Publicat

7

septembrie

2017

14:20

4538

vizualizări

„Surpriza” aniversară pe care Coreea de Nord o pregăteşte lumii. Avertismentul sud-coreenilor

Prim-ministrul Coreei de Sud, Lee Nak-yon, este de părere că regimul de la Phenian va lansa sămbătă, 9 septembrie, o rachetă balistică intercontinentală, adăugând că nu mai este mult până ce Coreea de Nord va fi complet nuclearizată, relatează CNN. Pe 9 septembrie, nord-coreenii aniversează 69 de ani de la formarea Republicii Democrate Coreea de Nord.

„Situaţia este foarte gravă. Nu a mai rămas mult timp până ce Coreea de Nord va avea un armament nuclear complet. Sunt necesare măsuri speciale pentru a le opri nesăbuinţele”, a declarat prim-ministrul Coreei de Sud.

Tot joi, ultimele componente ale sistemului american antirachetă au ajuns pe teritoriul Coreei de Sud. Este vorba de sistemul antirachetă THAAD, care a fost amplasat la baza din Seongju.

China şi Rusia au protestat puternic împotriva instalării sistemului american de apărare antirachetă, despre care spun că va destabiliza securitatea regională şi va fi folosit pentru a extinde influenţa militară a Washingtonului în Peninsula Coreeană. În plus, China susţine că sistemul afectează propria securitate din cauza radarului performant.

Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in şi premierul japonez Shinzo Abe sunt de părere că „este timpul intensificării presiunilor împotriva Coreei de Nord”, din moment ce dialogul cu Phenianul nu dă rezultate.

Han Tae Song, ambasadorul Coreei de Nord la ONU, a declarat, după ultimul test balistic efectuat de nord-coreeni, că Statele Unite vor mai primi „pachete cadou” atât timp cât vor continua „provocările şi presiunile” asupra regimului de la Phenian.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Decizie BOMBĂ dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! Verdictul aşteptat de ani buni e acum DEFINITIV

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info