Razvan Tupa
343 vizualizări 6 nov 2019

Elton John a povestit că a fost la un pas să se retragă în 1990, când a urmat un tratament de dezintoxicare. Cântăreţului îi era teamă cu nu va mai putea lucra dacă renunţă la droguri şi alcool. Muzicianul a povestit pentru ediţia dedicată de revista Variety "dezintoxicării". John povesteşte că a fost decis să se retragă timp de un an.

Imediat ce a început să fie tratat frecventând întâlnirile Alcoolicilor şi Narcomanilor Anonimi, interpretul a crezut că nu mai are cum să fie din nou un star rock.

"După ce m-am dat bătut şi am cerut ajutorul pentru dependenţele mele, am ajuns într-un punct în care m-am întrebat dacă dacă o să mai fiu vreodată Elton John", a explicat muzicianul.

"Dar în acel moment, oricum nu prea mă mai gânteam prea mult să fiu artist. Era în punctul cel mai jos din viaţa mea- la fundul sacului. Mă uram enorm. Eram măcinat de ruşine. Nu-mi doream decât să mă fac bine. Am dat totul ca să mă refac", notează Elton John.

În acea perioadă, muzicianul a renunţat la toate angajamentele, în afară de unul singur. A ţinut să cânte la un spectacol cu scop umanitar, la Grosvenor House din Londra. Artistul a povestit cât de mult a însemnat pentru recuperarea sa acea apariţie pe scenă: "când a venit ziua să apar, eram îngrozit, dar am reuşit să îmi duc la bun sfârşit momentul. A fost singura dată când am urcat pe scenă în acel an şi a trebuit să o fac pe cont propriu, fără orchestră. Privind în urmă, îmi pare bine că am reuşit să fac asta... spectacolul acela mi-a dat încredere că pot să cânt şi treaz".

Elton John a revenit în 1992 cu albumul The One şi cu colaborarea pentru coloana sonoră a peliculei "The Lion King", care i-a adus Premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală dintr-un film.

Sir Elton John susţine în prezent turneul său de adio, The Farewell Yellow Brick Road, care a debutat în 2018 şi va dura trei ani.

Într-o carieră de cinci decenii, Elton John, recompensat cu cinci premii Grammy, a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii '70, cu şapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock'n'roll.

El continuă să fie un simbol în viaţa publică fiind activ în lupta anti-SIDA, după sfârşitul anilor '80. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic în 1998.

Piesele lui Elton John se regăsesc în playlist-ul Smart Radio. Ascultă Smart Radio aici http://www.smartradio.ro/.

 

Citește și: