Mircea Olteanu
777 vizualizări 3 feb 2019

"Aceste planuri de evacuare de urgenţă au existat încă din timpul Războiului Rece, dar acum au fost reactivate în cazul unor tulburări civile în urma unui Brexit fără un acord", a relatat publicaţia Sunday Times, citând o sursă anonimă din cadrul Guvernului de la Londra.

Planurile de urgenţă prevăd mutarea familiei regale, inclusiv a reginei Elizabeth a II-a a, în locaţii sigure, departe de Londra.

Queen Elizabeth to be evacuated in case of Brexit unrest: media https://t.co/hAoxekRn0t pic.twitter.com/muwxzqm19e

— Reuters Top News (@Reuters) February 3, 2019

Reprezentanţi ai mediului de afaceri din Marea Britanie au avertizat că reţeaua de aprovizionare ar putea fi perturbată de noile proceduri vamale, existând inclusiv riscul unei penurii de alimente şi medicamente.: “Un Brexit fără acord înseamnă că părăsim absolut toate instituţiile europene, iar cu o zi după ieşirea din UE, trebuie să avem versiuni britanice ale tuturor acestor instituţii, deci ne trebuie o agenţie pentru medicamente, alta pentru produse chimice, etc. Un Brexit fără acord ar reprezenta o catastrofă absolută. În dimineaţa de 30 martie totul ar trebui să fie pregătit. Trebuie s-o luăm de la zero cu toate”, suţine Gina Miller, om de afaceri.

Pe de altă parte, parlamentarul conservator Jacob Rees-Mogg, un susţinător marcant al Brexit, a declarat pentru Mail on Sunday că aceste planuri indică o panică nefondată a oficialilor în legătură cu un Brexit fără acord, menţionând că membrii familiei regale au rămas la Londra chiar şi în timpul bombardamentelor germane din cursul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lipsa unui acord cu UE ar genera pentru Marea Britanie efecte mai grave decât criza financiară. Economia Marii Britanii riscă să fie afectată mai grav decât în timpul crizei financiare, în cazul în care retragerea ţării din Uniunea Europeană se va produce "în mod dezordonat". Într-un raport de evaluare, Banca Angliei avertiza că economia Marii Britanii riscă să se diminueze cu 8% în doar un an, comparativ cu 6,25% în timpul crizei financiare, din cauza lipsei de credibilitatea Londrei pe pieţele financiare şi a întârzierilor în procedurile vamale. Rata şomajului riscă să atingă nivelul de 7,5%.

În cazul unui Brexit produs "în mod dezordonat", valoarea lirei sterline ar putea scădea cu 25% - ajungând aproape la paritate cu dolarul - inflaţia ar atinge 6,5%, ratele dobânzii de politică monetară vor creşte, iar preţurile locuinţelor vor scădea cu 30% în Marea Britanie. Un "Brexit dezordonat" presupune revenirea Marii Britanii la reglementările generale ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), lipsa unor tratate comerciale bilaterale până în anul 2022 şi pierderea accesului Londrei la acordurile Uniunii Europene cu ţări terţe. În cazul unui "Brexit cu efecte negative" - în care Marea Britanie va păstra accesul doar la unele acorduri UE cu naţiuni terţe - PIB-ul britanic ar putea scădea cu 3% în următorii cinci ani, preţurile caselor se vor diminua cu 14%, iar rata şomajului va atinge 5,75%, precizează Banca Angliei. Dacă Marea Britanie va putea menţine o "relaţie apropiată" cu UE, economia britanică va scădea cu doar 1%. O relaţie "mai puţin apropiată" cu Uniunea Europeană post-Brexit va genera pentru Marea Britanie o scădere a PIB-ului cu 3,75%. "Acestea sunt scenarii, nu prognoze, şi ilustrează ce se poate întâmpla, nu ceea ce este cel maiprobabil să se întâmple. Aceste scenarii evidenţiază impactul Brexit în funcţie de direcţia, magnitudinea şi viteza reducerii deschiderii economiei britanice", a explicat Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei.

Oficialii din Guvernul britanic au început „să lucreze serios” pentru a menţine Marea Britanie în uniunea vamală a Uniunii Europene, ca metodă de salvare a acordului pentru Brexit, au declarat mai multe surse guvernamentale.

Mai mulţi parlamentari încearcă să o determine pe Theresa May, prim-ministrul Marii Britanii, să accepte să rămână în uniunea vamală, pentru a obţine susţinerea Partidului Laburist în ceea ce priveşte acordul pentru Brexit.

„Se lucrează serios pe această problemă. Trebuie să fim pregătiţi dacă situaţia merge în această direcţie”, au declarat Oficialii din Guvernul britanic.

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, doreşte ca Marea Britanie să rămână într-o uniune vamală cu Uniunea Europeană după Brexit, contrar dorinţei premierului Theresa May, care cosideră că acest lucru va împiedica Marea Britanie să obţină acorduri internaţionale independente.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, cere Uniunii Europene renegocierea Acordului pe tema Brexit, deşi Bruxellesul a exclus această posibilitate. Theresa May le-a transmis celorlalţi membri ai Guvernului de la Londra că vrea să ceară redeschiderea negocierilor cu UE.

Uniunea Europeană va introduce controale vamale la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în cazul în care Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar fără un acord privind viitoarea relaţie bilaterală.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.

Ambasadorii la UE au convenit ca, după Brexit, cetăţenilor din Regatul Unit care vin în spaţiul Schengen pentru o şedere de scurtă durată, 90 de zile într-o perioadă oarecare de 180 de zile, să li se acorde posibilitatea de a călători fără viză, se arată într-un comunicat al Consiliului UE.

În conformitate cu normele UE, scutirea de viză se acordă în condiţii de reciprocitate. Guvernul Regatului Unit a afirmat că nu intenţionează să solicite viză cetăţenilor din UE care călătoresc în Regatul Unit pentru şederi de scurtă durată, menţionează sursa citată.

În cazul în care Regatul Unit ar introduce obligativitatea deţinerii unei vize pentru cel puţin un stat membru, s-ar aplica mecanismul de reciprocitate existent, iar cele trei instituţii şi statele membre s-ar angaja să ia fără întârziere măsuri în sensul aplicării mecanismului.

Politica în materie de vize faţă de cetăţenii ţărilor terţe care intră în spaţiul Schengen pentru o şedere de scurtă durată este reglementată în cadrul legislaţiei UE.

În temeiul normelor existente, toţi resortisanţii ţărilor terţe sunt incluşi pe una dintre următoarele două liste: resortisanţi ai ţărilor terţe care trebuie să deţină viză şi resortisanţi ai ţărilor terţe scutiţi de această obligaţie. După Brexit, Regatul Unit – ca ţară terţă – va trebui să figureze pe una dintre aceste două liste.

 

Citește și: