Silviu Bănilă
287 vizualizări 9 ian 2019

Nu putem repara respectivul aparat electrocasnic, atunci când se defectează şi nici nu găsim altul la un preţ decent, astfel încât acesta ajunge la gunoi şi suntem nevoiţi să facem o nouă investiţie costisitoare.

Suntem obligaţi să cumpărăm o maşină de spălat, de pildă, pentru a o înlocui pe cea veche, dar alimentăm, fără să vrem, gazele de seră eliberate în timpul producţiei, scrie BBC.

Cetăţenii din UE şi din anumite state americane vor beneficia prin lege de un aşa numit DREPT LA REPARAŢII.

Documentul conţine propuneri din partea miniştrilor mediului din statele europene. Astfel, producătorii de aparatură electronică şi electrocasnică ar putea fi obligaţi să fabrice produse cu o durată mai lungă de viaţă, care pot fi reparate mai uşor.

Propunerile UE se referă la instalaţiile de iluminat, televizoare, electrocasnice etc. Cel puţin 18 state americane doresc să implementeze o asemenea legislaţie, în cazul acelor produse pentru care găsirea unor piese de schimb sau reparaţiile în sine reprezintă o corvoadă.

Ce presupune Right to Repair?

Miniştrii de mediu din UE au o serie de propuneri prin care producătorii vor fi obligaţi să vândă produse cu o durată mai mare de utilizare şi care să poată fi reparate mai simplu. Propunerile europene vizează aparate electronice şi electrocasnice.

Planurile pentru Directiva UE de Ecodesign sunt complexe şi controversate. Producătorii spun că propunerile sunt prea stricte şi pun beţe în roate inovaţiei.

„Avocaţii” consumatorilor se plâng însă că organismele europene au permis companiilor să controleze procesul de reparaţie, prin promovarea ideii potrivit căreia produsele sunt reparate de profesionişti, sub stricta supraveghere a producătorilor.

Biroul European pentru Mediu (EEB) a precizat: „Acest fapt împiedică accesul la depanatorii independenţi, la piese de schimb şi informaţii - şi limitează obiectivul şi utilitatea serviciilor de reparaţii”. EEB vrea să introducă în acest regulament şi aparate moderne, precum smartphone-urile şi imprimantele.

Care va fi impactul asupra mediului?

Grupurile de ecologişti spun că legislaţia pusă la cale de Europa şi SUA reprezintă un progres vizavi de emisiile de carbon şi folosirea mai înţeleaptă a resurselor planetei.

Libby Peake, din cadrul think tank-ului Alianţa Verde, a declarat pentru BBC News: „Noile reguli reprezintă o îmbunătăţire evidentă. Considerăm că ar putea fi mai bune, dar ne bucurăm că, în sfârşit, politicienii aborează o problemă recunoscută de opinia publică. De noile reguli va beneficia mediul înconjurător şi vom economisi resurse”.

Ce a determinat schimbările?

Politica privind producătorii de electronice şi electrocasnice a fost modificată după mai multe statistici alarmante.

Un studiu relevă că, între 2004 şi 2012, procentul aparatelor din gospodărie care s-au defectat în decursul a cinci ani a crescut de la 3,5% la 8,3%.

O analiză a maşinilor de spălat stricate ajunse la un centru de reciclare arată că peste 10% din ele au o vechime mai mică de cinci ani.

Un alt studiu arată că, din cauza dioxidului de carbon rezultat în urma producţiei, o maşină de spălat cu o durată mai mare de viaţă va genera, de-a lungul a două decenii, cu 1,1 milioane tone mai puţin CO2 decât un model vândut în prezent.

Citește și: