Mihai Draghici
1258 vizualizări 4 iun 2019

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a exprimat disponibilitatea de a lansa negocieri cu Rusia pentru încheierea conflictului separatist din Donbas şi pentru garantarea stabilităţii în regiunea Mării Negre.

„Suntem pregătiţi să negociem cu Rusia. Suntem pregătiţi să implementăm Acordul Minsk. Cu toate acestea, mai întâi trebuie să ne putem apăra şi să devenim mai puternici din punct de vedere economic, politic şi militar", a declarat Volodimir Zelenski în cursul unei conferinţe de presă organizate împreună cui secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles.

„Sunt foarte recunoscător pentru susţinerea politică şi practică pe care Ucraina o primeşte din partea Alianţei Nord-Atlantice şi din partea statelor aliate în mod individual. Sunt pregătit să ofer noi stimulente în relaţia noastră cu Alianţa Nord-Atlantică. Actuala agresiune rusă rămâne o provocare majoră pentru securitatea euro-atlantică", a subliniat Zelenski, citat de agenţia Unian.

„Sarcina noastră comună este să asigurăm stabilitate şi securitate în regiunea Mării Negre, iar acest lucru necesită eforturi suplimentare ale Alianţei Nord-Atlantice. Sper să înnoim dialogul constant în cadrul Comisiei NATO-Ucraina la nivel de şefi de stat şi de guvern şi la nivelul miniştrilor Apărării şi de Externe", a subliniat Zelenski.

Foto: Hepta

 

Citește și: