Cristina ANDREI
1913 vizualizări 7 mar 2017

Documentele includ deja, doar din această primă tranşă, mai multe pagini decât fişierele Snowden care au devoalat puterea imensă de supraveghere a NSA şi a altor agenţii americane. Odată cu transmiterea către public a documentelor, WikiLeaks a asigurat că CIA „a pierdut controlul arsenalului pe care îl deţine", inclusiv a echipamentelor software şi a exploiturilor pe care, dacă le-ar folosi cu adevărat, ar duce la un control paralel al multor calculatoare din întreaga lume. Este vorba inclusiv despre softuri care le-ar putea permite oamenilor să preia controlul asupra celor mai populare produse electronice pe care le folosesc oamenii în zilele noastre, pretind cei de la WikiLeaks. 

„'Year Zero' se referă la domeniul şi direcţia programului global de supraveghere desfăşurat de CIA, arsenalul său malware şi zeci de exploituri care ar putea fi folosite împotriva unei game extrem de variate de produse vândute atât în SUA, cât şi în Europa, inclusiv iPhone-urile Apple, sistemul de operare Android al Google, Microsoft Windows şi chiar televizoarele Samsung, care sunt transformate în microfoane ascunse", a transmis organizaţia în comunicatul de presă citat.  

Începând cu anul 2001, CIA a câştigat teren din punct de vedere politic şi financiar în faţa NSA (Agenţia de Securitate Naţională) şi a dezvoltat nu numai o adevărată „flotă" de drone, ci şi un tip distinct de supraveghere la nivel global şi propria „armată" de hackeri. Divizia de „piraţi cibernetici" a agenţiei a făcut astfel posibilă evitarea deconspirării către NSA a operaţiunilor deseori controversate. 

Până la finalul lui 2016, divizia de hackeri a CIA, care cade în resposabilitatea CCI (Centrul pentru Cyber Intelligence), a avut înregistraţi peste 5.000 de utilizatori şi a produs mai mult de 1.000 de sisteme de hacking, viruşi, troiani şi alte sisteme malware, astfel că, până în 2016, „piraţii cibernetici" au folosit mai multe şiruri de cod decât cele necesare pentru funcţionarea Facebook. Astfel, CIA a construit propriul NSA, arată WikiLeaks, cu o răspundere publică şi mai mică şi fără să răspundă în mod public la întrebarea „de ce e nevoie de asemenea cheltuieli bugetare pentru a dubla capacităţi identice cu cele ale unei agenţii rivale?". 

Potrivit sursei citate, documentele făcute publice nu includ şi lista concretă a „armelor" electronice folosite, iar organizaţia se va abţine de la publicarea software-urilor folosite de CIA, „până la ajungerea la un consens referitor la natura politică şi tehnică a programelor CIA". Documentele au fost puse la dispoziţie de o sursă care a intenţionat demararea unor discuţii referitoare la eventuale abuzuri de putere din partea CIA şi a depăşirii atribuţiilor Agenţiei, mai arată sursa citată. 

„Într-o declaraţie dată WikiLeaks, sursa detaliază mai multe întrebări pentru care se impune urgent dezbaterea publică, printre ele inclusiv aceea referitoare la modul în care CIA îşi foloseşte capacităţile de supraveghere tehnică şi îşi depăşeşte puterile legitime. (...) Sursa doreşte iniţierea unei dezbateri publice referitoare la securitatea, construirea, utilizarea, proliferarea şi controlul democratic al armelor în cyberspaţiu", arată cei de la WikiLeaks. 

 

Organizaţia a plănuit publicarea fişierelor mai devreme, dar strategia a fost blocată atunci când conferinţa de presă prin care se transmiteau informaţiile a fost încheiată de hackeri, a susţinut Assange. 

 

Citește și: