36763 vizualizări 11 aug 2017


Cele două părţi au negociat în mai multe etape acest deal, însă au existat şi mai multe luni când discuţiile au fost suspendate. Acum ele au fost reluate în ultimele săptămâni, iar tranzacţia se apropie de semnare.

Farmexim este al patrulea jucător din piaţa de distribuţie de medicamente, cu afaceri de 1,8 miliarde de lei (400 mil. euro) anul trecut. Piaţa este dominată de Mediplus, cu afaceri de 4 miliarde de lei anul trecut, urmat de Farmexpert şi Fildas.

Gigantul german Phoenix ar urma să preia însă şi divizia de retail, respectiv lanţul de farmacii Help Net, conform datelor ZF. Împreună, farmaciile şi buticurile de parfumuri Beautik au avut anul trecut afaceri de peste 122 de milioane de euro.

Antreprenorul a pus bazele Farmexim, prima companie de import de medicamente în 1990. Este absolvent al Facultăţii de Comerţ Exterior în cadrul ASE. Şi-a început activitatea în 1968 în comerţul exterior, iar între 1980 şi 1990 a fost şeful serviciului din cadrul Uzinexport.

Phoenix este un gigant german cu afaceri de peste 20 mld. euro, grupul fiind alcătuit din trei divizii – distribuţie, retail şi servicii farma. Gigantul este prezent în 26 de ţări având 34.000 de salariaţi. Pe retail grupul are mai multe branduri, respectiv BENU, APOTEK 1, şi Rowlands Pharmacy. În total Phoenix operează peste 2.000 de farmacii în 13 state din Europa.

Nemţii nu se uită prima dată către România, în contextul în care în 2014 discutau preluarea unui alt grup local, A & D Pharma, conform informaţiilor de la acea vreme.

Citește și: