Publicat

12

august

2017

12:20

11802

vizualizări

„Mediterana” din mijlocul României. Locul care se află pe lista primelor cinci minuni ale naturii din ţara noastră

La 30 de km de oraşul Cluj, într-o zonă cu dune de nisip, din nordul dealurilor Siloşului, în imediata apropiere a comunei Aghireşu, se află un lac ce atrage prin culoare apei sale: Laguna Albastră.

„Mediterana” din mijlocul României. Locul care se află pe lista primelor cinci minuni ale naturii din ţara noastră

La 30 de km de oraşul Cluj, într-o zonă cu dune de nisip, din nordul dealurilor Siloşului, în imediata apropiere a comunei Aghireşu, se află un lac ce atrage prin culoare apei sale: Laguna Albastră.

Lacul s-a format pe locul unei cariere de nisip, o fostă mină de caolin (argilă albă), ce aparţinea de Exploatarea Minei Aghireşu, unde apa s-a acumulat datorită unor izvoare subterane, dar şi prin reţinerea apei provenite din precipitaţii. De jur împrejurul lacului a crescut stufăriş, iar pereţii de nisip şi pietre calcaroase gălbui, s-au erodat în timp, dând locului o frumuseţe aparte.

Până în anii ’90 aici existau şi peşti, dar în urma unor lucrări din anul 1995, lacul a secat, apoi apa s-a strâns din nou, redând viaţă spectaculoasei Lagune. Se poate ajunge aici fie cu maşina sau trenul, apoi pe jos sau cu bicicleta.

„Laguna Albastră se află pe lista primelor cinci ‘minuni mioritice ale naturii’ pe care orice turist ar fi bine să nu le rateze, potrivit unui clasament. Lacul, a reuşit să prindă scurtul top alături de Vulcanii Noroioşi, Focul Viu, Podul lui Dumnezeu şi Râpa Roşie.” nota Monitorul de Cluj în 2013.

CITEŞTE CONTINUAREA PE ONE.RO

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
În ce direcţie circulă autobuzul? 80% dintre copii ştiu răspunsul! Testul de logică care îi frustrează pe adulţi. Care e varianta corectă

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info