Razvan Tupa
306 vizualizări 16 ian 2019

Scandalul a izbucnit la începutul săptămânii, după ce s-a aflat că un proiect al primăriei din Roma care vorbea despre adunarea banilor din Fontana di Trevi a primit aviz pozitiv din partea consilierilor. Dicuţiile au fost legate de destinaţia banilor lăsaţi de turişti în fântâna celebră, informează Smithsonian Magazine.

Această fântână în stil baroc, situată în micuţa piaţă Trevi din cartierul Quirinale, este celebră mai ales pentru monezile pe care le colectează zilnic de la turiştii dornici să se reîntoarcă la Roma.

Aproximativ 1,5 milioane de euro sunt strânşi anual din apele Fontanei di Trevi. Aceşti bani, deloc de neglijat, sunt acum un subiect de ceartă între Primăria Romei şi Biserica Catolică.

În mod obişnuit, banii culeşi din Fontana di Trevi se duc către organizaţia catolică Caritas, care îi ajută pe nevoiaşi. Mai nou însă, Virginia Raggi, primarul capitalei Italiei, vrea să-i redirecţioneze, şi anume către lucrări de infrastructură. La iniţiativa ei, Consiliul Municipal a aprobat această schimbare, care urmează să intre în vigoare în aprilie.

„Nu am anticipat acest rezultat“, a declarat Benito Ambarus, directorul Caritas, pentru Avvenire, ziarul oficial al Conferinţei episcopilor catolici italieni. „Încă sper că nu va fi final“, a subliniat directorul Caritas.

În ediţia de sâmbătă, publicaţia italiană a publicat un articol critic despre această iniţiativă a Primăriei, cu titlul sugestiv „Banii luaţi de la cei mai săraci“.

Raggi a fost aleasă primar al Romei în vara lui 2016, drept candidată din partea Mişcării Cinci Stele, aceasta este criticată dur în prezent pentru eşecul ei în gestionarea unor probleme presante ale oraşului, între care colectarea precară a deşeurilor, drumurile proaste şi a autobuzelor care sunt în pericol să explodeze.

Zvonuri privind schimbarea destinaţiei banilor adunaţi în Fontana di Trevi au apărut încă din 2017, dar proiectul a fost amânat până la finalul anului trecut. Cu toate că în consiliul local a fost aprobată propunerea de a folosi banii pentru cheltuieli legate de infrastructură şi pentru îngrijirea monumentelor, numeroasele critici venite din partea cetăţenilor au determinat-o pe Raggi să reconsidere mişcarea făcută.

Primarul a dat asigurări presei italiene că administraţia pe care o conduce nu va lua niciodată banii fundaţiei Caritas. Pentru a-i contrazice pe cei care spuneau că s-a răzgândit, edilul a afirmat că modificarea pe care o are în vedere este legată numai de schimbarea celor care sunt responsabili de strângerea banilor.

În momentul de faţă, voluntarii Caritas se ocupă de strângerea banilor, dar ar urma să fie adunaţi din fântână de agenţia care se ocupă de curăţenie în oraş.

"În ceea ce priveşte monedele, confirm faptul că vor merge mai departe pentru acţiuni de caritate. Nimeni nu s-a gândit vreodată să îi ia de acolo", a spus Raggi, potrivit Agenţiei de Presă Catolice.

Construită în perioada 1732-1762, la cererea papei Clement al XII-lea, Fontana di Trevi atrage milioane de turişiti în fiecare an. Figura centrală a fântânii Trevi este Neptun, zeul mării, care se află într-un car de luptă ce are forma unei scoici, tras de doi căluţi de mare.

Foto: Hepta

Citește și: