Departamentul Economic - Mediafax
1479 vizualizări 11 oct 2018

Unii dintre fanii Metallica care au reuşit să cumpere bilete în primele 24 de ore, înainte ca acestea să se epuizeze, fac o mică afacere din revânzare pe platformele online.

Un bilet Gazon B, la preţ de listă de 285 de lei se vinde acum cu 800 de lei, un altul de categoria 5 (235 lei) se vinde cu 400 de lei. Cele de categoria 3 (395 de lei) se vând cu 999 de lei, iar biletele de categoria 2 (500 de lei) se vând cu 1.100 de lei.

O altă persoană oferă la schimb trei bilete pentru un iPhone ”nou sau impecabil, în garanţie, neblocat”.

Trupa Metallica va susţine un concert la Bucureşti, în turneul "Worldwired", pe 14 august 2019. Potrivit organizatorilor, biletele pentru concertul trupei Metallica au fost vândute într-un timp record pe 28 septembrie, în 24 de ore de la punerea în vânzare generală.

Concertul va fi deschis de un recital susţinut de trupele Ghost şi Bokassa

"Turneul «Worldwired» se întoarce în Europa şi Marea Britanie, între 1 mai şi 25 august 2019, cu show-uri ce se desfăşoară pe stadioane, în parcuri şi chiar la un castel. După seria de concerte indoor din 2017 - 2018, ce a depăşit recorduri în 29 de locuri de pe tot continentul, Metallica revine în Europa şi Marea Britanie cu 25 de show-uri programate în peste 20 de ţări. Debutând pe 1 mai 2019, în Lisabona, turneul include oraşe în care Metallica nu a mai concertat de mulţi ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oară din 1988), Berlin, Moscova, Varşovia, Bucureşti, Gothenburg, şi chiar oraşe cu show-uri în premieră, cum ar fi Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) şi Tartu (Estonia)", anunţă organizatorii.

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat zece albume de studio, trei albume live, două EP-uri şi a vândut peste 125 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor '80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului thrash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor.

 

Citește și: