Florin Jinga
646 vizualizări 2 nov 2018

Din cauza numărului mare de turişti care aleg să îşi facă vacanţele de Crăciun şi de Revelion, decembrie este una dintre cele mai scumpe luni ale anului. Indiferent dacă vrei să te bucuri de festivităţile de sărbători sau să scapi de aglomeraţie pe o insulă însorită, există numeroase locuri unde poţi călătorii în luna decembrie. Distracţia este garantată, informează Business Insider.

Iată zece locuri pe care le-ai putea vizita în decembrie:

Miami, SUA

Nici un oraş nu ştie cum să petreacă la fel de bine ca Miami, iar în ajunul Anului Nou, oraşul ridică ştafeta distracţiei la un alt nivel. Vei avea parte de petreceri, de la serate spumante pe acoperişi până la petreceri de calitate în South Beach.

Dacă nu eşti petrecăreţ, stai liniţtit. Există o mulţime de alte activităţi pe care le poţi face pentru a-ţi ocupa timpul. Este întotdeauna o vreme numai bună  de plajă, temperaturile maxime din luna decembrie ajungând, de obicei, la 24 de grade Celsius. Dacă nici plaja nu sună bine pentru tine, principalele obiective turistice din oraş precum Muzeul şi Grădinile Vizcaya şi Grădina Zoologică găzduiesc evenimente speciale cu tematică de vacanţă.

Parcul Naţional Banff, Canada

Parcul Naţional din Alberta este una dintre cele mai bune destinaţii de iarnă din Canada. Parcul de 2.500 de kilometri pătraţi devine o zonă a minunilor iernii în fiecare decembrie, vizitatorii fiind uimiţi de vârfurile din Munţii Stâncoşi, de lacurile glaciare şi de sălbăticia din jur. Posibilităţile pentru sporturile de iarnă sunt numeroase, de la schi în fiecare dintre staţiunile "Big 3" Banff, patinajul în aer liber până la trasul saniei de câini husky.

Punta del Este, Uruguay

Splendidul oraş-resort Punta del Este, Uruguay, atrage mulţimile bogate din Argentina şi Brazilia. Cu hoteluri de lux, cazinouri, restaurante şi viaţă de noapte pe malul mării, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că Punta del Este este cunoscută sub numele de "Monaco de Sud".

Madagascar

Madagascarul este un paradis pentru iubitorii de animale şi de natură - potrivit Fundaţiei Mondiale a Wildlife, insula găzduieşte 5% din toate speciile de animale şi plante de pe Pământ.

La mijlocul lunii decembrie, când sezonul ploios din Madagascar începe, astfel ar fi bine să mergi mai devreme dacă vrei să ai o şansă în plus să ai parte de un cer senin. Dar vremea ploioasă scoate în evidenţă o activitate sporită pentru unele specii, iar parcurile naţionale Andasibe, Mantadia, Isalo şi Montagne d'Ambr, oferă oportunităţi superbe de a vedea specii unice de cameleoni, broaşte şi şerpi, ca să nu mai vorbim de faimoşii lemuri ai insulei şi de copacii baobabi.

Atlanta, SUA

Un alt oraş pe care ar trebui să-l iei în calcul când te gândeşti la ultima vacanţă a acestui an este oraşul Atlanta, Statele Unite. Doar metropolele Chicago şi New York au mai mulţi vizitatori decât acest oraş.

Dacă te hotărăşti să mergi aici, trebuie neaparat să vezi: World of Coca- Cola, să faci o vizită pe platourile CNN, să nu ratezi Acvariul Georgia şi nu în ultimul rând, Parcul Naţional Martin Luther King, Jr., care include locuinţa şi biserica faimosului lider pentru drepturile omului.

Bath, Marea Britanie

Oraşul pitoresc Bath din sud-vestul Angliei se transformă într-un paradis de vacanţă în ultima lună din an, devnind una dintre destinaţiile de top pentru Crăciun.

Călătorii vin de departe pentru a vedea populara piaţă de Crăciun de Bath, unde vânzătorii oferă cadouri de vacanţă şi mulţimi de cumpărători iau parte la atmosfera de sărbătoare.

Viena, Austria

Dacă vorbim de sărbătoarea Crăciunului, nu putem să nu amintim de capitala Austriei. Crăciunul este unic în Viena.

Pe măsură ce temperaturile scad până la îngheţ, Viena prinde viaţă, deoarece pieţele sale legendare de Crăciun se află în centrul atenţiei. Vinul fiert, castanele prăjite, muzica corului şi spectaculoşii brazi de Crăciun, pregătesc scena pentru cumpărătorii care caută cadouri de vacanţă unice. Poţi consulta un ghid pentru cele mai bune pieţe de Crăciun de la Viena aici.

Hong Kong

Decembrie în Hong Kong înseamnă o vreme plăcută, cer senin şi o mulţime de culturi.

Hong Kong Winterfest este sărbătoarea unică a Crăciunului, când turiştii rămân uimiţi datorită spectacolelor luminoase , artificiilor, cumpărăturilor şi mâncărurilor. Dacă rămâi şi pentru Revelion, vei dori să te duci la Hong Kong Times Square pentru a te afla în inima festivităţilor.

Boracay, Filipine

Insula superbă din Boracay este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Filipine şi, pentru un motiv bun - va fi greu să găseşti un loc mai bun pentru plajă şi bronzat.

Există 13 plaje pe Boracay, adică un turist aventuros ar putea să le încerce pe toate într-o singură vacanţă. Vei descoperi repede de ce Boracay este locul favorit al scafandrilor şi pentru cei care vor să se bronzeze.

San Antonio, SUA

Sfârşitul anului este momentul perfect pentru a vizita San Antonio, deoarece preţurile hotelurilor scad, dar temperatura rămâne la fel de caldă. Alamo este cea mai mare atracţie din oraş şi există o mulţime de alte activităţi care fac ca San Antonio să merite un sejur prelungit.

Localnicii iubesc cartierul Pearl District, care se dezvoltă rapid, datorită combinaţiei de mâncare, cumpărături şi artă, la fel ca şi râul de 15 kilometri şi canalele sale unice, cât şi arhitectura. Pentru cei care vizitează prima oară oraşul, ar trebui să facă o croazieră pentru un tur ghidat.

Foto: Hepta

Citește și: