Cântăreţul şi compozitorul i-a acordat un interviu podcast colegului său de breaslă, George Ezra, recunoscând că a încercat mai multe diete, după ce a făcut o comparaţie între aspectul său fizic şi cel al unor vedete precum Justin Bieber şi membrii trupei One Direction.
„Mi-am zis că ei sunt atât de fotogenici şi au abdomene plate... şi ar trebui să arăt şi eu la fel”, a declarat Ed Sheeran.
„Ar trebui să-mi pese? Nimeni nu cumpără albumele mele pentru felul în care arăt”, a mai spus vedeta.
„Dar când ajungi în lumina reflectoarelor şi oamenii încep să te streseze pe tema asta, începi să-ţi pui unele întrebări, să realizezi că duci o viaţă dăunătoare. Sunt sau nu gras?”, s-a întrebat autorul hitului Shape Of You.
După ce a încercat mai multe diete, Ed Sheeran a adoptat un stil de viaţă mai sănătos, cu mese echilibrate şi multă mişcare, scrie independent.co.uk.
Anul trecut, vedeta a acordat un interviu pentru BBC, în care a spus că a primit cel mai prost sfat despre diete de la un fotomodel. „Obişnuia să înmoaie bile de bumbac într-o doză de Pepsi dietetic şi asta era masa ei zilnică”, a povestit Ed Sheeran, în cadrul podcast-ului găzduit de George Ezra.

Citește și: