din care ţara şi echipa să câştige. E important ce rămâne. Din punctul meu de vedere, din momentul în care încerca să explice cum ministrul de Interne nu are implicare într-o eventuală evacuare, ci prefectul, a premeditat tot ce a urmat, inclusiv acele momente care sunt anchetate de Parchetul Militar. Era normal să se retragă, dar având în vedere că are susţinerea lui Liviu Dragnea, e normal să nu te retragi. Mai ales că trebuia să fie prim ministru. Însă echipa contează”, afirmă Firea. 

Carmen Dan nu răspunde acuzaţiilor aduse de primarul general Gabriela Firea şi nici nu doreşte să implice Ministerul Afacerilor Interne în disputele politice.

”Pe mine n-o să mă auziţi răspunzând unor astfel de afirmaţii care au conotaţie politcă, ce ţin de sfera politică, de pe scrările Ministerului de Interne. Atât timp cât voi fi ministru de Interne, această instituţie nu se va implica în disputele politice.(...) Cred că singura atitudine pe care poate s-o aibă un om responsabil şi un şef de instituţie responsabil este aceea de decenţă şi de rezervare. N-am să-mi părăsesc această atitudine atât timp cât voi reprezenta juridic acest minister. Vom lămuri toate aspectele care ţin de derularea evenimentelor din 10 august în cadrul instituţional”, a declarat ministrul Carmen Dan, la intrarea în sediul Ministerului de Interne.

 

Citește și: