Silviu Bănilă
819 vizualizări 28 aug 2018

Mesajul lui McCain survine după ce Trump a fost criticat din cauza lipsei de reacţie faţă de moartea senatorului. Acesta a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, după o luptă grea cu cancerul, scrie Yahoo News.

Luni, drapelul de la Casa Albă nu era coborât în bernă şi Trump nu a emis nicio declaraţie oficială, cu excepţia unui mesaj scurt pe Twitter.

Mesajul postmortem al lui McCain a fost citit de bunul său prieten, managerul de campanie Rick Davis şi cuvintele au fost dure la adresa lui Trump.

Ne-am slăbit puterea când am confundat patriotismul cu rivalităţile tribale, care au semănat resentimente, ură şi violenţă în toate colţurile lumii”, a scris McCain în mesajul său de ADIO.

„Am devenit mai slabi, când ne-am ascuns în spatele zidurilor, în loc să le dărâmăm, când am pus la îndoială puterea idealurilor noastre, în loc să avem încrederea că suntem acea forţă măreaţă care aduce schimbarea, aşa cum am fost mereu”, a adăugat McCain, referindu-se la planurile lui Trump pentru ridicarea unui zid la graniţa cu Mexicul.

Am trăit şi am murit ca un american patriot. Suntem cetăţenii celei mai mari republici din lume, o naţiune a idealurilor, nu a sângelui şi pământului”, a mai spus fostul prizonier de război, de două ori candidat prezidenţial republican, considerat un titan al politicii americane.

„Nu vă lăsaţi descumpăniţi de actualele dificultăţi, credeţi mereu în promisiunea şi măreţia Americii, deoarece nimic nu este inevitabil”, a mai scris răposatul McCain, adăugând că ţara „va trece peste aceste provocări”.

Mesajul a făcut cumva referire la sloganul „Make America Great Again” al lui Trump. Deşi era din acelaşi partid, John McCain s-a certat de multe ori cu Trump. Mai mult, Trump a pus la îndoială în 2016 calitatea de „erou de război” a lui McCain şi l-a omagiat cu întârziere.

McCain l-a exclus pe Trump de pe lista celor care au dreptul să participe la funeraliile sale.

Citește și: