no author
Simona TUDORACHE
11892 vizualizări 8 iul 2017

În România se produc anual 1.700- 1.800 de astfel de operaţii chirurgicale, cu o creştere, în medie, de 30% în ultimii doi ani. 80% dintre intervenţii se desfăşoară în mediul privat. Costurile unei astfel de intervenţii poate ajunge până la 10.000 de euro.

Cristian Călugăriţă avea 38 de ani şi 242 de kg când a decis să se opereze. Obezitatea îl împiedica să se bucure de viaţă. Orice activitate însemna un efort: mersul, plimbările cu copiii, totul era un chin, se simţea ca o persoană muribundă. Lupta lui cu obezitatea începuse încă din adolescenţă, iar în ultimii ani nimic nu mai dădea roade. Şofer pe curse internaţionale, Cristian îşi petrece majoritatea timpului la volan, dar din cauza kilogramelor dezvoltase apnee de somn, o tulburare ce presupune pauze în respiraţie. 

În primele 10 zile de la operaţia efectuată de meicul Cătălin Copăescu, el pierduse deja 17 kilograme, iar în şase lui a reuşit să slăbească 130 de kilograme. Dacă vedem că pacientul a adăugat 10, 15 kg de care nu poate scăpa sau sute, el poate fi candidat pentru chirurgia bariatrică sau metabolică’’, precizează Prof Dr. Cătălin Copăescu, Chirurg de Excelenţă, Director Medical Ponderas Academic Hospital.

Intervenţiile chirurgicale încadrate în categoria procedee bariatrice au drept indicaţie, şi aşa putem explica şi beneficiile ulterioare, bolile, suferinţele metabolice care presupun exces de ţesut adipos, adică grăsime, obezitate şi consecinţele acestui exces, cum ar fi steatoza hepatică, diabetul zaharat, dislepidemiile, bolile cardiovasculare. „Acestea sunt boli care nu pot fi ameliorate dacă nu se îndepărtează ţesutul adipos. Una dintre indicaţii vizează scăderea pacientului în greutate şi ameliorarea suferinţelor respective.

O altă categorie de beneficii ( indicaţii) este cea legată de pacienţii cu diabet zaharat de tip 2, care pot să nu aibă foarte multe kilograme în plus, adică să fie obezi, dar au în evoluţie un diabet zaharat care necesită tratament cu insulină, dar este inadecvat controlat din punct de vedere terapeutic’’, precizează Dr. Cătălin Copăescu pentru Gândul.

Cu alte cuvinte, pacientul primeşte tratament, îşi face injecţii, o dată sau de mai multe ori pe zi, însă nu este suficient. Atunci, chirurgia îi ajută pe aceşti pacienţi să rămână fără tratament, iar nivelul glicemiei să se normalizeze. „Dacă resursele pancreasului, cel care fabrică insulina, s-au epuizat, el mai poate să aibă nevoie de tratament, dar acesta va fi eficient, fiindcă capacitatea sa terapeutică, cu injecţii sau pastile, este sprijinită de chirurgie. Există mai multe tipuri de intervenţii chirurgicale pe care le adaptăm situaţiei fiecărui pacient. Discutăm de o categorie de proceduri către care orientăm pacienţii cu probleme metabolice”, adaugă Dr Copăescu.

La o operaţie de acest gen pot recurge atât copiii, cât şi pacienţii de 80 de ani, dar şi viitoarele mămici. „Sarcina este uneori de neimaginat dacă pacientele nu se operează. Beneficiile intervenţiei chirurgicale pentru o tânără viitoare mamă sunt în primul rând în planul fertilităţii. Multe dintre femei nu pot rămâne însărcinate datorită sindromului ovarelor polichistice, obezităţii centrale, sindromului metabolic. Atunci, este nevoie de o intervenţie pentru reluarea acestei condiţii hormonale, pentru ca pacienta să rămână însărcinată. Odată ce acest lucru s-a întâmplat, riscul de îngrăşare este foarte bine controlat de către operaţie, iar pacientele nu acumulează kilograme. Cresc în greutate, pentru că în organismul lor se dezvoltă un produs de concepţie, în uter apar lichide. E normal să iei câteva kg în greutate, dar nu te îngraşi. Apoi, pe perioada sarcinii, suferinţele legate de obezitate, diabetul de sarcină, hipertensiunea, toate astea nu mai apar dacă pacienta este operată. După sarcină, femeia nu mai trebuie să piardă kilogramele în plus, pentru că acestea nu au fost acumulate’’, susţine specialistul.

În prima etapă, pacientul trece printr-o serie de investigaţii şi primeşte un diagnostic. „Oamenii trec printr-un protocol riguros, vedem ce impact are obezitatea asupra lor. În general, avem ca obiectiv şi identificarea altor suferinţe care sunt prezente şi despre care respectiva persoană nu a ştiut nimic. Nu ne ducem în fiecare săptămână să vedem asta. Uneori, se întâmplă să treacă ani până când pacientul e văzut de un medic. Din acest punct de vedere putem să identificăm din timp anumite suferinţe care nu prezintă niciun simptom sau semn clinic. Odată stabilită situaţia fiecărui pacient, el devine calificat, sau nu, pentru o intervenţie chirurgicală”, afirmă medicul Cătălin Copăescu.

Înainte de operaţie are loc o pregătire specifică, pacientul participă la un seminar informativ şi urmează un tratament. „În general, internarea durează două-trei zile, timp în care pacientul va fi obligat să respecte recomandările din spital şi să bea doar lichide care să cruţe stomacul praspăt operat. Aceste reguli se vor respecta şi când pacientul va fi acasă. Trebuie să consimţi să intri într-un astfel de program. Există o pregătire, efectuarea fără compromisuri şi monitorizarea. Timp în care avem două obiective de urmărit. În primul an ţinta este scăderea ponderală şi ameliorarea sau dispariţia suferinţelor pentru care pacientul s-a îndreptat către noi. Cel de al doilea obiectiv este menţinerea acestei situaţii de normalitate, fără ineficienţe terapeutice pentru suferinţele pe pacientul le are, fără să se mai adauge kilograme în plus’’, mai spune specialistul.

După o astfel de intervenţie, pacientul este urmărit an de an, iar respectarea recomandărilor este obligatorie, şi în materie de dietă, dar şi în privinţa vitaminelor şi controalelor. „Există complicaţii asociate oricărei manevre medicale, oricărei soluţii terapeutice. Pentru chirurgie, în mod particular, rata complicaţiilor este situată undeva între 1% şi 10%. Nici chirurgia bariatrică nu este independentă de astfel de evoluţii, dar suntem conştienţi de astfel de complicaţii şi de rolul medicilor care se ocupă de astfel de operaţii’’, adaugă Dr. Cătălin Copăescu pentru Gândul.  

Chirurgia laparascopică a făcut ca rata complicaţiilor să scadă în ultimii zece ani, de la 10%, la 1%. „Discutăm de o diferenţă între spitalele ordinare, care fac chirurgie deschisă, şi spitale organizate în maniera centre de excelenţă, care fac chirurgie laparascopică avansată. În aceste situaţii rarisime, diagnosticul trebuie pus rapid, pacientul trebuie tratat cât se poate de repede pentru a nu ajunge în situaţii critice, care afectează durata de viaţă. Dacă vindecarea este inadecvată, se numeşte fistulă. Dacă pacientul sângerează în urma intervenţiei, dacă apar complicaţii embolice, dacă apar deficienţe vitaminice, toate acestea trebuie diagnosticate din timp’’, subliniază specialistul.

Cu toate astea riscurile există, o demonstrează pacienţii care şi-au pierdut viaţa în încercarea de a obţine un stomac mai mic şi mai puţine kilograme.  „Mortalitatea este de 0,1 %, 0, 2 %. În lume, în centrele de excelenţă în chirurgia bariatrică, este de 0, 01%, 0, 02%. Acest spital are mortalitate nulă. Am avut complicaţii, dar acestea au fost tratate în timp util, fără să periclităm viaţa pacienţilor’’, continuă specialistul.

La noi în ţară se realizează în jur de 1700- 1800 de operaţii chirurgicale pe an, în 20- 25 de centre. Costurile diferă în funcţie de tipul procedurii şi de particularităţile pacientului. Preţul unei astfel de intervenţii variază între 5.000 şi 10.000 de euro. „Majoritatea se fac în instituţii private, probabil 80%, deoarece pentru instituţiile publice nu există o formulă de acoperire a costurilor. În spital nu se poate organiza o procedură care impune coplata. Atunci, e restrictiv să aplici un program de chirurgie bariatrică într-o instituţie publică, care nu acoperă cheltuielile pentru aşa ceva’’, mai spune medicul Cătălin Copăescu.

O astfel de intervenţie este dorită, în egală măsură, de oameni simpli şi de intelectuali, de bărbaţi şi femei. „Nu aş spune că sunt mai mult intelectuali sau dintr-o gamă de servicii, că au o potenţă fnanciară mai mică sau mai mare. Ţinta este starea de sănătate. Unii ocolesc concediul din anul respectiv, alţii apelează la un credit în acest sens. Nu sunt pacienţi care au potenţă financiară, aceştia probabil că sunt 1%- 2 % . Majoritatea fac eforturi. Iniţial, erau mai multe femei, pentru că ele se preocupau mai mult de estetică, acum balanţa s-a echilibrat, avem reprezentanţi egali din ambele genuri, pentru că au conştientizat şi bărbaţii, cei care alimentează mai mult populaţia diabeticilor, că există o soluţie eficientă: chirurgia’’, precizează Copăescu.

„Am întâlnit pacienţi de 350 de kg''

Cazurile sunt impresionante. Un record în acest sens îl reprezintă pacienţii care au peste 300 de kg. „Am întâlnit pacienţi de 350 de kg. Un record poate fi atunci când indicele de masă corporală este foarte mare. Nu sunt multe kg, dar pacientul este mic de înălţime. Sunt pacienţi care au foarte multe boli, chiar dacă vârsta nu este înaintată, iar pentru aceştia riscul medical este foarte mare, chiar şi pentru o simplă apendicită. Atunci este nevoie de o internare, de o pregătire a pacientului cu multe săptămâni înainte, asta pentru a-l aduce într-o stare de echilibru, ca să poată fi operat’’, subliniază medicul Cătălin Copăescu. De multe ori, pacienţii suportă sub aceeaşi anestezie mai multe intervenţii chirurgicale care se impun.

În prima lună pacientul pierde cam 25% -30% din excesul ponderal, urmând ca în lunile următoare acest proces să continue. “De la 25% putem să ajungem la 20% în luna următoare sau la 15%. Astfel încât majoritatea pacienţilor scapă de excesul ponderal în primele 6-8 luni de la intervenţia chirurgicală. Stabilizarea are loc în primul an. Pacienţii refac kilogramele pierdute din masa slabă”, afirmă medicul Copăescu.  În fapt, timp de trei sau cinci ani, aceştia rămân la greutatea de la sfârşitul primului an, chiar şi fără să depună un efort, urmând ca riscul unui câştig ponderal să fie unul real după această perioadă. „Riscul de îngrăşare la pacienţii operaţi este mult mai mic decât la o persoană care a scăzut în greutate printr-un tratament conservator, fie o dietă, un program de modificare comportamentală, o activitate sportivă, un tratament bazat pe medicamente. Un pacient operat are deja nişte modificări la nivelul tubului digestiv, un stomac  în care intră mai puţine alimente. Chiar dacă există tendinţa ca pacientul să-şi schimbe comportamentul alimentar, să fie atras către dulciuri şi să introducă mai multe kilocalorii, creşterea ponderală nu poate fi atât de dramatică încât pacientul să nu îi poată face faţă”, spune Copăescu. Cu cât ai mai puţine kilograme de pierdut, cu atât programul se încheie mai repede, uneori în nici trei luni. Resctricţiile continuă însă. Unele medicamente, cele iritante gastric, aspirina, antiinflamatoarele, paracetamolul, ibuprofenul, antibioticele, toate astea vor avea o oarecare limitare după o astfel de intervenţie.  „Ori de câte ori este nevoie ca pacientul să primească un astfel de tratament, noi trebuie să fim informaţi, iar acesta să asocieze medicamente de protecţie a stomacului”, crede Dr. Cătălin Copăscu.

Obezitatea, o moştenire greu de dus

Obezitatea, cea care declanşează tot acest tăvălug, poate fi moştenită sau lăsată moştenire. „Dacă ambii părinţi sunt afectaţi de obezitate, riscul transferului unei astfel de condiţii către copil este 80%. Dacă doar unul dintre părinţi are o astfel de problemă, atunci este de 50%. Poate fi obezitate şi dacă părinţii nu au fost obezi, se poate datora unor schimbări comportamentale sau unor modificări genetice ancestrale’’, concluzionează Dr. Cătălin Copăescu pentru Gândul.

Conform ultimelor date, o treime (34%) din populaţia României este supraponderală, iar aproximativ un sfert (20%) suferă deja de obezitate.

România ocupă locul al treilea în Europa în ceea ce priveşte obezitatea infantilă. La nivel mondial, un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că din 1990 până în 2014 numărul copiilor supraponderali a crescut cu 10 milioane, ajungând de la 31, la 41 de milioane de cazuri. Această cifră reprezintă aproximativ 12% din totalul persoanelor care suferă de obezitate la nivel mondial – 350 de milioane de oameni.

În tot mai multe cazuri, copiii găsesc în mâncare un refugiu sau un mod prin care încearcă să recompenseze lipsa de atenţie a părinţilor. Tinerii între 15-24 de ani au cele mai multe probleme cu greutatea, 28% dintre ei fiind supraponderali.

Stresul şi alimentaţia prost aleasă îşi pun amprenta şi asupra adulţilor. Cele mai avansate forme de obezitate sunt întâlnite la persoanele cu vârste între 45-54 ani (23%) şi 55-64 ani (24,2%). Dacă peste 56% dintre bărbaţii români sunt supraponderali şi obezi, 47% dintre femei se luptă cu aceeaşi problemă.

În total, populaţia României are peste 200.000 tone de exces ponderal. Greutatea românilor creşte cu 27, 39% de-a lungul vieţii adulte.

Citește și: