Publicat

5

martie

2017

10:03

3589

vizualizări

Medicii care refuză să facă avorturi: „Nu poţi să ajuţi femeile să aducă copii pe lume, iar pe cealaltă parte să îi omori”

Într-o Românie în care avortul a devenit una dintre metodele contraceptive, în care femeile uită să se protejeze, dar găsesc întotdeauna drumul către acel cineva care să le scape de o sarcină nedorită, fie că vorbim de un cadru medical sau de o moaşă care nu şi-a pierdut îndemânarea din vremea decreţeilor, există şi medici care au ales să fie altfel. Sunt cei care refuză să facă avorturi la cerere.

Medicii care refuză să facă avorturi: „Nu poţi să ajuţi femeile să aducă copii pe lume, iar pe cealaltă parte să îi omori”

Într-o Românie în care avortul a devenit una dintre metodele contraceptive, în care femeile uită să se protejeze, dar găsesc întotdeauna drumul către acel cineva care să le scape de o sarcină nedorită, fie că vorbim de un cadru medical sau de o moaşă care nu şi-a pierdut îndemânarea din vremea decreţeilor, există şi medici care au ales să fie altfel. Sunt cei care refuză să facă avorturi la cerere.

Avorturile se produc pe bandă rulantă în România. Potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de statistică, în 2015, au avut loc 70.448 de întreruperi de sarcină, cele mai multe la categoria 25-29 ani, unde au fost confirmate 18.153 de cazuri. Mai exact, la fiecare patru sarcini, una este întreruptă. 

C.A avea o relaţie de câţiva ani cu Alex când a aflat că e însărcinată. Ea îşi dorea copilul, el nu. Aşa că au ales avortul. Despre ziua aceea nu îi place să vorbească. Poarta însă în suflet dimineaţa aceea geroasă în care a ajuns la spital. Medicul care a întâmpinat-o purta încă urmele unei intervenţii trecute, avea halatul plin de sânge. S-a simţit ca într-o măcelărie. A început să tremure, dar a simţit că e prea tarziu să dea înapoi. Acesta este însă doar unul dintre filmele care oglindeşte această realitate sumbră, una pe care câţiva medici refuză să o mai vadă, pentru că au ales să vadă bucuria din ochii părinţilor care îşi strâng pentru prima oară copilul în braţe, adică au ales viaţa.

Statisticile cu privire la numărul femeilor care ajung la avort se pierd undeva în ceaţă, pentru că multe nu sunt declarate. „Femeile de la ţară apelează şi astăzi la metode empirice, pentru că nu sunt educate, au părinţi rigizi. Nu au curajul să vină şi să spună: Mamă, am 16 ani şi mi-am început viaţa sexuală! Ascund lucrul asta, rămân însărcinate şi se duc la nu ştiu ce babă sau fost doctor. Vin şi la mine femei care trec de 14 săptămâni şi vor să renunţe la sarcină, deşi se ştie că eu nu fac avorturi la cerere'', spune medicul ginecolog Dan Tutunaru pentru Gândul. Acesta vede în avort un pacat, iar celor care se gândesc la el le ţine o lecţie. „În general, e bine să foloseşti un limbaj mai dur, aşa că le spun: E copilul tău şi tu hotărăşti acum dacă îl omori sau nu. Ori că îl omori acum, la 8 săptămâni, ori la 18 ani, e acelaşi lucru.

Nu avem noi dreptul să hotărâm destinul altei vieţi. Aici sunt mai degrabă nişte considerente spirituale decât religioase, pentru că şi sunt alte credinţe, nu neapărat religioase, care nu susţin această interferenţă în viaţa cuiva. Sunt femei care avortează la cerere, dar fără voia lor, pentru că sunt silite de tată, de societate şi rămân traumatizate. Şi văd şi femei care pierd sarcina şi sunt traumatizate’’, precizează dr. ginecolog Dan Tutunaru.

După o astfel de experienţă, o femeie poate avea un sentiment de goliciune. „Această intervenţie reprezintă o pierdere. Din acest motiv, fiecare dintre noi resimte într-o manieră diferită această întrerupere de sarcină. Dacă nu este satisfăcută, nevoia de atenţie post avort poate avea repercusiuni asupra relaţiei cu partenerul sau asupra relaţiei cu propria persoană. Multe dintre cele care recurg la acest gest nu conştientizează emoţional sau raţional impactul. Percep asta mai mult la nivelul organismului, ca o stare de rău, de nelinişte. Este nevoie pe cât posibil să respectăm acest spaţiu, să nu îl invadăm cu afirmaţii de genul: „Asta este cea mai bună soluţie!'', pentru că putem face mai mult rău decât bine. De multe ori, din nevoia de a înţelege, pentru că nu am trecut printr-o astfel de experienţă, devenim intruzivi, curioşi.  Este o situaţie sensibilă, persoana poate dori să vorbească ori se închide în ea, apare senzaţia de gol interior, de vid. Sunt persoane care s-au gândit chiar la sinucidere. De aceea, trebuie să gestionăm situaţia cu sensibilitate, cu respect", spune psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.

Femei de toate vârstele şi din toate categoriile sociale recurg astăzi la întreruperea de sarcină.  „Mulţi dintre noi avem sentimentul că este un act voluntar, o decizie, aşa că avem tendinţa să tratăm situaţia într-un mod raţional, însă nu ştim întotdeauna care au fost resorturile interioare sau cauzele exterioare care au determinat o persoană să facă acea întrerupere. Motivele pot fi variate, uneori ţin de persoana în cauză, alteori de factorii contextuali, presiunea, dezacordul.  De multe ori, pot fi obligate să facă această întrerupere. Momentul în care motivaţia actului este una conflictuală, automat şi experienţa în sine, dincolo de impactul psihologic şi fiziologic al întreruperii, creează probleme. De multe ori, persoanelor în cauză nu li se explică  complicaţiile post avort. Până la urmă, sarcina aduce modificări la nivel fiziologic, hormonal, iar acestea au impact asupra stării de bine, asupra planului emoţional al persoanei. Atunci când o persoană nu este pusă in temă cu aceste stări post avort, ele pot corela şi se pot adânci", adaugă psihoterapeutul.

Dr. Erna Stoian a făcut mai multe avorturi la cerere în timpul rezidenţiatului, ca mulţi alţi medici tineri. „Atunci trebuia să înveţi să faci această manevră. Acum lucrez în domeniul fertilităţii, unde întâlnesc femei care îşi doresc copii, dar îi obţin foarte greu. Nu poţi pe o parte să ajuţi femeile să aducă copii pe lume, iar pe cealaltă parte să îi omori. De aceea, am renunţat", spune medicul Stoian. 

„I-am cumpărat din banii mei un sterilet şi i l-am montat’’

Amintirile de atunci o însoţesc şi astăzi, poate şi pentru că atunci suferinţa se ascundea pe coridoare. „Erau paciente care veneau lunar să facă avort, pentru ele asta era metoda de contracepţie. Îmi amintesc cazul unei femei care trăia pe străzi, avea patru copii, aşa că beneficia de avort la cerere gratuit. I-am indicat nişte metode contraceptive, dar nu avea bani de prezervativ sau de pilule, aşa că i-am cumpărat din banii mei un sterilet şi i l-am montat’’, adaugă medicul ginecolog Erna Stoian.

Un avort poate distruge de multe ori două vieţi, a copilului, dar şi a mamei. „În cazul unui chirutaj există riscul de accident mecanic, uterul poate fi perforat, femeia îşi poate distruge structurile intrauterine, adică endeometrul, şi nu mai poate rămâne însărcinată, poate să se producă o infecţie, iar viitorul ei poate fi compromis, pentru că se distrug trompele. Există riscuri imediate, dar şi complicaţii care pot apărea pe parcurs. Mă întâlnesc deseori cu femei care au trecut prin experienţe de acest gen. Cazurile dramatice sunt acelea în care uterul a fost distrus", subliniază medicul Tutunaru.  

„Am cunoscut o pacientă de 16 ani care nu a vrut să spună părinţilor că este însărcinată, a încercat să îşi provoace singură un avort şi a ajuns în spital cu infecţie, febră mare şi a trebuit să i se scoată uterul. Practic, pentru o prostie din adolescenţă, poţi rămâne cu sechele toată viaţa’’, subliniază dr. ginecolog Erna Stoian.

Sarcina juvenilă rămâne o problemă destul de serioasă pentru societatea românească „La spital, mai puţin în practica privată, am întâlnit fete de 16 ani însărcinate, iar, de multe ori, şi tatăl este minor. Asta creşte riscul abandonului, pentru că mama este elevă. De obicei, vin din mediul rural, şi ştim ce concepţii există la ţară, foarte multe fug din spital, şi aşa ajungem la o altă problemă: încărcarea societăţii cu copii abandonaţi, când totul ţine de educaţie, de informaţie’’, explică dr. Tutunaru.

Avortul la cerere este permis în România până la 14 săptămâni de sarcină. După există doar avortul terapeutic, dacă este pusă în pericol viaţa mamei sau există nişte malformaţii incompatibile cu viaţa. „Au venit la mine femei care aveau o sarcină de 16 săptămâni, dar îşi doreau să renunţe la ea. Este nepermis în anul în care trăim să obţinem sarcini nedorite. Acest lucru nu putea fi imputat femeilor înainte de 89, când nu existau metode de contracepţie, dar acum acestea există’’, explică dr. Stoian.

„Noţiunea de avort trebuie clar înţeleasă. Avortul reprezintă pierderea unei sarcini, care poate fi la cerere, adică este dorinţa mamei de a-şi omorî copilul, sau se pierde din alte motive, independente de dorinţa mamei, acesta este avortul spontan. De multe ori, avortul se confundă cu chiuretajul, care se face la cerere, pentru că aşa îţi doreşti sau pentru că sarcina s-a oprit în evoluţie”, adaugă dr. Dan Tutunaru.

„Avortul terapeutic se poate face până la 27 de săptămâni atunci când există patologii care pun în pericol viaţa mamei. De exemplu, descoperi că mama are un cancer, are nevoie de tratament. Dacă ar păstra sarcina, ar risca să moară. Copilul are o malformaţie severă, adică poate să se nască şi să moară imediat", mai spune dr. ginecolog Erna Stoian pentru Gândul.

Medicii sunt de acord cu întreruperea de sarcină când există un semn clar că acest copil are o dizabilitate majoră, în special pe partea neurologică. „Orice familie îşi doreşte un copil sănătos, iar această stare ţine de sistemul nervos, adică de psihic. Chiar dacă are o problemă la mână sau gură de lup, sau orice altceva de acest gen, în momentul în care este sănătos psihic, el poate să aibă o viaţă absolut normală, să înţeleagă viaţa, să acumuleze.

Vedem în jurul nostru oameni în scaunul cu rotile, cum este Stephen Hawking, care a avut o problemă la 20 de ani, sunt însă copii inteligenţi cu dizabilităţi motorii, pentru care nu trebuie să intervenim. Există probleme anatomice care pot fi rezolvate chirurgical, dar când la mijloc este sistemul nervos, nu se poate interveni. În ceea ce priveşte Sindromul Down, foarte mulţi dintre părinţii acestor copii au mari probleme, pentru că această afecţiune se însoţeşte de probleme de sănătate, nu vorbim de cele cardiace sau oftalmologice, ci de tulburări fizice severe. De multe ori, ei nu reuşesc să depăşească dezvoltarea unui copil de patru, cinci ani. De aceea, foarte multe cupluri se destramă. Există teste care măsoară riscul de Sindrom Down, avem teste care ne spun dacă este Sindrom Down sau nu, fără a mai fi nevoie de a face o intervenţie invazivă. Mai există AND-ul fetal, care este la modă acum, se pot face teste genetice, părinţii pot fi sfătuiţi. Am întâlnit femei care au aflat că vor avea un copil cu Sindrom Down, dar au decis să păstreze sarcina. Copiii însă nu au supravieţuit. S-au născut, au fost duşi în străinătate şi operaţi, dar nu au supravieţuit'', precizează dr Tutunaru.

„Sindromul Down are o gamă largă de simptomatologii, pot fi unele grave sau mai uşoare. Dacă îl aduci pe lume, trebuie să te asiguri că îi poţi acorda suportul, pentru că el trebuie să aibă o viaţă. Am avut o pacientă care s-a chinuit opt ani cu un copil cu probleme, nu a mai încercat să aibă altul, dar la un moment dat l-a pierdut, iar trauma a fost mult mai mare în acest caz, decât dacă ar fi renunţat la sarcină", crede medicul Stoian.

„M-au impresionat copiii cu malformaţii cardiace. Am întâlnit femei care îşi doreau să întrerupă sarcina, deşi cazurile erau operabile. Ei pot avea o viaţă absolut normală. În momentul în care vezi la ecografie o malformaţie,  trebuie să spui. Nu poţi să fii fericit când afli că are buză de iepure sau gură de lup sau îi lipsesc patru degete, dar trebuie să îi explici că poate fi un geniu, că e copilul tău şi că are nevoie doar de mai multă afecţiune’’, adaugă Tutunaru. 

„Părinţii trebuie să înţeleagă că nu mai trăim vremurile de acum 50 de ani”

Dincolo de toate astea, avortul rămâne o traumă. „Am avut o pacientă de 40 şi ceva de ani care în tinereţe făcuse patru avorturi la cerere, iar acum nu mai putea rămâne însărcinată. Am văzut şi cazuri în care femeile vin să facă avort la îndemnul partenerului, ele nefiind convinse că asta îşi doresc, iar în România suportul psihologic nu există’’, spune dr. Stoian.

Medicii cred că unul dintre motivele pentru care numărul femeilor care recurg la avort creşte astăzi este lipsa educaţiei. „Cred că educaţia trebuie începută de la 3, 4 ani, apropo de pupatul cu alţi copii de vârsta lor. Astăzi orice copil are tabletă, calculator, are acces imediat la Internet, iar informaţia scapă de sub control. Ei trebuie învăţaţi în primul rând să se protejeze, pentru că aici nu luăm în calcul afecţiunile simple, ci bolile grave, cum este SIDA. Părinţii trebuie să înţeleagă că nu mai trăim vremurile de acum 50 de ani, când la 14 ani credeai că te-a adus barza. În grădinţe şi şcoli se pot organiza jocuri, gen mama şi copilul'', afirmă medicul Dan Tutunaru.

„Persoanele tinere nu conştientizează importanţa protecţiei, nu vorbesc suficient acasă despre contactul sexual şi despre bolile cu trasmitere sexuală. Sunt femei care spun: Mi-e frică de sterilet! Pilula îngraşă! Ţin calendarul. Rămân gravide şi renunţă la sarcină. Totul ţine de educaţie. În anii 90, în SUA, a fost proclamată teoria abstinenţei, ca şi metodă de contracepţie, iar numărul gravidelor cu sarcini nedorite a crescut foarte mult. În ţările nordice, unde se face cu adevărat educaţie sexuală, sarcinile nedorite sunt tot mai puţine. Totul ţine de educaţie, iar ea trebuie să înceapă din timp”, explică dr. Erna Stoian.

„Cele mai folosite metode contraceptive sunt: prezervativul, care este indicat tuturor, mai ales când vorbim de un partener nou de viaţă. Practic, nu poţi să ştii niciodată dacă partenerul nu are o boală cu trasmitere sexuală. Pilulele contraceptive asigură o protecţie de peste 90%, dar peste asta trebuie consultat un specialist, pentru că nu pot fi bune pentru toată lumea. Sunt anumite situaţii în care pilulele sunt contraindicate, când femeia a avut tromboze, are probleme cu coagularea. O altă metodă este steriletul, dar este indicată femeilor care au deja un copil. Naşterea este o minune, pentru că apare o nouă viaţă. Avortul, din punct de vedere religios, îl judecă doar Dumnezeu, dar este bine să nu se ajungă în situaţia de a-l alege”, adaugă dr. ginecolog  Erna Stoian.

Doctorul ginecolog  Dan Tutunaru crede că o sarcină poate fi posibilă şi după 40 de ani. „Deşi femeia are un număr finit de ovocite, la ora actuală există terapii de rejuvenare a ovarului. Sunt paciente de 40 şi ceva de ani, care nu mai au ovocite, dar care îşi doresc să facă copii. Atunci le explici că 1. Nu prea mai au cu ce, 2. Calitatea ovocitelor este destul de slabă. 3. Nu prea mai e timp. Atunci le oferi varianta de rejuvenare ovariană, ovocitele pot fi retrezite şi realocate. Există tratamente ieftine sau cele cu celule stem. Am avut şi paciente de 48 de ani. Încercăm să tragem cât mai mult din potenţialul femeii, care există acolo", mărturiseşte el.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Decizie BOMBĂ dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! Verdictul aşteptat de ani buni e acum DEFINITIV

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info