Lacramioara Ivaz
141 vizualizări 4 oct 2019

Propunerile prim-ministrului britanic, Boris Johnson, privind procesul Brexit au fost prezentate în cadrul reuniunii anuale a Partidului Conservator de miercuri, însă forma integrală a planurilor scrise nu a fost publicată. Din textul legislativ de 44 de pagini, cuprinzând totalitatea propunerilor Executivului britanic, doar şapte pagini, ce includ explicaţii ale planurilor, au fost făcute publice, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Întrucât premierul irlandez a sesizat neconcordanţe între promisiunile declarate de Boris Johnson şi prevederile scrise în cele şapte pagini publicate în ceea ce priveşte reglementarea situaţiei graniţei cu Irlanda, Varadkar a decis să solicite publicarea integrală a propunerilor Londrei în acest sens.

Solicitarea lui Juncker vine în urma unei discuţii telefonice cu prim-ministrul de la Dublin, în urma căreia cei doi oficiali au convenit asupra necesităţii ca Marea Britanie să publice versiunea integrală a textului prezentat miercuri.

Guvernul britanic susţine menţinerea confidenţialităţii textului până la finalizarea consultărilor. „Este perfect normal ca textul propunerilor legislative să rămână confidenţial pe parcursul negocierilor detaliate”, a declarat un oficial britanic.

Premierul Boris Johnson a formulat miercuri propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene.

 

Citește și: