Cătălina Mănoiu
333 vizualizări 20 mar 2018

„PNL a votat împotriva modificării legilor justiţiei promovate de PSD. În primul rând, aceste legi nu au fost precedate de un studiu de impact. Din această cauză o serie de măsuri tehice pot destabiliza pe termen lung şi mediu funcţionarea sistemului judiciar. În al doilea rând, aceste legi au slăbit independenţa procurorilor. În al treilea rând, legile aşa cum le-au promovat şi le-au votat PSD politizează în mod excesiv procedura de numire a procurorilor de rang înalt pentru că plasează indirect decizia la nivelul ministrului Justiţiei care este în mijlocul sistemului politic, luând-o de la nivelul preşedintelui, care era deasupra nivelului politic, legitimat de votul popular cel mai larg”, a declarat fostul ministru al Justiţiei deputatul PNL Cătălin Predoiu.

Cătălin Predoiu a afirmat că există riscul ca după scăderea pragului de pensionare foarte mulţi magistraţi să părăsească sistemul.

„Modificările propuse pot destabiliza şi prin scăderea pragului de pensionare fără un studiu de imapct prealabil. Există riscul ca foarte mulţi magistraţi să părăsească sistemul şi să facă inoperabile o serie de prevederi ale legii. o altă vulnerabilitate majoră este legată de răspunderea magistraţilor,defectuos redactată în ciuda instrucţiunilor destul de precise enunţate de CCR în Deciziile sale. CCR a spus că nu orice fel de greşeală juridică este o eroare judiciară, pentru a fi în prezenţa unei erori judiciare trebuie să avem de a face cu o eroare gravă, o greşeală grosieră, flagrantă care să conducă la încălcarea unor drepturi fundamentale ale cetăţeanului”, a precizat Predoiu.

Fostul ministru al Justiţiei a precizat că liberalii vor sesiza CCR.

„PNL va sesiza CCR pentru reexaminarea acestor legi. Legile justiţiei promovate de PSD sunt un fruct otrăvit aş superficialităţii, obsesiilor şi al spaimelor faţă de funcţionarea sistemului judiciar. Astăzi s-au forţat Regulamentele parlamentare, au început dezbaterea în plenul Camerei Deputaţilor, practic, când nici rapoartele nu erau redactate de comisie. Nu a fost timpul necesar pentru ca toţi parlamentarii, nu doar cei din comisie, să ia la cunoştinţă despre modificări. Este un simulacru de parlamentarism, nu ceea ce s-a promis la începutul acestei legislaturi”, a spus liberalul.

Citește și: