Gandul.info
Alexandru Voiculescu
218 vizualizări 12 mar 2018

Cercetătorii au prelevat, în ultimii cinci ani, mostre de ţesut de la 59 de donatori decedaţi sau epileptici care au fost operaţi pe creier, relatează Tech Times, potrivit Descoperă

În ceea ce priveşte vârstele, acestea variau de la fetuşi la persoane de peste 70 de ani.

Folosind anticorpi fluorescenţi, echipa a etichetat anumite proteine din celulele cerebrale la varii etape ale maturităţii. Apoi, cu un microscop electronic, au căutat neuroni tineri în fiecare mostră.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că creierele umane abundă în celule stem neurale în copilărie. La naştere, un individ are în medie 1.618 de neuroni imaturi în fiecare milimetru de ţesut nervos.

Printre mostrele studiate, cel mai vechi ţesut care încă avea în componenţă câteva celule nervoase imature aparţineau unui donator în vârstă de 13 ani.

Totuşi, co-autorul studiului, Gerd Kempermann de la Universitatea Tehnică din Dresda (Germania), susţine că rezultatele nu sunt atât de concludente. Este posibil că mostrele de la donatori mai în vârstă au noi neuroni care au trecut nedetectaţi din cauza limitărilor anticorpilor fluorescenţi.

Echipa a început să eticheteze mostrele obţinute de la donatorii decedaţi în primele 48 de ore de la momentul morţii. Durata relativ lungă de timp afectează calitatea ţesutului dar şi şi acurateţea markerilor. În ciuda acestor lucruri, autorul principal al studiului, Alvarez-Buylla, are încredere în rezultate. „Ne-am făcut temele şi am studiat multe mostre la vârste diferite”, adaugă acesta.

Descoperirile cercetătorilor au fost publicate pe 7 martie în revista International Journal of Science: Nature.

Citește și: